Linkuri accesibilitate

VIDEO Ce nu s-a văzut la votul pentru Meleșcanu. Trei senatori PSD s-au enervat din cauza supravegherii lui Mihai Fifor


Votul PSD supravegheat de Mihai Fifor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:12 0:00

Votul PSD supravegheat de Mihai Fifor

Trei senatori PSD s-au opus monitorizării stricte făcută de partid în momentul votului pentru șefia Senatului și și au dat emoții în cazul Meleșcanu. Șerban Nicolae, Carmen Dan și Ecaterina Andronescu s-au revoltat în momentul în care li s-a cerut să-și arate votul.

Liderii PSD le-au cerut în ședința de grup senatorilor să voteze deschis pentru Teodor Meleșcanu. Mesajul a fost transmis de liderul de grup, dar rugămintea a venit chiar din partea Vioricăi Dăncilă. Responsabil pentru monitorizarea atentă a votului de la Senat a fost desemnat secretarul general al PSD, Mihai Fifor.

Singurul care a avut curaj în ședința de grup să fie vehement împotriva soluției Meleșcanu a fost senatorul Emanoil Savin, finul lui Liviu Dragnea.

De ce ne luați cu japca, de ce ne păcălim, ne facem de tot râsul! Noi știam că Meleșcanu își va da demisia până la ora votului, așa ne-a spus premierul, avem înregistrările”, a fost mesajul lui Savin în ședința de grup.

Totul a fost însă rapid uitat în momentul votului. Sub presiunea lui Mihai Fifor, care a urmărit atent fiecare senator cum votează chiar sub ochii săi, Savin a votat cum i-a cerut partidul.

Totul s-a derulat în acest mod deși procedura de vot presupune că votul este unul secret.

Revolta a venit însă la primul tur din partea lui Șerban Nicolae, Paul Stănescu și Carmen Dan. Dacă toți senatorii veneau să ia pixul de la partid, chiar la masa lângă care stăteau Mihai Fifor și Radu Preda, liderul de grup al PSD, cei trei au plecat să voteze în altă parte. Șerban Nicolae s-a dus ostentativ în spatele unor geamuri și a unui stâlp pentru a nu se vedea cum votează. Carmen Dan s-a întors cu spatele la Mihai Fifor, iar Paul Stănescu și-a luat buletinul de vot și s-a dus cu el la douăzeci de metri de ochii celor care urmăreau votul.

Teodor Meleșcanu a luat buletinul de vot, a venit la masa lui Fifor și, cu pixul celor de la PSD, s-a votat pentru șefia Senatului.

Surpriza a venit însă la numărarea voturilor. Convinși că vor obține victoria din primul tur, cei din PSD au constatat că nu au numărul necesar de voturi. Senatorii prezenți au fost 134, dar în urne erau doar 67 de voturi pentru Meleșcanu. Un singur vot a lipsit pentru a scăpa PSD de emoții și un tur doi. Grupul din Senat are 68 de membri, dar de la vot a lipsit Liviu Pop, din motive medicale. Cu toate acestea, dacă toți senatorii PSD votau, împreună cu votul lui Teodor Meleșcanu, se asigura majoritatea necesară.

În turul doi, monitorizarea votului a fost și mai strictă, senatorii fiind chemați din nou în fața lui Mihai Fifor pentru a-i supraveghea cum votează. Ecaterina Andronescu s-a arătat revoltată că deși s-a întors cu spatele la Mihai Fifor și Radu Preda, cei doi s-au uitat peste umărul ei să vadă cum votează, dacă nu trădează partidul. După câteva minute a urmat o discuție între Carmen Dan și secretarul general al PSD, tot din cauza monitorizării votului. Șerban Nicolae a rămas constant și a plecat cu buletinul de vot pentru a nu putea fi supravegheat.

Totul a ieșit bine însă pentru cei din PSD și Teodor Meleșcanu în turul al doilea. Au apărut în plus față de primul tur șase voturi. Meleșcanu a obținut 73 de voturi, față de cele 67 din primul tur, în timp ce Alina Gorghiu a luat doar 11 voturi în plus față de primul tur.

Noul președinte al Senatului susține că trei voturi au venit din ALDE, iar un alt senator ALDE s-a abținut la vot. Cei din PNL susțin că printre cei care au votat alături de PSD sunt senatorii PMP. Doi senatori au preferat să-și anuleze votul în turul al doilea.

După victoria din Senat, Teodor Meleșcanu susține că nu are de gând să-și facă un nou partid, deoarece a ajuns la o vârstă. El a adăugat că PSD a arătat o deschidere în relația cu ALDE când a fost de acord cu ideea restructurării Guvernului.

“Haideți să fim serioși, la vârsta mea, acum încep să fac partide, e o glumă! Nu e vorba de nimic, este vorba de a contribui și eu cu ce pot la consolidarea și dezvoltarea politică a ALDE, a afirmat Meleșcanu.

Mesaj de la Dăncilă: Avem în continuare majoritate

La câteva minute după alegerea lui Teodor Meleșcanu în fruntea Senatului, premierul Viorica Dăncilă a venit cu un mesaj postat pe Facebook.

Votul de astăzi certifică faptul că PSD are în continuare majoritate în Parlament și că, așa cum am spus și aseară, avem curajul și încrederea să venim la vot cu un nou guvern”.

Dăncilă nu i-a uitat pe cei din ALDE, pe care îi așteaptă în continuare la guvernare.

“Am ales să îl sprijinim pe domnul Meleșcanu pentru a ne reconfirma buna-credință și asumarea programului de guvernare cu care am pornit în 2016, precum și respectul față de cei care au preferat să nu fugă de responsabilități. Ieșirea de la guvernare a fost luată de un grup restrâns din ALDE, iar votul de astăzi - precum și dorința domnului Meleșcanu și a altor colegi de menținere a acestei guvernări - confirmă faptul că sunt mulți oameni responsabili în acest partid care respectă angajamentul pe care ni l-am luat, împreună, în fața oamenilor”, a transmis Dăncilă.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG