Cei 27 de lideri ai UE vor discuta, în al patrulea summit video de la începutul crizei, pachetul de relansare economică pentru ca Uniunea Europeană să iasă din criză după pandemia de coronavirus.
La ultima lor videoconferință, liderii au căzut de acord provizoriu asupra unui pachet de 540 de miliarde de euro, însă experții văd mai degrabă necesitatea absolută a unui pachet de 1000 până la 1500 miliarde, altfel zis: de 2 sau chiar 3 ori mai mult decât s-a aprobat deja. Spania, de pildă, cere un asemenea fond comun de 1.500 miliarde, iar El Pais scrisese încă de ieri că premierul socialist Pedro Sanchez pare a fi găsit deja înțelegere pentru asta pe lângă Angela Merkel.
Summitul de azi se anunță ca un război de tranșee, prin ecran de joc video, între țările mediteraneene cele mai afectate: Italia, Spania, Franța și cele mai bogate din nord, Germania, Olanda, Austria și țările scandinave, care au refuzat până acum orice încercare de a pune în comun datoriile, inclusiv sub forma acelor propuse acțiuni sau obligațiuni numite ‘eurobonds'.
Până și George Soros a intervenit în dezbatere, scriind în El Pais că UE trebuie să elibereze asemenea bonds (bonos perpetuos sau deuda perpetua).
Covid social
Le Monde se teme că această carantină generalizată e pe cale de a duce la o criză socială mondială, ba chiar la violențe stradale în care o să fim atacați de săraci mascați și înfometați. Doar în Statele Unite s-au înregistrat 22 de milioane de șomeri suplimentari într-o lună, iar în Marea Britanie băncile de alimente nu mai fac față.
De altfel, Financial Times estimează că în realitate numărul morților în Marea Britanie ar depăși 41.000, de mai bine de două ori mai mult decât cifra anunțată oficial.
Până și echipamentul medical este o problemă în Anglia (ca și în Spania, vezi mai jos), iar la Londra The Times revelează dezorganizarea totală a guvernului, care a pierdut ocazia de a participa la planul european de achiziționare în comun de material medical și ventilatoare, deoarece din cauza Brexitului nimeni pe Downing Street (reședința premierului, la nr. 10) nu a reînnoit coordonatele guvernului aflate în posesia celor de la Bruxelles, care au trimis un email cu propunerea pe o adresă pe care nimeni din guvernul lui Boris Johnson n-o mai verifică.
Și tot The Times are un comentariu în care avertizează guvernul Johnson că miliardarul Richard Branson, patronul gigantului Virgin, care se lăfăie în insula sa din Caraibe, nu are dreptul la niciun fel de sprijin financiar, de bailout, din banii contribuabililor, după ce a făcut totul, de-a lungul deceniilor, pentru a nu plăti taxe și a-și ascunde banii în paradisuri fiscale exotice, camuflându-și adevăratele câștiguri și avansând doar mascat.
Despre asta scrie pe continent și Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) sub titlul: Miliardarul care cere ajutor de la stat. FAZ dă detalii despre insula din Caraibe a lui Branson, pe care acesta anunță că o oferă drept gaj și garanție pentru a-și salva compania de aviație ce nu trebuie salvată.
Perspectiva ieșirii din carantină stimulează de altfel populismul pe întregul continent. În Italia, directorul cotidianului dreptei din Milano, Libero, Vittorio Feltri, e dat acum în judecată de un grup de intelectuali pentru că, așa cum rezumă La Repubblica, într-un interviu la TV marți seara, el a spus că italienii din sud sunt “inferiori” și că el n-ar avea de gând să pună picioarele pe-acolo.
Deloc perturbat de perspectiva unui proces, cotidianul Libero al acestuia îl citează azi pe șeful dreptei, Matteo Salvini, care, la rândul său, anticipând ridicarea restricțiilor, a spus ieri că italienii: “ar face bine să cânte mai puțin Bella ciao de pe balcon și să se apuce de muncă”.
Larvatus prodeo
“Larvatus prodeo” (Avansez mascat) era deviza extrem de raționalului Descartes. “Masca văzută ca semnul unui efort comun” (Zeichen der gemeinsamen Anstrengung) este dezamăgitoarea interpretare a distanțării sociale și a măștii obligatorii adusă de cotidianul din München Süddeutsche Zeitung. În Spania, El Pais se ocupă de altfel în detaliu, scriind despre ultimele cuvinte care trebuie incluse în marele ‘Diccionario’ al limbii spaniole, de noile sinonime pentru mască.
Pentru Academia spaniolă, protejarea și lustruirea permanentă a limbii, în care fiecare cuvânt e prins ca gâza-n chihlimbar, este o datorie mai sfântă și respectată mai riguros decât chiar și în Franța, unde Academia are rol de jandarm al limbii.
Cu atât mai mult cu cât gardienii castillianei au de supravegheat și toate variantele de vocabular ale nedisciplinaților sud-americani, care pe lângă că nu pronunță peltic z-ul, precum în Spania, mai au și tendința de a înghiți s-urile finale și de a folosi tot felul de barbarisme americane și indiene și orori inventate cu sonoritate obscenă. Așa că El Pais discută foarte serios eforturile Academiei de a defini sobru și pentru vecie termenul de: coronavirus.
Cu această ocazie, la o reuniune de două zile, ieri, miercuri, și astăzi, joi, se mai discută și diferiții termeni pentru mască (mascarilla) care s-au înmulțit supărător în spaniola fostelor colonii. Așa aflăm că mască se spune foarte sugestiv tapaboca în Cuba, dar că avem și un derutant barbijo în Bolivia, pe care Academia spaniolă îl ghicește judicios că ar deriva de la barba. Ah, dar cubanezii nu se mulțumesc doar cu tapaboca, ci mai au, sinonim pentru mască, și foarte graficul nasobuco.
Iată ce se întâmplă cu coloniile când le lași din mână: îți vin cu tapaboca.
Coincidența face că, la Moscova, Izvestia a râs deja de guvernul spaniol pentru că a cumpărat importante stocuri de material medical și măști de la intermediari escroci, cotidianul rus punând titlul, abil joc de cuvinte, că Madridul este Маске рад. Asta sună ca “mascaradă” (маскарад), dar și ca și cum guvernul spaniol, care “a rămas mască”, ar fi маске рад: bucuros de mască. Sau de nasobuco, cum ar spune în Cuba săracii care sub mască râd.
Amurgul portăreilor (Gerichtsvollzieherdämmerung)
În sfârșit, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné revelează (doar în ediția pe hârtie, Le Canard nepracticând internetul) conținutul unui demers neobișnuit al unei categorii profesionale pe lângă ministra franceză a justiției (garde des Sceaux) Nicole Belloubet. Este vorba de o cerere a Uniunii naționale a portăreilor (fr. huissier, engl. bailiff, germ. Gerichtsvollzieher, dar în Austria un asemenea personaj poartă, ca în româna nouă, numele înspăimântător de: Exekutor).
Acești executori o « imploră » (« supplient ») pe ministră să mențină obligația de achitare a datoriei de către rău-platnici ca « procedură prioritară ».
Actualmente, guvernul francez a impus un moratoriu pe plata datoriilor, ba chiar în multe cazuri și a chiriilor, cu atât mai mult cu cât tribunalele sunt închise. Portăreii francezi nu mai pot în această perioadă să meargă la cei condamnați anterior de un tribunal și să le sechestreze bunurile.
« În joc se află supraviețuirea profesiunii noastre, a cărei activitate a scăzut în ultimele săptămâni cu 95% » ! exclamă grafic Patrice Gras, semnatarul, președintele Uniunii naționale a portăreilor. El afirmă că dacă situația se prelungește, atunci « cel puțin 50% din birourile de portărei vor trebui să închidă ».
Putem să ne imaginăm cum vor veni colegii lor rămași în activitate să-i execute și să le confiște mobilele.
Asta ne obligă să constatăm că literatura, ba nici măcar poezia poporană, nu a cunoscut vreodată un erou portărel. Această profesiune ignorată este menționată doar fugace și negativ, prin romanele despre artiști boemi persecutați de fisc și care de obicei, în mod viclean, nu țin prin casă mai nimic de luat. Portăreii care intră la aceștia ies de acolo deprimați, căci n-au voie, după lege, să confiște uneltele de lucru, respectiv cărțile și pensulele, iar astăzi computerul.
Când James Joyce trăia la Zurich, povestește Richard Ellman, i-a venit odată un executor judecătoresc pentru impozite și chirii neplătite și a rămas tulburat să găsească un apartament gol, decorat doar cu cărți.
— Herr Doktor, l-a întrebat portărelul helvet pe Joyce, căci așa e politețea vizavi de datornicii cu ochelari, pot să vă întreb câți bani aveți la dumneavoastră?
A plecat definitiv cu cei zece franci pe care Joyce i-a pescuit triumfător dintr-un buzunar găurit, unde îi plasase calculat și preventiv. “Larvatus prodeo” (Avansez mascat), cum ar fi zis Descartes.
Facebook Forum