Conflictul dintre PNL și USR-PLUS a luat o amploare neobișnuită în ultima perioadă, în special după acuzele reciproce aduse cu ocazia scandalului legat de numirea lui Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ. Mai vechi frustrări și animozități au răbufnit la scenă deschisă, ultimul motiv fiind viitorul premier, în ipoteza în care cele două partide vor avea o majoritate după alegerile parlamentare. Cum vor putea guverna împreună, există riscul reeditării scenariului CDR?
După ce Cătălin Drulă, liderul deputaților USR, a condiționat o colaborare la guvernare de îndepărtarea lui Ludovic Orban din funcția de premier, a venit rândul deputatului USR, Ionuț Moșteanu să preia ștefata și să susțină că cel mai potrivit pentru funcția de premier este Dacian Cioloș.
"Eu vreau un parteneriat şi noi vrem un parteneriat onest, loial, deschis de guvernare. Domnul Orban, din punctul meu de vedere, pe mine m-a dezamăgit pentru că a minţit miercuri dimineaţă când a spus nişte lucruri total neadevărate, ştia că sunt total neadevărate (…) Vreau să stăm la masă, după alegeri, discutăm cu toţii, nu decid eu singur. Noi avem un proces decizional şi de dezbatere foarte bun în USR-PLUS. Vrem să dăm premierul şi, cum spuneam, nimeni nu are un cec în alb”, a spus Ionuț Moșteanu într-o emisiune la Digi 24.
Deputatul USR a subliniat că, potrivit protocolului de alianță, Dacian Cioloş este cel desemnat pentru funcția de premier și că acesta ar fi mult mai potrivit pentru funcție decât Ludovic Orban.
Replica lui Orban nu a întârziat: "Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile. Obiectivul PNL este de a câștiga alegerile".
Sociologul Ovidiu Voicu spune însă că propunerea ca Dacian Cioloș să fie premier e normală pentru un partid aflat în campanie. ”Bine că și-au adus aminte în al 12-lea ceas că îl au pe Cioloș”, declară Voicu pentru Europa Liberă.
”Nu poți să vii cu pretenții că vei avea un rezultat bun fără să ai măcar visul că poți să dai primul-ministru, trebuie să spui alegătorilor că vei câștiga nu că vei fi vioara a doua”.
Tensiunile dintre cele două partide, aflate în campanie electorală, sunt însă evidente. De exemplu, pagina de Facebook a lui Ionuț Moșteanu abundă în atacuri la adresa PNL și a guvernului Orban. Termenii nu sunt dintre cei mai agreabili.
Cătălin Drulă scria acum patru zile pe Facebook că una din condițiile colaborării cu PNL este ”un premier care trece testul onestității și loialității”, ceea ce nu e cazul cu Ludovic Orban.
”Una dintre ele este retragerea din prim-plan a unor iordachi ca Florin Roman. O altă condiție este că trebuie să lucrăm cu un premier care trece testul onestității și loialității. Nu în fața noastră, ci în fața alegătorilor. Astăzi Ludovic Orban, prin minciunile la adresa USR, a picat grav acest test. Nu o să acceptăm să fim un CDR 2.0”.
De altfel, după ce acordul de colaborare cu PNL la Timișoara, pe care liberalii l-au semnat cu greu și au exclus din el repartizarea funțiilor de viceprimar, deși, în prima fază se ajunsese la o înțelegere- un vicepremier la PNL, altul la PSD-, Drulă scrie:
”Nu-mi dau seama care este cauza acestui comportament, dar pare să aibă legătură cu dinamicile interne din PNL Timiș. E păcat ca orgoliile și jocurile de putere intra-partide și inter-partide să afecteze Timișul și Timișoara în continuare. Toată lumea e sătulă de ele. Așteptăm de la liderii PNL să înțeleagă misiunea pe care o au de la alegători și să trateze cu maturitate formarea de majorități la nivel local și județean”.
Guvernarea? Complicată
Dan Barna mai spune pentru Europa Liberă că, după părerea sa, PNL nu dorește cu adevărat să colaboreze cu USR-PLUS, motiv pentru care ”viitorul va fi dificil și complicat”, referire la o posibilă guvernare comună după alegeri.
Florin Roman, mai slobod la gură, acuză USR că vrea să guverneze cu PSD, ca dovadă ce s-a întâmplat în cazul Florin Iordache, dar admite că viitorul colaborării la guvernare între PNL și USR-PLUS nu arată deloc bine.
”O viitoare guvernare? Complicat, pentru că aici nu e vorba de orgolii, ci de oamenii care ne votează și care ne vor la guvernare. Eu nu-mi permit să fac greșeala să spun ca dl Drulă, guvernăm cu voi dar fără dl Drulă. În USR există mai multe curente: conservator, socialist și tot mai puțin curentul liberal”, spune Florin Roman pentru Europa Liberă.
Ovidiu Voicu: După alegeri s-ar putea să aibă în față lucrurile care îi unesc
Sociologul Ovidiu Voicu susține însă că toate aceste disensiuni sunt datorate campaniei electorale, când cele două partide se luptă pentru un electorat comun, dar e probabil ca ele să înceteze după alegeri.
”Acum suntem în campania electorală și cele două partide, deocamdată, se luptă și pe un public comun, o parte dintre cei care se declară anti-PSD reprezintă un electorat comun și este cumva natural că intră în dispută. Vor continua astfel de conflicte și de abia după alegeri probabil vor urma niște negocieri mult mai concrete care se bazează pe rezultatul din alegeri. Ambele partide vor să ajungă la aceste negocieri dintr-o situație cât mai bună și asta înseamnă să se atace unul pe altul pentru publicul comun”.
Cât privește comparația cu Convenția Democrată din România (CDR), făcută atât de Cătălin Drulă, cât și în spațiul public tot mai des, ea nu este potrivită consideră Ovidiu Voicu
”CDR în sine era o coaliție de foarte mulți actori politici și civici, iar la guvernare a mai fost și cu UDMR, dar mai ales PD, știm cât a contribuit dl. Băsescu la eșecul guvernării CDR. Sigur că și în cazul de față se poate ajunge acolo, dar nu tensiunile din campanie au dus la eșecul CDR. Sunt șanse destul de bune să ajungă la o întelegere după ce se termină campania și vor avea în față mai degrabă lucrurile care îi unesc decât cele care îi despart”, declară sociologul Ovidiul Voicu pentru Europa Liberă.