Linkuri accesibilitate

„Viitorul României și al relației cu SUA este foarte, foarte luminos”, declaratia președintelui Donald Trump, emisă de Casa Albă


Klaus Iohannis și Donald Trump, în timpul vizitei la Casa Albă, 20 august
Klaus Iohannis și Donald Trump, în timpul vizitei la Casa Albă, 20 august

Președintele Donald J Trump reafirmă întărirea parteneriatul cu România, se arată în comunicatul Casei Albe, dat publicității în timpul întâlnirii dintre liderul american și președintele Klaus Iohannis în Biroul Oval

Într-un comunicat al Casei Albe, liderul Statelor Unite afirmă că România aniversează, în acest an, 30 de ani de libertate și democrație și continuă să marcheze progrese mari în depășirea moștenirii comuniste.

Statele Unite și România au relații care se dezvoltă în domeniul securității, energiei, nuclear civil și cibernetic, de care beneficiază ambele țări.

Statele Unite vor continua să lucreze alături de România pentru a face față provocărilor comune de securitate și să consolideze parteneriatul economic și energetic pe mai departe.

Președintele Trump intenționează să extindă legăturile dintre cele două țări prin susținerea eforturilor României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul de vize Waiver, în acord cu cerințele legii americane.

SPRIJINIM ALIATUL NOSTRU LOIAL - România este un aliat NATO neprețuit și sprijină Statele Unite, precum și eforturile internaționale de securitate atât în regiune, cât și la nivel global.

  • Odată cu marcarea a 15 ani de la momentul aderării la NATO, România a dovedit că este un aliat puternic în NATO și își îndeplinește angajamentele , acordând 2% din PIB pentru achiziții militare
  • România a pus la dispoziție unele dintre cele numeroase trupe la misiunile NATO din Afganistan și susține misiunile din Kosovo, Bosnia, precum și pe cele ale Coaliției Anti-ISIS.
  • Militarii noștri lucrează împreună pentru a întări descurajarea pe flancul de est al NATO
  • De la precedenta întâlnire cu președintele Trump, România își modernizează capacitățile militare cu mai multe sisteme americane, inclusiv sistemul de apărare antirachetă Patriot.
  • Romania găzduiește o prezență rotativă a circa 1.000 de militari americani și, de asemenea, sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice al NATO, prin sistemul american Aegis Ashore
  • România este angajată, alături de Statele Unite, în combaterea amenințărilor de securitate cibernetică reprezentate de furnizorii chinezi de rețele 5G.​

ÎNTĂRIND SECURITATEA ENERGETICĂ ȘI INVESTIȚIILE. Statele Unite vor continua să acționeze alături de România pentru a susține securitatea energetică în Europa.

  • Statele Unite vor lucra împreună cu România pentru a îmbunătăți climatul său de investiții și vor ajuta la utilizarea mai bună a vastelor resurse de gaze naturale.
  • Aceste eforturi vor duce la creșterea oportunităților de investiții ale companiilor americane, vor determina creșterea prosperității pentru români și vor îmbunătăți securitatea energetică în întreaga regiune.
  • România sprijină eforturile Administrației Trump de diversificare energetică în Europa, menite să reducă dependența energetică a statelor europene de resursele provenite din ​Rusia.
  • România s-a opus gazoductului Nord Stream II și altor proiecte care cresc dependența Europei de Rusia.
  • Statele Unite și România sunt susținătoare fervente ale Inițiativei celor Trei Mări, importantă pentru creșterea accesului la piața de energie și securitate.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG