Linkuri accesibilitate

Viktor Orban le răspunde ungurilor nemulțumiți de starea economiei: „Mutați-vă în România dacă credeți că ne-a depășit!”


Viktor Orban este prim-ministrul Ungariei din 2010.
Viktor Orban este prim-ministrul Ungariei din 2010.

Premierul maghiar Viktor Orban le-a spus celor care critică situația economică a Ungariei să se mute în România. Afirmația sa a venit pe fondul criticilor venite din partea opoziției de la Budapesta.

„Pentru toți cei care cred că românii vor trece pe lângă noi, vă sugerez să vă mutați acolo, iar când vă întoarceți, să discutăm despre ce ați trăit!”, a scris Viktor Orban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Astfel, în remarcile consemnate de Politico, liderul naționalist maghiar a pus sub semnul îndoielii relevanța datelor care arată că, în ultimii ani, România a depășit Ungaria și alte țări din regiune în ceea ce privește unii indicatori economici.

Parlamentarul socialist Imre Komjathi l-a întrebat luni pe Viktor Orban cum se face că Ungaria rămâne în urmă pe plan economic, astfel că ar putea fi depășită de toți vecinii, mai ales de România și Slovacia. „Toți o să o ducă mai bine decât noi”, a avertizat socialistul.

Komjathi i-a mai spus lui Orban să nu mai facă atâtea valuri în străinătate, că nu este ministru de Externe, și să devină în sfârșit prim-ministru, muncind în țară.

Cum stau lucrurile de fapt

Cele mai recente date ale agenției de statistică a Uniunii Europene, Eurostat, publicate în această vară, arată că România este înaintea Ungariei în ce privește Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (PIB) ajustat la puterea de cumpărare (PPP).

După acest indicator, România se situează la 80% din media UE, în vreme ce Ungaria se află la 76%.

De când a intrat în Uniunea Europeană, România a fost - alături de Bulgaria - constant la coada clasamentului în ceea ce privește PIB-ul ajustat la puterea de cumpărare.

Însă, creșterea economică puternică din România, printre cele mai mari din UE, a făcut ca ea să depășească nu doar Bulgaria vecină, ci și țări precum Grecia, Croația, Ungaria, Slovacia sau Letonia, ajungând în 2023 cam la nivelul Poloniei și Portugaliei.

Pe de altă parte, mai mulți indici referitori la calitatea vieții și la distribuirea bogăției în societate (de pildă proporția celor amenințați de sărăcie sau Indicele Dezvoltării Umane), la care a părut să se refere în primul rând opozantul din parlamentul de la Budapesta, tot plasează Ungaria înaintea României.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG