Linkuri accesibilitate

Premierul maghiar Viktor Orban spune că i-a prezentat lui Zelenski o propunere de încetare a focului


Președintele Ungariei, Viktor Orban, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Președintele Ungariei, Viktor Orban, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Premierul maghiar Viktor Orban a ajuns marți la Kiev, în capitala Ucrainei. Este prima vizită a liderului de la Budapesta în țara vecină de când a invadat-o Rusia. Ungaria a preluat de la 1 iulie președinția rotativă a Uniunii Europene.

UPDATE 15.40 - Viktor Orban a declarat după întâlnirea cu Volodimir Zelenski că i-a prezentat președintelui ucrainean o propunere de încetare a focului, care ar putea să întrerupă luptele cu Rusia, la mai bine de doi ani de la invazia totală a Moscovei.

El nu a oferit jurnaliștilor detalii despre conținutul propunerii, în timp ce Zelenski nu a vorbit despre aceasta.

„L-am întrebat pe domnul președinte dacă este posibil să se ia o pauză, să se oprească tragerile și apoi să se continue negocierile”, a spus Orban reporterilor după întâlniri.

„La urma urmei, o încetare a focului ar putea asigura accelerarea ritmului acestor negocieri”.

„Sunt foarte recunoscător președintelui pentru opinia sa sinceră cu privire la această problemă”, a adăugat el.

Discuțiile, care au avut loc la o zi după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene, vin în contextul în care, în trecut, Orban a criticat ajutorul militar occidental pentru Kiev.

Orban este, de asemenea, unul dintre puținii lideri occidentali care s-au întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin de la invazie.

Știre inițială

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns marți dimineață la Kiev, în prima sa vizită în Ucraina de când Rusia a lansat invazia pe scară largă, în februarie 2022.

Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta.

„Discuțiile se vor axa pe posibilitățile de realizare a păcii, precum și pe problemele actuale din relațiile bilaterale ungaro-ucrainene”, a spus Zoltan Kovacs.

Vizita premierului maghiar în Ucraina a fost anunțată anterior de Financial Times și The Guardian, care au citat oficiali ai celor două delegații.

Cotidianul The Guardian a vorbit chiar de „o vizită surpriză”, deși Ungaria a preluat cu o zi înainte președinția UE. Asta deoarece Viktor Orban este considerat cel mai apropiat lider din blocul comunitar de președintele rus Vladimir Putin.

„Orban este aici mâine (2 iulie - n.r.), cu excepția cazului în care există o schimbare de ultim moment”, a declarat una dintre cele trei surse ale ziarului britanic.

O altă sursă, de la Budapesta, a declarat că planurile de călătorie au apărut după negocieri îndelungate pe tema drepturilor minorității ucrainene de limbă maghiară.

„A fost o precondiție pentru întâlnire ca problema drepturilor de naționalitate să fie rezolvată. În ultimele săptămâni, s-a ajuns la un acord. Vor putea să anunțe acest lucru ca pe un succes”, a declarată această sursă pentru The Guardian.

Potrivit presei maghiare, citată de serviciul de la Budapesta al RFE/RL, nu este prevăzută semnarea niciunui acord sau organizarea vreunui eveniment de presă.

Este prima vizită a liderului maghiar în Ucraina de la începutul războiului lansat de Rusia, pe 24 februarie 2022.

Vizita are loc în timp ce Budapesta, care a menţinut legături strânse cu Moscova şi refuză să furnizeze arme Kievului, a preluat luni preşedinţia rotativă a Uniunii Europene.

Spre deosebire de majoritatea națiunilor europene, Ungaria a contestat în mod repetat necesitatea de a sprijini Ucraina din punct de vedere militar, blocând mai mult inițiative ale altor țări din UE, și a solicitat în schimb o încetare a focului.

De altfel, Orban este unul dintre puținii lideri occidentali care s-au întâlnit cu Putin de la invazie.

În plus, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a efectuat cel puțin cinci călătorii în Rusia de la începutul războiului, ultima vizită fiind luna trecută la un forum economic din Sankt Petersburg.

Viktor Orban şi Volodimir Zelenski au avut până acum discuţii față în față atunci când președintele Ucrainei a fost invitat la Bruxelles. Acest lucru s-a întâmplat ultima oară săptămâna trecută, la un summit la care a fost semnat un pact de securitate între UE şi Ucraina.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG