Linkuri accesibilitate

Viorel Hrebenciuc, o nouă condamnare, de data aceasta în dosarul GigaTV


Viorel Hrebenciuc, condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare
Viorel Hrebenciuc, condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, marți, de Tribunalul București, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul intervențiilor pentru licența Giga TV, potrivit Mediafax. În acelaşi dosar, fosta şefă CNA Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.

Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan „Pinalti".

În acest dosar a mai fost condamnată și Narcisa Iorga, fost membru CNA, care a primit 3 ani de închisoare. De asemenea, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Stefan a fost condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare.

Condamnările Tribunalului București nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel.
Narcisa Iorga a fost urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.
Procurorii anticorupţie susţin că Viorel Hrebenciuc - deputat şi membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD -, la cererea lui Gheorghe Ştefan, s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul CNA ca instituţia să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul Giga TV.
Procurorii precizau că postului TV în favoarea căruia ar fi intervenit Hrebenciuc i-a fost retrasă licenţa la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului.
În şedinţa CNA din data respectivă i-a fost retrasă licenţa postului Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan, decizia fiind luată cu şapte voturi „pentru" (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru „împotrivă" (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.
După două săptămâni, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG