Linkuri accesibilitate

Viorica Dăncilă: „Am reziliat contractul cu consilierii israelieni, toate contractele PSD sunt suspendate”


Viorica Dăncilă, între membrii PSD, în seara alegerilor, la momentul anunțului rezultatelor, când PSD a înregistrat o înfrângere istorică
Viorica Dăncilă, între membrii PSD, în seara alegerilor, la momentul anunțului rezultatelor, când PSD a înregistrat o înfrângere istorică

Premierul Viorica Dăncilă a declarat pentru Europa Liberă că a reziliat contractul cu consilierii israelieni. Aceștia au fost aduși alături de PSD de fostul președinte, Liviu Dragnea, ei participând la campaniile din 2016 și 2019.

Consilierii israelieni conduși de Asaf Eisin au fost văzuți ultima dată la PSD în seara alegerilor din 26 mai, când au plecat cu un taxi din sediul din Băneasa. Era în jurul orelor 23.40, când consultanții au ieșit din sediu și au discutat pe fugă cu un simpatizant PSD până au găsit un taxi care să îi ia din fața clădirii.

Ultimele momente ale consultanților israelieni ai PSD în România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:15 0:00

La aproape o lună de la înfrângerea severă suferită de PSD la europarlamentare, președintele interimar, Viorica Dăncilă, a declarat că a reziliat contractul cu consilierii israelieni.

„Am reziliat contractul cu consilierii israelieni. Toate contractele PSD sunt suspendate”, a declarat Viorica Dăncilă pentru Europa Liberă.

Președintele interimar al PSD a cerut în partid realizarea unui audit intern pentru a se afla care este situația financiară. Noua conducere vrea să vadă ce clauze au contractele semnate în numele partidului, de ce cine au fost semnate și dacă acestea pot să fie reziliate.

Colaborarea PSD cu firma de consultanță condusă de Asaf Eisin a început în 2016, la cererea lui Liviu Dragnea. Consultanții au fost considerați artizanii victoriei de la parlamentare, când partidul a înregistrat un scor istoric. Prezentarea programul de guvernare a fost marea găselniță electorală. PSD și-a concentrat toată campania pe promisiuni pentru salarii și pensii mai mari, mii de școli și grădinițe noi, 8 spitale regionale și unul republican, tot noi. Liviu Dragnea era desemnat responsabil cu prezentarea mai multor programe de dezvoltare sectorială.

Consilierii israelieni au dorit să repete ideea și la europarlamentarele din 2019. Au combinat campania pozitivă despre partid și frealizările guvernului cu o furibundă campanie antiUE, concentrată pe un mesaj suveranist, anti Bruxelles și anti-investiții străine.

Zilnic, către principalii comunicatori ai PSD au fost trimise mesaje privind măsurile pozitive care s-au realizat în timpul guvernării. Liviu Dragnea a fost trimis alături de ministrul Petre Daea să vorbească despre programele partidului. Daea fusese măsurat în cercetările sociologice și era ministrul cu cea mai bună imagine pentru electoratul PSD. Dragnea și Daea au participat la două emisiuni la TVR, “Viața satului”, dar și la mai multe întâlniri cu fermierii. Mesajele primite de la consilierii israelieni erau urcate și pe pagina de Facebook a PSD. T

Tot de numele consilierilor israelieni se leagă campaniile împotriva multinaționalelor și băncilor, plus ideea de desprindere față de deciziile instituțiilor europene, promovată intens în campania pentru europarlamentare. De asemenea, în ultimii ani, PSD a promovat un mesaj anti-Soros. În discursurile sale de la mitingurile PSD, Liviu Dragnea a vorbit des despre faptul că Uniunea Europeană nu dorește dezvoltarea României. "Sunt supărați pentru că comunele noastre, în câțiva ani de zile, vor fi mai frumoase decât sunt comunele din vestul Europei", afirma Dragnea într-un miting electoral.

Cel mai virulent discurs anti-UE a fost rostit de Liviu Dragnea în decembrie 2018, la Consiliul Național al PSD. În acel discurs a vorbit deschis și despre necesitatea amnistiei și grațierii.

Asaf Eisin a lucrat de-a lungul timpului pentru președintele Serbiei, Alexandr Vucic, dar și în campaniile electorale din Israel. Eisin a fost angajat, în 2015, de Yitzhak Herzog, liderul Partidului Muncii, contracandidat al lui Benjamin Netanyahu.

PSD, întâlnire informală pe malul mării

Liderii social-democrați se întâlnesc astăzi în Neptun pentru a discuta strategia pentru perioada următoare. Invitația a fost lansată de premierul Viorica Dăncilă, iar președinții de organizații și parlamentarii au fost invitați la hotelul Doina. Întâlnirea are un caracter informal, ea având loc cu o săptămână înaintea Congresului extraordinar al PSD, programat pentru 29 iunie la Sala Palatului din București.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG