Linkuri accesibilitate

Viorica Dăncilă se înscrie în cursa pentru Cotroceni „dacă îi cere partidul”. Dacă nu, vrea să rămână la Palatul Victoria


Când a fost desemnată de Liviu Dragnea premier, în ianuarie 2018, Viorica Dăncilă era cvasianonimă chiar și în PSD. Într-un an și jumătate, Dăncilă este premier, președinte validat în congres al PSD și candidat la Cotroceni „dacă partidul îi cere”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că, dacă partidul îi va cere şi nu va exista o altă variantă care să asigure intrarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu va face un pas în spate şi va accepta.

Viorica Dăncilă a explicat, într-un interviu la DC News, că a considerat că PSD va merge cu un candidat, iar ea ca prim-ministru, preşedinte al Partidului Social Democrat îl va sprijini cu toate forţele, cu tot partidul astfel încât să câştige alegerile prezidenţiale.

”Dar nu vreau să creadă că sunt un om laş. Dacă partidul îmi va cere acest lucru şi va crede că este singura soluţie, atunci voi accepta ceea ce spune partidul. Dar în acest moment eu cred că este bine să avem un candidat şi eu să sprijin acel candidat. Pentru noi este important să mergem cu persoana care are încrederea partidului, care va fi susţinut de către toată organizaţiile, care va crea acel val de încredere de care vorbim, atât din partea membrilor noştri, a simpatizanţilor, dar şi a altor cetăţeni. Pentru că eu sper într-un scor bun. Suntem un partid organizat, suntem un partid care ştim să facem campanie, ştim să vorbim cu oamenii, avem ce să le spunem oamenilor pentru că am luat măsuri bune, dar în acelaşi timp, alături de noi trebuie să vină şi alţi oameni”,a explicat premierul.

Candidatul PSD la Preşedinţie ar urma să fie decis la Congresul din 3 august, pe baza unor sondaje, arată news.ro

Până acum, cel mai bine plasată în sondaje, dintre membrii PSD, este Gabriela Firea, intrată într-un con de umbră. Primarul de la București fusese recomandată de Liviu Dragnea, înainte de a pleca la închisoare, pentru cursa prezidențială. Firea a spus că nu este interesată de intrarea în competiție.

Până acum, Eugen Teodorovici și Liviu Pleșoianu, ca și Șerban Nicolae, și-au anunțat intenția de a candida din partea PSD la prezidențiale, însă niciunul nu ar avea șanse, după cum arată sondajele de opinie, să ajungă în turul al doilea. Nici un independent sprijinit de PSD nu ar trece de pragul primului tur. În această categorie au fost vehiculate numele lui Ioan Aurel Pop, președintele Academiei, și actorul Mircea Diaconu, apropiat de PSD din vremea USL.

PSD se află pentru prima dată în situația de a nu avea un candidat prezidențial oficial și cotat fără șanse în sondajele de opinie, de la înființarea partidului, chiar dacă ultima dată a câștigat fotoliul de la Cotroceni în anul 2000. Ion Iliescu a fost singurul președinte de stânga al României postcomuniste. De la PSD au pierdut în turul al doilea alegerile prezidențiale Adrian Năstase, în favoarea lui Traian Băsescu în 2004, cu o diferență de 300.000 de voturi, în 2009, Mircea Geoană, la o diferență de 100.000 de voturi față de Traian Băsescu, și Victor Ponta, care a pierdut în fața lui Klaus Iohannis la o diferență de 1 milion de voturi în 2014.

Călin Popescu Tăriceanu, partenerul de coaliție al PSD, a anunțat încă de anul trecut că intenționează să candideze la Președinție, însă partidul pe care îl reprezentă este în cădere de popularitate. La alegerile de la 26 mai nu s-a calificat la Parlamentul European. Tăriceanu a mai candidat și în 2014 ca independent, obținând o jumătate de milion de voturi în primul tur, plasându-se al treilea, dar la mare diferență față de candidații PSD și PNL. El promovează ideea unei candidaturi unice PSD-ALDE la prezidențiale, ceea ce ar constitui o altă premieră - PSD, partidul cu cei mai mulți membri de partid și cu cei mai mulți ani la activ la guvernare să nu aibă candidat propriu la prezidențiale. Oferta de candidat al unei coaliții a venit și de la Victor Ponta, care le-a adresat în acest sens o solicitare celor de la PSD și ALDE.

La alegerile din noiembrie pentru Palatul Cotroceni candidează Klaus Iohannis, din partea PNL. USR și PLUS negociază în aceste zile cine va fi candidatul alianței la prezidențiale, în condițiile în care Dan Barna, ca și Dacian Cioloș, au declarații de intenție referitoare la înscrierea în cursă. Candidatul alianței este creditat în sondajele de opinie cu șanse de a intra în turul al doilea al prezidențialelor, alături de președintele în funcție, Klaus Iohannis.

Când a fost desemnată premier de către Liviu Dragnea, în ianuarie 2018, Viorica Dăncilă era o figură cvasianonimă în partid, cu două mandate de europarlamentar. Condamnarea lui Dragnea a adus-o pe Dăncilă în funcția de președinte al PSD, validată în cogres, și, iată, posibilă candidată la Președinția țării.

Facebook Forum

Multimedia

Carmen Dan: „Nu am ce să-mi reproșez”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:48 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG