O înșiruire de bâlbe ale Poliției și STS-ului au fost urmate, după evenimentul macabru, de apeluri și luări de poziție vehemente ale politicienilor. Chemați de urgență de prin vacanțe, șefii diverselor instituții (acompaniați de subalternii lor foarte activi pe Facebook) s-au întrecut să arunce pisica de la unul la altul. Ca de fiecare dată în cazul unei astfel de tragedii, căutarea țapului ispășitor a devenit sport național.
S-au creionat scenarii în presa de scandal, s-au aruncat diversiuni în mediul online, iar politicienii au profitat din plin pentru a-și face un plus de notorietate. Premierul Viorica Dăncilă și-a depășit limitele de conducătoare grijulie a poporului cu ideea unui referendum la fel de inutil în fond ca cel al lui Iohannis, însă evident mult, mult mai ridicol.
Potrivit șefei guvernului, cinci sau zece ani de pușcărie în plus ar trebui să-i îngrozească pe criminalii și violatorii în serie – o aberație comparabilă cu acceptarea propriei candidaturi, din partea PSD, la alegerile prezidențiale.
Nici Opoziția nu s-a lăsat mai prejos, Dacian Cioloș solicitând anchetarea penală a tuturor celor implicați în ”dosarul Caracal”. Până atunci, însă, demisia Ministrului de Interne ar fi trebuit să liniștească opinia publică la fel cum a făcut-o conferința de presă din 30 iulie 2018, când trei ofițeri MAI s-au străduit să explice, la doar 24 de ore de la eveniment, de ce polițiștii au confiscat celebrele plăcuțe suedeze cu MUIE PSD.
În cazul de la Caracal, doar Asociația Procurorilor a prezentat cu oarecare promptitudine cronologia evenimentelor, lăsând să se înțeleagă cum polițiștii au tras mâța de coadă până a fost prea târziu pentru salvarea fetei.
Post-factum, toată lumea vine cu soluții: castrarea chimică a pedofililor, înăsprirea pedepselor în cazul violatorilor și criminalilor, trecerea STS sub comanda Ministerului Apărării, demisia guvernului, pedepsirea șoferilor care transportă persoane fără autorizație ș.a.m.d.
Pe bună dreptate, lumea vorbește despre ignoranță crasă la nivelul instituțiilor de forță, exact acolo unde, culmea!, se dau lefuri și pensii speciale, nesimțite. Mii de polițiști, procurori, judecători, ofițeri de informații sunt plătiți regește nu după rezultatele muncii și gradul de competență, ci exclusiv pe baza unei grile standard, uniforme, care încurajează lipsa de inițiativă, prostia și slugărnicia față de politicieni.
Bâlbele din cazul Caracal nu sunt doar expresia unei proaste guvernări sau a unor erori individuale. Ele reprezintă consecințele unei cangrene care a cuprins sistemul în ultimii 30 de ani, indiferent de guvernare. Soluția ar fi promovarea unor oameni doar pe baza competențelor, însă pare a fi imposibil de pus în practică acest lucru atât timp statul va rămâne captiv în mâinile mediocrilor absoluți care-l conduc de 30 de ani.