Linkuri accesibilitate

Vlad Alexandrescu (USR): Nu votăm guvernul Orban dacă cele 4 condiții nu sunt îndeplinite înainte. E încă un pas spre alegeri anticipate


Vlad Alexandrescu,. senator USR

Senatorul USR, Vlad Alexandrescu, declară într-un interviu pentru Europa Liberă că dacă Ludovic Orban nu reușește să formeze o majoritare parlamentară care să treacă cele 4 condiții puse de USR, atunci partidul nu va da votul pentru învestirea cabinetului. E al doilea pas spre alegerile anticipate.

După întâlnirea de marți de la Cotroceni, USR susține că nu s-a înțeles cu președintele Klaus Iohannis asupra stabilirii unui calendar care să permită organizarea cât mai rapidă a alegerilor anticipate și rămâne inflexibil în ce privește îndeplinirea unor patru condiții înainte de votul de învestitură.

Se ridică astfel întrebarea dacă viitorul cabinet va beneficia de voturile USR în situația în care cele patru cerințe nu vor trece prin parlament în cele zece zile pe care Ludovic Orban le are la dispoziție pentru a forma cabinetul și a obține o majoritate pentru susținerea lui.

Într-un comunicat de presă, postat pe Facebook marți noaptea, imediat după ședința în care s-a respins propunerea deputatului Stelian Ion ca USR să intre totuși la guvernare, se spune clar: ”Toate condițiile de mai sus trebuie îndeplinite înainte de votul de învestitură - de altfel, ele pot fi îndeplinite într-o singură zi de muncă la Parlament, pentru că toate aceste proiecte sunt blocate acum în Legislativ”.

În comunicatul de presă de marți după-amiază, ulterior consultării de la Cotroceni, se introduce o nuanță, care face lucrurile mai confuze. Astfel, dispare sintagma ”înainte de votul de învestitură”: ”Cerem președintelui Iohannis și premierului desemnat Orban ca în procesul de formare a majorității necesare învestirii guvernului să includă și condițiile USR PLUS. Altfel, USR nu va da votul de învestitură în Parlament. Toate condițiile noastre pot fi îndeplinite de Parlament într-o zi de muncă”.

Pentru a lămuri care sunt exact intențiile USR- votează sau nu guvernul Orban-, Europa Liberă a stat de vorbă cu senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Europa Liberă: Ce se întâmplă dacă cele patru condiții ale USR nu trec prin parlament înainte de votul de învestitură? Nu va vota USR cabinetul Orban?

Vlad Alexandrescu: Categoric nu va vota. Președintele Iohannis i-a încredințat dlui Ludovic Orban mandatul de a forma un nou guvern și dl. Orban încearcă să alcătuiască și o nouă majoritate parlamentară. USR este, din păcate, sceptic că PNL poate duce o bună guvernare în actualul context parlamentar și ca test pentru această bună guvernare se pun aceste patru condiționalități. Fie dl. Orban reușește să formeze o majoritate parlamentară care să treacă aceste patru condiționalități și atunci USR va vota în parlament la votul de învestitură, dacă nu reușește crearea acestei noi majorități parlamentare, consecvent planului său de a obține alegeri anticipate, USR va vota împotriva unui guvern liberal monocolor. Motivele pentru care USR a votat căderea cabinetului Dăncilă nu sunt aceleași cu motivele dlui Ponta, de exemplu.

Europa Liberă: Este, deci, aceasta metoda prin care vreți să provocați alegerile anticipate?

Vlad Alexandrescu: Din punctul nostru de vedere, demiterea cabinetului Dăncilă a fost doar primul pas, iar dacă dl. Orban nu reușeste să configureze o majoritate parlamentară care să garanteze reforme de substanță, un vot împotriva cabinetului Orban va fi al doilea pas pe care USR îl face în mod determinat către alegerile anticipate. Alegătorii USR înțeleg foarte bine că în acest moment România are nevoie de reforme profunde și că acestea nu pot fi obținute cu arbitrajul PSD în parlament, așa cum îl deține acum. Nu vrem să repetăm scenariul din 2015-2016, când sub acoperirea unui guvern tehnocrat, mai mult sau mai puțin manipulat din parlament de către PSD, acest partid și- a refăcut imaginea și a obținut în alegeri 45%. Nu vrem să cauționăm cu actele noastre politice o refacere a imaginii PSD după care să vină să domine din nou viața politică în 2020.

Europa Liberă: Mai există și alte condiții pe care le pune USR?

Vlad Alexandrescu: În afară de aceste patru condiționări pe care le-am prezentat președintelui Iohannis la consultări, vor mai fi lucruri pe care i le vom cere direct premierului Orban. Cum ar fi : desființarea Secției speciale de investigare a magistraților, un punct foarte important, modificarea legilor justiției, așa cum au cerut Comisia de la Veneția și GRECO, desființarea PNLD, care este un robinet prin care banii nu ajung cu adevărat în comunitățile locale, eliminarea pensiilor speciale, corectarea Codului Administrativ. Aceste condiționări vor surveni în aceste zece zile, când dl Orban va avea discuții cu liderii politici pentru formarea unei majorități, dar le dorim realizate după ce guvernul va fi învestit.

Cele patru condiții puse de USR pentru a fi îndeplinite înaintea votului de învestitură

  • Adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi - esențială pentru legitimitatea aleșilor locali și recuperarea democrației la nivel local.
  • Adoptarea inițiativei “Fără Penali în Funcții Publice” pentru care au semnat peste un milion de români.
  • Desființarea prin lege a recursului compensatoriu care a eliberat din închisori peste 20.000 de infractori, dintre care mulți au comis noi fapte de violență.
  • Consultarea Parlamentului asupra propunerii pentru poziția de comisar european ce revine României.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG