Am aflat cu tristețe în weekend despre decesul marii gânditoare umaniste Ágnes Heller (d. 19 iulie, 2019). Ágnes a fost o supraviețuitoare a Holocaustului, un critic deschis al totalitarismului, sufletul Școlii de la Budapesta dedicată marxismului critic și întruchiparea celor mai nobile tradiții ale spiritului european. Dedic acest eseu memoriei prietenei mele dispărute. Rămânem aici, pe acest pământ, spre a prezerva și apăra moștenirile sale intelectuale.
***
Apărută la editura Hasefer în 2006, în splendida traducere semnată de Eva Galambos și Eva Țuțui, cartea de eseuri (lecturi și relecturi) „Fiorul evocării unor lumi ucise”, a regretatei gânditoare maghiare Ágnes Heller, rămâne o mărturie tragică despre o lume dispărută, ori, mai precis spus, despre un univers anihilat.
Este vorba de spațiul central-european, cu ale sale hoteluri, cafenele, burg-teatre, gimnazii, catedrale, shtetl-uri, pasiuni refulate, reviste de avangardă, dezbateri infinite între liberali, conservatori, sioniști, marxiști de diverse tendințe, bolșevici, cu ale sale nevroze, traume, năluciri, utopii. Lumea lui Herzl și Freud, a lui Aleksander Wat, Czesław Miłosz și Zbigniew Herbert, a lui Klimt și Mahler, a lui Attila József și François Fejtő, a lui Gál Gábor, Ervin Šinko, Manès Sperber, Joseph Roth, Paul Celan, Benjamin Fondane și Danilo Kiš, a tânărului Cioran și a lui Karl Kraus, a Marianei Șora și a lui Imre Tóth, a lui Arnold Schonberg și Alban Berg. Un clopot scufundat, spre a-l cita pe Livius Ciocârlie. O lume stinsă, o lume anihilată, o lume năruită.
Articolul integral semnat de Vladimir Tismăneanu poate fi găsit aici
Facebook Forum