Ziua de 21 decembrie a fost punctul de inflexiune al Revoluției Române.
Dictatorul Nicolae Ceaușescu ordonase o represiune teribilă la Timișoara. Pe 17 și 18 decembrie, aproape 100 de oameni fuseseră uciși, sute erau răniți. Baia de sânge fusese oprită pe moment de mii și mii de timișoreni care ocupaseră Piața Operei și baricadaseră străzile adiacente cu autobuze și autoturisme de marfă. Se pregăteau să reziste mult timp. Orașul era asediat de trupe de Armată și Securitate. Ceaușescu declarase starea de necesitate și spusese că demonstranții sunt „huligani” și în slujba unor interese străine.
„Nu știm ce se va întâmpla”, spunea mulțimii un vorbitor din balconul Operei către mulțime. Dar cererile erau clare: alegeri libere, deschiderea granițelor și scoaterea țării din izolare, libertate de exprimare și religioasă.
Dar în după-amiaza zilei de 21 decembrie, mitingul oficial convocat de dictator ca să arate că are încă sprijin popular la București s-a întors împotriva lui. Iată ce transmitea Radio Europa Liberă, la 5 după amiază, ora la care se lăsa întunericul.
„Este ora 17.02. La microfon, Ion Ioanid, cu buletinul de știri.
București. Pe străzile Capitalei patrulează tancuri și se aud focuri de mitralieră. Agenția TASS relatează că oamenii fug în panică. Un corespondent al agenției de știri poloneze PAP relatează că în Piața Universității forțele armate au tras focuri de avertisment, încercând să-i împrăștie pe demonstranți. Potrivit postului de radio Praga, clădirea Comitetului Central este păzită de tancuri. Același post de radio afirmă că forțele de securitate au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene împotriva demonstranților.
La mitingul oficial din Piața Palatului, mulțimea a întrerupt cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu cu huiduieli, fluierături și țipete. Radio București a întrerupt pentru câteva minute transmisiunea în direct, reluând-o apoi la mijlocul unei fraze rostite de Ceaușescu. La încheierea mitingului unii din cei prezenți au dat foc portretelor lui Ceaușescu și pancartelor care le fuseseră date pentru adunarea din Piața Palatului, scandând lozinci ca de pildă «Jos Ceaușescu!», «Libertate!» și «Fără violență!».
Diplomații occidentali relatează că populația a demonstrat apoi în alte părți ale Capitalei și au putut fi auzite explozii. Potrivit unui corespondent al agenției de știri sovietice TASS, exploziile ar fi fost provocate de grenade cu gaze lacrimogene folosite de forțele de securitate pentru a-i împrăștia pe demonstranți. Tot TASS relatează că mulțimi de oameni au demonstrat pe Bulevardul Magheru, scandând lozinci anti-Ceaușescu și că în diferite părți ale Capitalei au avut loc ciocniri între forțele de securitate și manifestanți.
Timișoara. În pofida declarării stării de urgență în județul Timiș, mii de persoane au luat parte astăzi la de demonstrații antiguvernamentale. Potrivit unor relatări parvenite în Occident, mari grupuri de demonstranți s-au îndreptat astăzi spre centrul orașului, purtând drapelele naționale și scandând lozinci anti-Ceaușescu. Nu au fost semnalate acte de violență. Potrivit unor relatări anterioare, majoritatea forțelor de securitate au fost retrase din regiune după actele de violență de la sfârșitul săptămânii trecute”.
Facebook Forum