Partidul conservator de centru-dreapta al președintelui Alexandar Vucic, Partidul Sârb al progresului (SNS), cel care a condus statul balcanic în ultimii opt ani, este creditat cu cele mai mari șanse și, potrivit sondajelor, se așteaptă să obțină în jur de 50% la alegerile de duminică, pe fondul unei largi aprobări cu privire la modul în care a fost gestionată pandemia de coronavirus.
Partidul Socialist, partenerul de coaliție al lui Vucic, este cotat în sondaje cu 10%, ceea ce l-ar plasa pe locul al doilea. Câteva partide de drepta și liberale ar putea să depășească pragul de 3% pentru a-și croi un loc în Parlamentul sârb, care are 250 de locuri. Unele dintre partidele mai mici sunt considerate apropriate de Guvern sau controlate de el.
În secţiile de votare, există măşti de faţă şi gel dezinfectant pentru mâini. Se așteaptă însă ca mulţi alegători să nu se prezinte la urne, în parte din cauza temerilor de a se infecta, scrie Reuters.
Rezultatul votului ar putea să fie influențat de campania de boicotare a unora dintre partidele mici, care spun că votul nu va fi unul liber și nici corect din cauza controlului pe care Alexandar Vucic îl are asupra mass-media.
Vucic nu candidează pentru a fi reales, dar partidele de opoziție care boicotează scrutinul îl acuză că își folosește funcția de președinte pentru a-și promova partidul.
Serbia se afla în campanie electorală în momentul în care au fost impuse măsurile de restricție pentru a gestiona mai bine pandemia de coronavirus, astfel că alegerile, programate inițial pentru data de 26 aprilie, au fost amânate pentru 21 iunie.
Serbia are o populație de 7,2 milioane de persoane, iar până în prezent a înregistrat 12.803 cazuri de Covid-19 și 260 de decese. Serbia a fost printre primele țări europene care a decis redeschiderea granițelor, pe 22 mai, și, de atunci, toate măsurile de restricție au fost ridicate.
Rezultatul votului, care vine în contextul în care SUA mediază o viitoare întrevedere între Serbia și Kosovo, aducând astfel țara balcanică în lumina reflectoarelor geopolitice, ar putea aduce un Vucic și mai puternic și o opoziție fragmentată și slabă, lăsând în urmă și multe întrebări despre parcursul democratic al țării.
Facebook Forum