Linkuri accesibilitate

Votul pentru guvernul Orban, după 4 noiembrie. Ce spun parlamentarii PSD


PSD ar vrea să audieze miniștrii propuși de Orban „două-trei zile”, în comisiile de specialitate.
PSD ar vrea să audieze miniștrii propuși de Orban „două-trei zile”, în comisiile de specialitate.

Guvernul propus de Ludovic Orban va primi votul de învestitură pe 4 noiembrie sau în zilele imediat următoare, spun liderul deputaților PSD Alfred Simonis și vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache. Social-democrații consideră că guvernul Orban nu va trece.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului vor fi convocate luni, dacă Ludovic Orban depune joi la Parlament lista cu miniștri, a declarat deputatul PSD Alfred Simonis. Acesta spune că ar dori „măcar două-trei zile” pentru audierile în comisiile de specialitate, ale miniștrilor din cabinetul Orban. Niciun cabinet al PSD nu a trecut prin aceste condiții, de obicei audierile terminându-se în câteva ore.

„Foarte important este să avem timpul necesar să audiem fiecare ministru, să nu fim pe fugă, să încercăm să înţelegem ce doreşte să facă fiecare potenţial ministru pe domeniul pe care îl va coordona, după care să stabilim ziua de vot. Dacă luni vor fi Birourile permanente reunite, măcar două, trei zile de audieri trebuie să avem în comisii, urmând ca după aceea să avem votul. Dacă va fi la finalul săptămânii viitoare sau la începutul celeilalte, rămâne să stabilească Birourile permanente reunite, dar, din câte am înţeles la moţiunea de cenzură, (...) cei din Opoziţie nu doresc un vot vineri, cum nu au dorit nici la moţiunea de cenzură, mă gândesc că nu vor vrea vineri să facă nici învestirea noului Guvern, prin urmare cel mai probabil votul va fi luni, 4 noiembrie”, a declarat Simonis.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat că Birourile permante reunite ale Parlamentului vor putea stabili, cel mai probabil luni, calendarul procedurii pentru învestirea noului Guvern, audierea miniștrilor putând să aibă loc miercurea și joia viitoare iar votul peste două săptămâni.

„Din punctul meu de vedere, prima zi când Birourile Permanente se pot reuni va fi luni, și atunci lunea viitoare Birourile Permanente vor stabili un calendar. Cred că ar fi foarte bine să fie niște audieri serioase, să vedem și programul de guvernare, să vedem și competența viitorilor miniștri. Cred că miercuri, joi, săptămâna viitoare, vor putea fi audierile și săptămâna cealaltă, undeva 4-5-6, să fie un vot asupra guvernului”, a declarat la Antena 3, Florin Iordache.

Întrebat despre ce şanse sunt ca PSD şi Pro România să facă un nou Guvern, Alfred Simonis a răspuns: „Deocamdată există o propunere de premier desemnat, un politician cu adevărat eşuat, a pierdut mai toate competiţiile electorale în care a intrat până acum, probabil că va pierde şi această nominalizare, pentru că nu va reuşi să o ducă la bun sfârşit, însă ce va fi în viitor mi-e greu să comentez. (...) Majoritatea celor de la Pro România sunt deputaţi aleşi pe listele PSD”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG