Linkuri accesibilitate

Zeci de localități din 20 de județe, lovite de vremea rea


Copacii doborâți de vântul puternic au distrus mai multe autoturism în Constanța.
Copacii doborâți de vântul puternic au distrus mai multe autoturism în Constanța.

Zeci de localități din aproape 20 de județe au fost afectate de vremea rea de la sfârșit de săptămână. Sute de copaci, stâlpi şi acoperişuri au fost doborâte de vânt sau zăpadă.

Actualizarea luni, 12.45

Primele ninsori, temperaturile scăzute şi vântul puternic au produs efecte în 79 de localităţi din 19 judeţe, transmite luni Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

IGSU transmite că în zilele de sâmbătă şi duminică, vremea rea a cuprins mai multe zone din Centrul, Sudul şi Estul ţării, iar pompierii au intervenit pentru degajarea a sute de copaci doborâți și zeci de elemente de construcții și stlâpi de electricitate căzuţi pe carosabil. Aproape 60 de autoturisme au fost avariate, mai anunță instituția.

De asemenea, pompierii au intervenit la 14 inundații pentru evacuarea apei din clădiri, curţi, subsoluri sau de pe străzi.

Începând de luni dimineața, comunică IGSU, nu mai sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor meteo, iar în perioada următoare nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase”, precizează IGSU.

Știrea inițială

Duminică dimineața mai era valabilă doar o singură avertizare meteo, până la ora 18.00.

În sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 60-80 km/h. Pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 85-90 km/h.

Sâmbătă vântul a creat probleme în toată partea de sud est a țării. Din cauza rafalelor puternice, pentru câteva ore, Reactorul 1 de la CNE Cernavodă a fost decuplat.

În Constanța, a fost cod roșu de ploi torențiale și vânt puternic. Mai multe zone din orașul Constanța au fost inundate, rafalele au smuls acoperișuri de bloc și copacii din rădăcini și mai multe autoturisme au fost avariate.

În județul Tulcea, au fost peste 300 de apeluri la 112 care semnalau diverse situaţii de urgenţă. Câteva zeci de localități au rămas fără energie electrică.

La ora 8, duminică dimineața, alimentarea era întreruptă în 95 localități, pentru circa 60.000 de clienți, în special în județele Constanța și Tulcea. În total au fost afectate 99 de linii de medie tensiune, după cum anunță societatea E-distribuție.

„Echipele din Dobrogea au lucrat pe parcursul nopții și au restabilit alimentarea cu energie electrică a circa 40.000 de clienți din zonele afectate de condițiile meteo severe – cod portocaliu și roșu de vânt, cu viteze de peste 100 km/h”, a mai comunicat E-distribuție.
Pentru a remedia avariile cât mai curând posibil, în această dimineață au plecat spre Constanța, echipe suplimentare de la regiunea Muntenia, împreună cu echipamente de intervenție, inclusiv grupuri generatoare pe camion, mai adaugă societatea de electricitate.
În județul Constanța, sâmbătă, a fost cod roșu de vânt puternic și ploi abundente.
În județul Constanța, sâmbătă, a fost cod roșu de vânt puternic și ploi abundente.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis, seara trecută, o situație a intervențiilor la nivelul întregii țări.

„Peste 3.300 de pompieri, cu peste 2.500 mijloace tehnice, sunt la datorie pentru limitarea şi înlăturarea efectelor generate de vremea neprielnică sub incidenţa căreia se află mai multe judeţe din ţară. Astfel, astăzi, în intervalul orar 07.00-21.00, manifestarea fenomenelor hidrometeorologice prognozate a generat efecte în 52 localităţi din 16 judeţe (Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui şi Vrancea), unde s-a intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie de la 9 imobile, cât şi pentru degajarea a 134 copaci şi 7 stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil din cauza vântului, fiind afectate 16 autoturisme”, a transmis, sâmbătă seară, IGSU.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG