Linkuri accesibilitate

Zarurile nu sunt încă aruncate pentru Kovesi la șefia Parchetului European


Laura Codruța Kovesi mai are de așteptat până la deznodământul afacerii EPPO.

Vestea că procurorul francez Jean-Francois Bohnert a fost numit șef al Parchetului Național Financiar din Franța, aducându-i astfel plocon lui Kovesi postul de procuror-șef european nu este încă o certitudine. Nici Bohnert, nici Consiliul UE nu au confirmat nimic, iar negocierile sunt încă blocate.

Procurorul francez Jean-Francois Bohnert nu a confirmat că s-a retras din cursa pentru șefia Parchetului European (EPPO), deși a fost numit joi în funcția de șef al Parchetului Național Financiar (PNF) din Franța, conform unui reporter Politico, care l-a contactat pe Bohnert.

De asemenea, biroul de presă al Consiliului UE susține că nu a primit nicio notificare din partea lui Bohnert că s-ar retrage din cursă, conform Mediafax.

Cu toate acestea, faptul că procurorul francez a fost numit deja într-o funcție de top din Franța echivalează cu renunțarea sa, informală, la cursa pentru EPPO, mai ales în contextul negocierilor care au avut loc în Parlamentul European și în Comisia Europeană, pentru posturile-cheie de acolo, și în care președintele Franței, Emmanuel Macron, a dat semnale că este dispus să renunțe la EPPO ca un obiectiv pentru Franța.

Chiar dacă Bohnert iese însă din cursă, nu înseamnă că fosta șefă a DNA aleargă automat de una singură în cursa pentru EPPO. Este posibil ca procurorul german Andreas Ritter, clasat pe locul trei în preferințele de vot și în topul comisiei de specialitate, să capete un rol de contracandidat.

Oricum, negocierile dintre Parlamentul European, care o susține pe Laura Codruța Kovesi, și Consiliul UE, prin COREPER (reuniunea ambasadorilor statelor UE la Comisia Europeană), care l-a susținut pe Jean-Francois Bohnert, rămân deocamdată în impas. Iar România se opune încă oficial Laurei Codruța Kovesi, așa cum a și votat în COREPER.

Vineri, premierul Viorica Dăncilă și-a menținut poziția potrivnică lui Kovesi la șefia EPPO, chiar la ceremonia zilei naționale a Franței, găzduită de Ambasada franceză la București.

Facebook Forum

Multimedia

Carmen Dan: „Nu am ce să-mi reproșez”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:48 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG