Actualizare 19:30 - La sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost audiate joi cinci persoane, dintre care trei avocați, care au calitatea de suspecți. În momentul de față, audierile continuă la Parchetul General, transmite Ministerul Public într-un comunicat remis presei joi seară.
De asemenea, la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sunt audiați 10 ucraineni și 20 de turci care au cerut cetățenie română și 4 ucraineni care sunt suspecți, pentru că au intermediat obținerea cetățeniei.
La Serviciul de Investigații Criminale al Sectorului 6, procurorul de caz a audiat 14 suspecți, funcționari ai Serviciului Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost dispuse 8 măsuri de control judiciar. Audierile continuă cu încă 5 suspecți.
Știrea inițială
Procurorii Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație au realizat pe 18 decembrie 37 de percheziții domiciliare, într-o investigație care vizează dobândirea frauduloasă a cetățeniei române.
Ancheta se concentrează asupra unui grup infracțional organizat și a implicării mai multor avocați, funcționari publici și traducători în falsificarea actelor necesare pentru obținerea cetățeniei.
„Probele administrate în cauză relevă existența unui grup infracțional organizat constituit în anul 2022 de 7 cetăţeni ucraineni, majoritate rezidenţi în România, grup sprijinit de mai mulţi avocaţi din Baroul București, traducători şi/sau notari publici. Membrii grupului organizat aveau acces direct sau prin intermediari la baze de date privind evidenţa populaţiei din Republica Moldova sau Ucraina unde se presupune că se falsifică majoritatea actelor de stare civilă necesare dovedirii unei descendenţe din cetăţeni români”, arată un comunicat al Parchetului General.
Documentul precizează că în primele 11 luni ale acestui an, au fost depuse peste 900 de cereri de cetățenie legate de activitatea grupului infracțional iar beneficiarii au obținut ulterior acte de identitate românești, în special pașapoarte, care le conferă în mod fraudulos statutul de cetățeni ai UE.
„Au fost identificate până în prezent cel puțin 89 de certificate de cetăţenie false care au fost depuse la Primăria Sector 6 – Serviciul Stare Civilă. Ulterior «transcrierii» actului de naştere beneficiarii au obţinut acte de identitate (în special paşaportul românesc) la structurile de evidenţa populaţiei competente de pe raza teritorială a mun. Bucureşti, judeţele Ilfov sau Suceava unde şi-au stabilit, de cele mai multe ori fictiv, domiciliul legal”, precizează procurorii.
Potrivit procurorilor, „premisa obținerii acestor acte constă în obținerea ulterioară de beneficii materiale, cum ar fi rezidență fiscală, ajutoare sociale de stat, dar și juridice, precum posibilitatea de liberă circulație în interiorul Uniunii Europene”.
Investigațiile vizează și suspiciunile că șase angajate ale Serviciului Stare Civilă Sector 6 au completat documente oficiale în mod fals, iar trei funcționare au emis acte de naștere fără ca dosarul să conțină certificatul de cetățenie necesar.
În total, 14 funcționari sunt cercetați, alături de opt membri ai grupului infracțional și cinci avocați din Baroul București, precum și alte 107 persoane implicate.
Ancheta mai arată că multe dintre cererile depuse nu respectau nici măcar prezența fizică a solicitantului pe teritoriul României.
Actualele percheziții vin după acțiuni asemănătoare ale procurorilor desfășurate pe 25 noiembrie.
Perchezițiile s-au concentrat atunci în județul Suceava, inclusiv la Primăria Dumbrăveni și Serviciul de Evidență a Populației, dar și în alte localități precum București (Sector 6), Câmpulung Moldovenesc, Huși și Botoșani.
Procurorii au vizat atunci suspiciuni că aproximativ 300 de ruși, inclusiv oligarhi, oameni de afaceri sau persoane urmărite penal în Rusia ar fi obținut ilegal acte de identitate românești în perioada 2022 - 2024.
Pentru obținerea documentelor, aceștia ar fi plătit între 15.000 și 40.000 de euro.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.