După o perioadă cu ploi abundente, ziua când Ucraina a sărbătorit 31 de ani de independență a fost privilegiată la Timișoara, cu soare și temperaturi suportabile. Asociații și autorități au pus umărul ca momentul să atenueze drama din patria aflată sub bombe.
După slujba de la Biserica ortodoxă ucraineană, o imensă pictură murală tematică semnată Lux a fost inaugurată pe un cămin studențesc.
La Casa Tineretului s-a organizat un picnic cu gustări din bucătăria ucraineană și bănățeană, pe seară video mapping-ul intitulat „Sensitive Content” a îmbrăcat fațada Operei, iar concertul de jazz a încheiat târziu în noapte seria de evenimente.
Dialogul cu câțiva refugiați arată că amintirea celor îndurate și dorul de casă nu se șterg.
Ucrainenii au prins gustul libertății
Katia vine din Odesa împreună cu fiul ei, Vania, în vârstă de 4 ani. Au ajuns în România în 8 martie 2022, la o săptămână de la începerea războiului. Au stat la Sibiu câteva zile, apoi au călătorit la Timișoara cu gândul de a ajunge în Germania. Dar planul s-a schimbat pe parcurs.
„Am vrut să ajungem la Berlin împreună cu o prietenă care avea mama acolo. A plecat numai ea. Când a ajuns, și-a dat seama că sunt condiții mai rele acolo, cazarea era într-o sală de sport, era frig, era aglomerație. Așa că s-a întors aici, unde am fost primiți cu prietenie și avem condiții bune pentru copiii noștri, inclusiv un club pentru ei, unde se joacă și se împrietenesc cu alți copii. Mai cunosc cazuri de prieteni care au revenit în România din Portugalia sau din Olanda”, ne-a mărturisit Katia.
La Odesa a lucrat ca asistent de marketing online, dar în România a lucrat ca voluntară când i s-a cerut și plătită câteva săptămâni pentru o firmă din Ucraina care s-a închis din cauza războiului.
La Odesa limba uzuală e rusa. Recensământul de acum 20 de ani înregistra acolo aproape 300.000 de ruși și puțin peste 600.000 de ucraineni. Am întrebat-o pe Katia ce înțeleg rușii din Ucraina din acest război.
„Mama mea este rusoaică, născută în URSS, dar trăiește de 30 de ani în Ucraina. Nu s-ar întoarce nici în ruptul capului în Rusia. Își amintește exact cum a fost: nu se putea vorbi nimic, propagandă, condiții de mizerie. Nu aveai nicio șansă. Rușii din Ucraina înțeleg că Putin vrea din nou un imperiu ca URSS și că vrea să împiedice apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană și de NATO. Și ei, ca și ucrainenii, au prins gustul libertății. Nu vor să fie trași înapoi cu un secol”, spune foarte apăsat Katia.
Primește vești de acasă unde i-a lăsat pe părinții ei și pe soț. Uneori veștile sunt tragice: au murit la Mariupol părinții unui prieten, fiul unor cunoștințe și-a pierdut un braț pe câmpul de luptă. Orice ar fi, gândul este să se întoarcă acasă cândva.
Dublu abandon: țara și familia
Voluntarii de la Asociația LOGS sunt ocupați să servească oaspeții veniți la picnic. La un stand nepoata își fotografiază bunica mândră cu felurile ucrainene pe care le-a pregătit cu mâna ei: un fel de plăcințele din cartofi și găluște cu brânză, cum fac și româncele.
Flavius Loga, președintele LOGS, s-a întors acum trei zile dintr-o tabără la Muntele Mic unde a dus 21 de adolescenți refugiați. Și acolo a aflat alte povești dramatice din război.
„După zece ani de când lucrez pentru refugiați, eu devin și acum emoțional la poveștile lor. Mai spre finalul taberei, am aflat că patru din cei 21 de adolescenți sunt orfani de ambii părinți. Au fost luați în plasament de o familie care are în grijă, pe lângă cei șase copii ai lor, șapte orfani sau abandonați. Copiii aceștia vin, pe lângă drama războiului, cu o traumă adițională. Am organizat în tabără mai multe ateliere de art-terapie, exerciții de introspecție. M-am uitat la orfani: sunt sensibili și oricât ar masca, e multă durere. Ei suferă un dublu abandon: țara și familia”.
Olia, în vîrstă de 16 ani, este una dintre fetele abandonate. Cazul ei este oarecum diferit, fiindcă a fost abandonată înainte de război de mama ei și luată în asistență maternală de cei care au devenit acum familia ei. „Când am ajuns la Timișoara, eram cea mai mare familie, 13 copii și mama”, își amintește Olia. Ea urmează un liceu pedagogic, învață online și speră să se întoarcă în Ucraina.
Polina din Mikolaev și Tania din Nipro, ambele în vârstă de 12 ani, refugiate în România cu familiile lor, speră același lucru. Ele sunt convinse că războiul va fi câștigat de ucraineni fiindcă așa e drept. Așezate la poză, ridică instictiv degetele cu semnul victoriei.
În Ucraina oamenii își fac buncăre
Helena vine din Odesa cu copiii ei de 7 și 8 ani. Este jurnalistă, a lucrat la un ziar local online. Până când a decis să plece, a stat de vorbă cu mulți dintre compatrioții ei rămași fără case, a înregistrat dramele celor care și-au pierdut aparținătorii. Aici, la Timișoara, este o mamă refugiată cu doi copii.
„Ne-am trezit în toiul nopții cu bombele aproape de locuință și ne-am dat seama că trebuie să fugim. Am plecat la părinții mei, la 200 km de Odesa. Ei stau în oraș, dar au și o casă mică în afara orașului unde ne-am adăpostit zece zile, urmărind la TV ce se întâmplă. N-a durat mult până au început și aici bombardamentele. Am înțeles că trebuie să iau copiii și să plec”, își amintește Helena.
La Timișoara au parte de asistență și ajutor. Își amintește cu plăcere că de Ziua Timișoarei a avut ocazia să îi vadă pe scenă pe câștigătorii Eurovision, trupa Kalush. Acum așteaptă să se deschidă o școală după programa din Ucraina, pe care o organizează Fundația pentru Tineret în colaborare cu alte organizații.
I-a lăsat în urmă pe tatăl copiilor, pe părinți, toate rudele și prietenii. Sora ei a decis să rămână în Ucraina: „Și-au făcut un buncăr sub casă și stau acolo, cu copiii care sunt mai mari, de 11 și 12 ani. Speră să scape cu viață”.
- În șase luni de război au intrat în România 1,3 milioane de refugiați ucraineni, conform Poliției de Frontieră.
- 80.000 au rămas pe teritoriul României, arată un Raport al Uniunii Ucrainenilor din România.
- 96% sunt femei, dintre care mai mult de jumătate mame cu copii sub 18 ani, arată un studiu al EWL Migration Platform şi al Centrului de Studii Est-Europene de la Universitatea din Varşovia publicat la sfârșitul lunii iunie 2022.
- 70% dintre ucrainenii care locuiesc în România au studii universitare, iar 26% dintre aceştia sunt specialişti înalt calificaţi.
- 27% din refugiații ucraineni din România vor să se angajeze, față de 63% din cei refugiați în Polonia și 52% în Cehia.
