Duminică, 1 Decembrie 2024, se împlinesc 106 ani de la Unirea din 1 Decembrie 1918, declarată Ziua Națională a României.
În Bucureşti, peste 2.500 de militari şi specialişti vor participa la Parada Militară, iar ziua se va încheia cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, scrie News.ro.
Evenimentele din București au debutat la Mormântul Ostașului Român, din Parcul Carol I, de la ora 08:00, cu o ceremonie militară și religioasă și depunere de jerbe de flori, potrivit Ministerului Apărării.
Parada Militară naţională va avea loc de la ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf
La parada din Capitală participă 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, cu 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave.
Vor defila şi 240 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din mai multe state, inclusiv SUA și din ţările aliate contributoare la structurile NATO din România. Detaşamentele străine includ 21 mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă.
După paradă, vor putea fi vizitate, până la ora 12:30, tot în zona Arcului de Triumf, standuri expoziţionale cu tehnică militară.
Seara, de la ora 19:00, va avea loc retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, pe următorul traseu:
Palatul Cercului Militar Naţional - Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor Sanitari, str. prof.dr. Gheorghe Marinescu, Şos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, bd. Gl. Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Ceremonii militare și religioase vor avea loc și în țară „în garnizoanele în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară”, iar „la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz”, a mai transmis Ministerul Apărării.
O paradă militară de proporții mai mari va avea loc și la Alba Iulia
Ceremonia militară cu trupe şi tehnică de luptă va avea loc în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, începând cu ora 14:00. La eveniment participă peste 1.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, specialişti de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filiala Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română.
De asemenea, dispozitivul de defilare va include militari şi tehnică de luptă din Belgia, Franţa şi Polonia, structuri aliate aparţinând Brigăzii Multinaţionale Sud-Est şi Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.