Clipuri false distribuite pe rețelele sociale
New York Times scrie că FBI (Biroul Federal de Investigații) a transmis că persoane necunoscute au distribuit videoclipuri false de știri folosind însemnele biroului pentru a promova narațiuni false că alegătorii ar trebui să evite locurile de votare din cauza atacurilor teroriste iminente.
Noul avertisment a venit la câteva ore după ce oficialii au avertizat că actori străini, în frunte cu Rusia și Iran, accelerează eforturile de dezinformare.
Te-ai întrebat vreodată de ce America își alege președintele într-o zi de marți?
Colegii de la Voice of America explică:
Se votează și în Alaska
Secțiile de votare din Alaska și din statul Washington (Coasta de Vest) au fost deschise. Alaska este cel mai întins stat din SUA și are 12 electori.
Hawaii rămâne singurul stat american care nu și-a deschis încă secțiile.
Videoclip cu informații false, propagat de o fabrică de troli legată de Rusia
CNN scrie că un videoclip care susține în mod fals că ar fi avut loc fraude electorale în Arizona – despre care comunitatea de informații americane a spus luni seară că a fost produs de actori de influență ruși – a fost propagat pentru prima dată de o organizație legată de faimoasa „fabrică de troli” care a vizat alegerile prezidențiale din SUA din 2016.
Actorii de influență ruși „au produs și amplificat un videoclip recent care a descris în mod fals un interviu cu o persoană care pretindea fraudă electorală în Arizona, care a implicat crearea de buletine de vot false de peste mări și schimbarea listelor electorale pentru a o favoriza pe vicepreședint Kamala Harris”, a transmis FBI.
Videoclipul a fost creat și propagat de Fundația pentru lupta împotriva injustiției, cunoscută sub numele de R-FBI.
Grupul, care se prezintă drept o organizație pentru „drepturile omului”, a fost în centrul unei investigații CNN publicată săptămâna trecută cu privire la eforturile Rusiei de a semăna dezinformare cu privire la procesul electoral din SUA.
Videoclipul a fost distribuit pe X de șeful R-FBI, Mira Terada, și pare să fi fost vizionat de cel puțin 236.000 de ori înainte de a fi eliminat.