Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului București a decis luni suplimentarea spațiilor de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei, citat de Agerpres.
Cele 12 spaţii sunt următoarele:
- Complexul Expoziţional Romexpo, B-dul Mărăşti nr. 65-67 - 12 centre şi 64 puncte de vaccinare;
- Centrul de zi Sfânta Maria, Str.Oituz nr. 9 - 1 centru şi 5 puncte de vaccinare;
- Centrul de Îngrijire şi Găzduire Neghiniţă, Str. Viitorului nr.54 - 1 centru şi 4 puncte de vaccinare;
- Circul Metropolitan, Aleea Circului, nr. 15 - 3 centre şi 14 puncte de vaccinare;
- Centrul cultural Eminescu, Parcul Naţional - 1 centru şi 3 puncte de vaccinare;
- Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, B-dul Tineretului nr.8-10 - 2 centre şi 8 puncte de vaccinare;
- Grand Arena Mall, B-dul Metalurgiei nr 12-18 - 2 centre şi 6 puncte de vaccinare;
- Sun Plaza, Calea Văcăreşti nr.395 - 2 centre şi 10 puncte de vaccinare;
- City Office, Piaţa Eroii Revoluţiei - 1 centru şi 4 puncte de vaccinare;
- Centrul Multifuncţional " Sf. Andrei " - 1 centru şi 4 puncte de vaccinare;
- Clubul Seniorilor "Mihai Eminescu" - 1 centru şi 6 puncte de vaccinare;
- Universitatea Politehnica Bucureşti - 3 centre şi 16 puncte de vaccinare.
"În mare parte, centrele de vaccinare sunt deja operaţionalizate - 14 centre de vaccinare cu 73 de puncte de vaccinare, iar celelalte sunt în fază avansată de amenajare, urmând a fi deschise etapizat, în funcţie de cantităţile de vaccin alocate municipiului Bucureşti şi de cererile de vaccinare înregistrate prin intermediul platformei: https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login", precizează Prefectura Capitalei.