Linkuri accesibilitate

#10 întrebări. Ovidiu Șandor, colecționar de artă: „A trăi cu artă în casă e de neprețuit pentru copiii mei”


Ovidiu Șandor a făcut din arta contemporană o pasiune. Deși ca dezvoltator imobiliar este un om ocupat, oferă timp achiziției de artă pentru o colecție de peste 600 de lucrări. A inițiat la Timișoara bienala Art Encounters.
Ovidiu Șandor a făcut din arta contemporană o pasiune. Deși ca dezvoltator imobiliar este un om ocupat, oferă timp achiziției de artă pentru o colecție de peste 600 de lucrări. A inițiat la Timișoara bienala Art Encounters.

Un tur al casei lui Ovidiu Șandor, un penthouse într-un recent imobil din complexul ISHO de la Timișoara, seamănă cu o vizită la un muzeu al artelor contemporane. Colecția sa ajunsă azi la peste 600 de lucrări este ea însăși operă culturală.

Hărți și cărți prețioase, pentru care s-au conceput vitrinete speciale, un birou construit cu ambiția de a nu bate niciun cui sau o bizară lucrare religioasă semnată de Chiril Cucu în 1897 - pe care Ovidiu Șandor o consideră surprinzător de contemporană - sunt câteva dintre „comorile” adunate de colecționar.

Este păstrată și o invitație la un vernisaj de la New York a lui Andrei Cădere, care chema publicul în fiecare zi într-o altă locație – o cafenea, o măcelărie, o spălătorie etc. – ca formă de protest împotriva dependenței artiștilor de galerii și spații expoziționale.

Pe pereți și în tot spațiul aranjat minimalist pentru a face loc artei, lucrări despre care colecționarul poate povesti la nesfârșit. Fiindcă într-o colecție fiecare piesă are o poveste.

Centrul multifuncțional ISHO care găzduiește expoziții ale Fundației Art Encounters
Centrul multifuncțional ISHO care găzduiește expoziții ale Fundației Art Encounters

„Lumea artei e un univers cu diverși actori. În centru e artistul, apoi sunt colecționarii, galeriștii, curatorii, istoricii și criticii de artă, instituțiile, cum sunt muzeele sau cele de cercetare și de educație artistică. De jur împrejur e publicul”, descrie Șandor contextul pe care îl investighează cu entuziasm.

Licențiat în domeniul „computer science”, Ovidiu Șandor a ajuns dintr-un important dezvoltator imobiliar, unul dintre promotorii artei contemporane nu doar prin colecția sa, ci și prin inițierea bienalei Art Encounters, ciclu de manifestări care face vizibilă Timișoara în lume.

1. Europa Liberă: Cum ați descoperit arta contemporană? Formația dvs. tehnică în specialitatea „computer science” nu indică această aplecare.

Ovidiu Șandor: Totul a început de la nevoia de a decora un perete în birou. Însă dincolo de asta e vorba de pasiune, care a căutat alt debușeu după colecția de hărți. Inițial am descoperit gravura de artă, apropiată de pasiunea anterioară, fiindcă și harta veche este tot gravură și eram familiarizat cu tehnica gravurii.

Ana Lupaș - Identity Shirt 1969.
Ana Lupaș - Identity Shirt 1969.

Dar ca și mine, și alți colecționari de artă au început prin a-și decora locuința, biroul. Am cumpărat deci un pic de grafică a artiștilor clasici români despre care învățasem la școală, Tonitza, Iser, Aman, dar destul de repede am dat peste doi galeriști care m-au introdus în lumea artei contemporane. Așa mi-am dat seama că aceasta este zona care mă atrage și mă interesează.

2. Europa Liberă: De la interesul pentru artă, cum ați făcut pasul spre alcătuirea unei colecții?

Ovidiu Șandor: Nu e neapărat un demers gândit, o decizie planificată, ci un parcurs prin care descoperi ceva care îți place și începi să achiziționezi. În cazul meu, eu am început într-o altă zonă. Pe la 20 de ani am colecționat hartă veche.

Mi-e greu să explic de ce, dar cred că e fascinația acelui obiect care e și document istoric, și document artistic și ar mai fi un element de context: comunismul ne-a livrat istoria filtrată, iar harta reprezintă o sursă primară, neatinsă.

Am o colecție relevantă de hartă istorică a teritoriilor românești, dar am cam epuizat domeniul, mai sunt puține hărți pe care le-aș mai dori în colecție. Pentru unele va trebui să aștept poate ani ca să apară pe piață.

Expoziția Hartă și teritoriu organizată în Timișoara în 2018 a conținut și hărți din colecția Ovidiu Șandor.
Expoziția Hartă și teritoriu organizată în Timișoara în 2018 a conținut și hărți din colecția Ovidiu Șandor.

Ceea ce multă lume nu înțelege, este că a colecționa artă înseamnă nu doar să ai bani și să achiziționezi, ci mult mai mult, dar mai ales înseamnă timp. Orice colecție e generată de o pasiune, de o atracție uneori inexplicabilă și, dacă tot e să îți iei timp din puținul pe care îl ai în afara muncii, atunci să faci ce îți produce plăcere. O colecție se construiește și cu înțelegerea domeniului din care colecționezi. Înseamnă citit, mers la expoziții, la muzee, la bienale, la târguri de artă, vizite în ateliere de artiști.

3. Europa Liberă: Percepția este că nu poate fi colecționar decât un om cu mulți bani. Așa să fie?

Ovidiu Șandor: Nu neapărat. Arta contemporană românească nici măcar nu e scumpă. Evident că există autori cu prețuri ridicate și trebuie să-ți poți finanța pasiunea. Dar e destul dacă achiziționezi câteva lucrări atent alese și le pui pe pereți fără să dai o avere.

Există artă de foarte bună calitate la niște costuri pe care și le pot permite mult mai mulți oameni decât ne imaginăm. Chiar și colecționatul se poate începe cu o litografie din ediția de 10-20 e exemplare, ceea ce costă câteva sute de lei. Nu mai vorbesc de sumele mici când cumperi din atelierul artistului.

Victor Brauner, Plante și animale, acuarelă din 1938
Victor Brauner, Plante și animale, acuarelă din 1938

Deja la 1.000-2.000 de euro poți cumpăra un tablou bun în ulei, sume cheltuite de unii români la shopping pe o poșetă sau pe pantofi. Apoi de la 10.000 de euro, o categorie mult mai largă decât credem poate avea lucrări de la artiști relevanți.

Foarte puține lucrări sar de 100.000 de euro în arta contemporană din România, iar aici, da, nu poate accede oricine. Ce spun eu, este că nu este atât de greu să cumperi o lucrare și să te bucuri de ea acasă sau în biroul tău.

4.Europa Liberă: Ați avut nevoie de consiliere de specialitate, sau ați cumpărat doar ce vă place?

Ovidiu Șandor: Eu am două filtre înainte de a face o achiziție. Primul este aproape emoțional în sensul că o lucrare îmi spune ceva, îmi trezește curiozitatea. Dacă nu îmi generează o reacție, chiar dacă istoricii de artă sau curatorii mi-o recomandă, spunându-mi că este un artist important sau o lucrare majoră, devin reținut și decid că nu trebuie neapărat să fie în colecția mea.

Nu este atât de greu să cumperi o lucrare de artă și să te bucuri de ea

Al doilea filtru este rațional, încep să citesc despre artist, despre lucrare, întreb oameni de încredere din zona artelor. Sigur că în ecuația asta intră și aspectul financiar, cât costă, e rezonabil sau nu e rezonabil. Mă consult cu multă lume, dar la sfârșitul zilei decizia e a mea.

Obișnuiesc să îl întreb pe artist ce artiști îi plac sau nu îi plac și din toate acestea învăț. Un colecționar de artă american spunea că ar trebui început nu cumpărând lucrări de artă ci cărți de artă pe care să le răsfoiești mai întâi. E necesar să îți antrenezi ochiul, să poți recunoaște dintr-o privire calitate, relevanță, talent într-o lume unde suntem bombardați vizual.

5. Europa Liberă: Deci ochiul învață. Cum se explică absența unor lucrări de artă în casele sau în birourile unor oameni cu carte, uneori cu bani, care preferă pereți goi sau decorațiuni fără relevanță artistică?

Ovidiu Șandor: În comunism a deține artă nu era chiar un delict, dar era privit ca fiind prea burghez pentru sistem. Așa ne-am învățat cu locuri fără artă pe pereți. Din păcate, în România am pierdut înțelegerea relației dintre locuire și artă. E o chestiune de educație.

Sigur că suntem o țară mică, cu o scenă de artă limitată, cu câteva zeci de colecționari. Ar trebui însă să existe un număr de oameni, poate câteva sute sau mii, care cumpără din când în când un obiect de artă fără să fie colecționari, doar pentru ideea de frumos.

Lucrare a lui Paul Neagu din 1969 - The Cake Man din colecția Ovidiu Șandor
Lucrare a lui Paul Neagu din 1969 - The Cake Man din colecția Ovidiu Șandor

Ar mai trebui să dezvoltăm cele trei categorii de consumatori de artă existenți peste tot în lume: colecționarul, care achiziționează mult dincolo de ce poate să pună pe pereți. Există apoi iubitorul de artă care cumpără o lucrare fiindcă are o relație cu aceasta și o dorește în casa sau în biroul său.

Acest segment ar trebui încurajat, fiindcă vedem în revistele de amenajări interioare tot felul de șmecherii geometrice din ghips-carton, în locul unui perete simplu cu o lucrare, un tablou frumos care are o poveste.

Și aici e nevoie de un pic de educație, o lectură, o vizită la muzeu sau la o expoziție. Iar a treia categorie este publicul care urmărește fenomenul artistic, fără să cumpere neapărat, care merge la vernisaje, la muzee și „colecționează” frumosul în acest fel. Asta nu costă bani, ci presupune o deschidere.

6. Europa Liberă: Câte lucrări aveți în colecție și cât este de diversă sau de unitară colecția? Și adaug la întrebare: există un indicator cantitativ care stabilește când cineva este colecționar și nu și nu doar iubitor de artă?

Ovidiu Șandor: Colecția mea are peste 600 de lucrări preponderent din zona artei contemporane românești, atât arta contemporană numită azi „istorică”, adică anii '60, '70, '80, cu artiști ca Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Ana Lupaș, grupul Sigma, cât și contemporană prezentă. Din arta modernă - Tonitza, Aman, Grigorescu - am doar puține achiziții, doar ca punctuație.

În schimb am lucrări din avangarda istorică – Brauner, Jaques Herold, Jules Perahim, Hedda Sterne, Paul Păun, Tzara, Gherasim Luca. Aceasta e o parte mult mai redusă numeric, fiindcă ei au produs foarte puțin și oferta e îngustă. Și, sigur, am Brâncuși, care chiar dacă nu face parte formal din avangardă, este o figură atât de importantă nu doar pentru cultura română încât nu poate lipsi din colecție.

Constantin Flondor, fondator al Grupului Sigma: experimentul Concav-Convex face parte din colecția lui Ovidiu Șandor
Constantin Flondor, fondator al Grupului Sigma: experimentul Concav-Convex face parte din colecția lui Ovidiu Șandor

O definiție amuzantă este că ai devenit colecționar când nu mai ai suficienți pereți pe care să pui lucrările. Alta este că ai devenit colecționar autentic când începi să te implici în scenă: să ajuți un artist, să ajuți o galerie, să organizezi o expoziție, să împrumuți o lucrare. Sunt și colecționari care nu arată decât rar ce au, dar eu fac parte dintre aceia care vor să se asigure că artiștii din colecție devin cât mai vizibili.

În România e cu atât mai important să te implici, cu cât instituțiile publice au achiziționat foarte rar artă contemporană slab reprezentată în colecțiile publice. MNAC care are o colecție importantă chiar dacă nu perfectă, au mai făcut achiziții în ani muzeele din Galați, Cluj, Oradea, Timișoara, dar nu există strategii privitoare la colectarea de artă contemporană, ca în străinătate.

7. Europa Liberă: Cum găsiți lucrări, cum achiziționați de pe o piață de artă cum este cea din România?

Ovidiu Șandor: Sunt diverse moduri de a achiziționa artă contemporană. Piața primară este, de regulă, galeria care îl reprezintă pe un artist în viață. Galeria îi organizează cu o anume periodicitate expoziții cu scopul promovării artistului, dar și pentru vânzare, fiindcă artistul trebuie să trăiască, iar galeria are costuri de acoperit.

Aici totul e simplu, fiindcă vorbim de prima vânzare a unei lucrări, deci nu sunt dubii nici de autenticitate a lucrării, nici de istoricul ei. Primești o factură, eventual un certificat de autenticitate semnat de artist, de galerie.

Tot în piața primară intră târgurile de artă – cel mai important e Art Basel, dar sunt târguri bune și la Londra, Paris, Viena, București ș.a. De principiu, sunt de vâzare lucrări ale unor artiști în viață, dar și estate-uri, adică artiști decedați, dar succesorii moștenesc dreptul de autor și pot să vândă.

Apparatus 22, Buy Me a Mistery, 2014
Apparatus 22, Buy Me a Mistery, 2014

Piața secundară conține lucrări aflate în circuit, în proprietatea cuiva și la un moment dat proprietarul decide să se despartă de o lucrare. El se adresează fie unei case de licitații, fie unei galerii specializate care de multe ori caută cine ce vrea să vândă, poate organiza și expoziții pentru a face cunoscută oferta.

Pe piața secundară pot apărea probleme de autenticitate, de proveniență, iar proveniența a devenit tot mai mult un subiect sensibil mai ales internațional. În al Doilea Război Mondial, dar și în comunism, oamenii au fost siliți să vândă la prețuri de nimic, să doneze forțat unor muzee, sau pur și simplu li s-au confiscat bunurile. Piața are însă mecanismele ei de verificare, experți, istorici de artă specializați.

România are o piață de artă în adolescență, nici copil al nimănui, nici matură. În toată lumea această piață este una din cele mai puțin reglementate, ceea ce vine cu bune și rele. E o piață flexibilă, dar permite și existența unor falsuri, cópii. Din fericire în România există câteva galerii recunoscute pe plan internațional – Plan B, Suprainfinit, iar în Timișoara Galeria Jecza, dar nu numai atât, sunt 20-25 galerii din care 5-7 sunt de reputație. Acolo nu te păcălești, fiindcă ei au programe coerente, știu să își promoveze artiștii în lume, dar au și prețuri mai ridicate.

Există și cel puțin o casă de licitații importantă, Artmark, la București, care are meritul de a fi transparentizat această piață, fiindcă au realizat cataloage de licitație și un Index al pieței de artă românești, poți vedea cu cât s-a vândut un artist într-un an.

Lucrarea lui Dan Perjovschi intitulată Colectiv 2015 ilustrează arta de atitudine și de implicare socială, o tendință a artei contemporane
Lucrarea lui Dan Perjovschi intitulată Colectiv 2015 ilustrează arta de atitudine și de implicare socială, o tendință a artei contemporane

Cota este suma rezultatelor publice al prețurilor de vânzare a unor lucrări semnate de artist, rezultatele întâlnirii cererii cu oferta. Cota nu este o sumă fixă ci e un interval, fiindcă orice artist are lucrări mai relevante și mai puțin relevante, mai mari sau mai mici, mai interesante pentru un public larg etc. Cota fluctuează în timp, crește sau scade. Îl dau ca exemplu pe Horia Damian care era foarte vizibil internațional în anii '70, expunea la Guggenheim, la Centrul Pompidou, avea o cotă ridicată. Ulterior a fost uitat, iar acum e redescoperit și în mod predictibil cota lui va crește.

8. Europa Liberă: Cum a acceptat familia această pasiune mâncătoare de timp și de bani?

Ovidiu Șandor: A trăi cu artă în casă mi se pare neprețuit pentru copiii mei. Sigur că nu îi bat la cap cu colecția mea, dar ei văd și absorb ca un burete. Ca să dau un exemplu: odată, am intrat în casă în brațe cu un tablou, o nouă achiziție, fiica mea vede tabloul cu coada ochiului și zice „Tata, în sfârșit ai cumpărat un tablou frumos”.

La fel, la vreo 8-9 ani fiul meu avea un prieten în vizită și i-a făcut un tur al casei cum mă văzuse pe mine că făceam cu invitații mei. La un moment dat, în fața unui unei pânze a lui Victor Man pictată în negru-tăciune, prietenul întreabă „Dar asta ce-i?”. Iar fiul meu, foarte sigur pe el, îi răspunde „Cum, nu vezi? E începutul lumii!”.

N-am folosit niciodată expresia asta. Deci e clar că tinerii cresc cu o educație a ochiului dacă văd artă în casa lor și asta va lăsa urme pozitive pentru ce vor deveni în viitor.

9. Europa Liberă: Art Encounters, bienala pe care o organizați, a ajuns la a patra ediție. Cum evaluați parcursul ei în condițiile unei anume libertăți din partea politicului?

Ovidiu Șandor: Cred că bienala „s-a așezat” într-o țară unde apar proiecte bune care dispar după o ediție sau două. Faptul că am trecut de a patra ediție e o dovadă că Art Encounters s-a impus ca o scenă importantă a artei. Importantă pentru țară fiindcă e locul de care curatori, istorici, artiști din străinătate interesați de România și de estul Europei știu și îl vizitează.

Avem în ianuarie 2022 o prezentare pentru curatorii și colecționarii prieteni ai Muzeului Tate, care din motive pandemice nu au putut fi prezenți la bienala din septembrie-noiembrie 2021, prezentarea va fi online cu Kashia Regis, una din curatoarele bienalei, cu video, fotografii.

Celebre piese de artă din Expoziția Infa-Noir organizată de Fundația Art Encounters în colaborare cu Centrul Pompidou
Celebre piese de artă din Expoziția Infa-Noir organizată de Fundația Art Encounters în colaborare cu Centrul Pompidou

Art Encounters e o vitrină unde vii câteva zile la Timișoara și poți descoperi artiști tineri, artiști uitați, artiști în vogă sau debutanți. Vin de asemenea studenți de peste tot, adesea cu profesorii lor, pentru a vedea lucruri pe care nu le găsești altundeva. La expoziția Infra-Noir, realizată cu Centrul Pompidou și deschisă din decembrie 2021 până în 3 ianuarie 2022, au venit studenți din București și au luat notițe descoperind tendințe, tehnici, istorie.

Fiind o fundație necontrolată politic, avem acest lux de a face ce credem că este profesionist, sigur, curatorii selectează, noi nu interferăm, putem doar să sugerăm să se uite la un artist, dar nu impunem. Artiștii au putut fi voci critice în toate direcțiile, e important ca arta contemporană să aibă acest rol critic în societate.

E regretabil că administrația românească locală și centrală nu înțelege complet valoarea culturii în dezvoltarea socială, culturală, economică a unei societăți și numirea directorilor instituțiilor de cultură se face în continuare pe decizii politice. Alte bienale în contexte politice accidentate, cum este cea de la Istanbul, au de înfruntat dificultăți pe care noi aici nu le avem.

Însă dificultatea este în altă parte, în a aduna sumele necesare pentru o bienală de ținută. Vorbim mai puțin despre contribuții și este important să spunem că Art Encounters trăiește financiar pe trei piloni.

Există o contribuție financiară constantă din partea mea, eu cheltui bani nu „fac bani” cu bienala, chiar dacă unii cred asta, apoi reușim să atragem sponsori privați ceea ce e mai greu în artele vizuale decât la evenimente muzicale sau de spectacol.

10. Europa Liberă: Nu e un dezavantaj că bienala se desfășoară la Timișoara, nu în Capitală?

Ovidiu Șandor: Bienala are importanța ei locală. Ea arată că Timișoara poate organiza evenimente cu vizibilitate internațională, dar având și consistență educativă fiindcă arta contemporană are nevoie de puțină „traducere”, de inițiere.

Se vede efortul nostru de a educa tineri și adulți cu tururi ghidate, întâlniri cu artiștii, dezbateri, publicații. E semnificativă și relația cu orașul, fiindcă ducem artă în spații neconvenționale, ieșim în calea oamenilor în mall-uri, în spații publice.

Public la bienala Art Encounters 2021, ediția a patra
Public la bienala Art Encounters 2021, ediția a patra

Adaug că Art Encounters face și un serviciu de relaționare a diverselor instituții publice cu ONG-uri, instituții private. Timișoara poate să spună că este cea mai importantă gazdă a artei contemporane, chiar dacă poate că la Cluj se face mai mult, poate la București sunt mai mulți bani, dar Timișoara a devenit cea mai importantă gazdă, fiind și fantastic poziționată pentru ce înseamnă arta Europei Centrale și de Est, între Ungaria și fosta Iugoslavie. Nu uităm că Timișoara va fi în curând Capitală Culturală a Europei. Multiculturalitatea orașului este un teren fertil pentru bienale care sunt fundamental instituții ale dialogului.

Absolvent al Universităţii Politehnica Timișoara și doctor în computer science la Royal Institute of Technology, Stockholm, Suedia, Ovidiu Șandor s-a remarcat ca antreprenor ca dezvoltator al unor proiecte imobiliare de anvergură la Cluj și Timișoara.
Fondator al Fundației Art Encounters a inițiat în 2015 cea mai importanta bienală de artă contemporană din România. Este membru în board-ul de achiziții de la Tate Museum și Centrul Pompidou.
Ovidiu Șandor a fost comisarul EUROPALIA din partea României care a organizat evenimente culturale în 2019 în diverse orașe din Belgia. Printre acestea expoziția Brâncuși, sublimarea formei la Bozar – Bruxelles.
Investește în ultima vreme în educație, înființând o școală britanică în Timișoara. Este membru în boardul Fundației Conservation Carpathia, un proiect care salvează pădurile virgine din zona Munților Făgăraș.
  • 16x9 Image

    Brîndușa Armanca

    BRÎNDUŞA ARMANCA PhD este jurnalistă şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. A publicat mai multe volume de media și istorie literară. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaţionale şi naţionale, iar activitatea culturală cu  Distincția culturală a Academiei Române și cu o înaltă distincție din partea ministrului culturii al Ungariei pentru diplomație culturală. Este membră a unor prestigioase organizații civile și de media.

    armancab-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG