Linkuri accesibilitate

Posibilă întâlnire Biden – Putin | Consilierii pentru securitate discută detaliile


Președintele Vladimir Putin conduce o întâlnire online a Consiliului de Securitate al Rusiei în 16 aprilie 2021.
Președintele Vladimir Putin conduce o întâlnire online a Consiliului de Securitate al Rusiei în 16 aprilie 2021.

Pe fondul tensiunilor ridicate dintre Statele Unite și Rusia, consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden, Jake Sullivan, și secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, au discutat despre „problemele regionale și globale” care privesc cele două părți și despre perspectiva unui „summit prezidențial”.

Cei doi au căzut de acord, în timpul unei convorbiri telefonice desfășurate luni să „păstreze legătura”, a precizat laconic purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al SUA, Emily Horne.

Anterior, Kremlinul anunțase că președintele Vladimir Putin plănuiește să ia cuvântul la o reuniune online pe tema schimbărilor climatice organizată de Statele Unite.

Cei doi consilieri au discutat despre „pregătirile” pentru un summit al președinților Putin și Biden, a anunțat Consiliul de Securitate al Rusiei, precum și despre „direcțiile de dezvoltare a cooperării RUSIA – Statele Unite”, transmit agențiile de știri din Rusia.

Președintele Biden a formulat anterior o propunere de întâlnire cu Vladimir Putin, pentru a discuta direct chestiuni bilaterale, dar acesta nu a indicat că ar accepta invitația. Luna trecută, președintele SUA l-a invitat pe Vladimir Putin, alături de alți lideri mondiali, la summit-ul online despre schimbările climatice programat pentru 22 și 23 aprilie.

De atunci, relațiile dintre Washington și Moscova au devenit însă și mai tensionate date fiind sancțiunile impuse Rusiei de SUA pentru: atacuri cibernetice, intervenție în procesul electoral din statele Unite și pentru amenințări ale Rusiei la adresa militarilor SUA din Afganistan.

La acestea s-a adăugat situația adversarului lui Putin, Alexei Navalnîi, a cărui stare de sănătate, în detenție, este din ce în ce mai proastă, dar și mobilizarea militară a Rusiei la granița cu Ucraina și acuzațiile cu privire la implicarea Rusiei în explozia din 2014 a unui depozit de muniție din Republica Cehă.

La summit-ul pe tema schimbărilor climatice din această săptămână, Putin va „prezenta abordările Rusiei în contextul dezvoltării unei largi cooperări internaționale menite să depășească efectele negative ale schimbărilor climatice", arată o declarație a Kremlinului.

Acordul de la Paris

Prima zi a summit-ului, 22 aprilie coincide cu Ziua Pământului. Potrivit Casei Albe, aceasta va fi dedicată sublinierii urgenței și a beneficiilor economice ale unor acțiuni categorice în domeniul schimbărilor climatice.

La reuniune a fost invitat și președintele Chinei, Xi Jinping, care nu a confirmat încă participarea.

Reuniunea e menită să sublinieze angajamentul reînnoit al SUA pentru limitarea schimbărilor climatice și să pregătească Conferința Națiunilor Unite pe această temă programată în noiembrie la Glasgow, în Scoția.

Președintele Biden a semnat revenirea Statelor Unite în cadrul Acordului de la Paris din 2015 în prima zi a mandatului său, anulând retragerea din acordul climatic decisă de președintele Donald Trump.

Schimbările climei sunt un subiect pentru care SUA este dispusă să coopereze cu Rusia și China, în ciuda diferendelor majore cu privire la numeroase alte teme.

SUA și China au căzut de acord că sunt necesare angajamente mai puternice de combatere a schimbărilor climatice, în cadrul oferit de Acordul de la Paris, potrivit unei declarații comune publicate în 17 aprilie, după ce trimisul american pentru climă John Kerry a vizitat China.

Statele Unite și China sunt decise să coopereze în rezolvarea crizei climatice, care trebuie abordată cu seriozitatea și urgența pe care le solicită", se arată în declarația comună.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG