Despre Carol Davila, cei mai mulți dintre români știu că e numele Universității de Medicină și Farmacie din București. Nu puțini știu și de ce: el a pus bazele învățământului medical. Mai puțini știu însă că numele lui se leagă de zeci de mici momente care au modernizat nu doar medicina și știința din România, dar și societatea. I se datorează inclusiv Grădina Botanică din București, primul muzeu de anatomie, înființat cu bani proprii, sau organizații menite să aibă grijă de copiii orfani.

Într-o vreme în care medicina cunoaște cea mai mare provocare din ultima sută de ani, iar România are probleme în a asigura personalul medical, ne amintim că în primele luni de pandemie, în mai 2020, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) anunța că România este țara cu cea mai mare rată de emigrare din lume în rândul personalului medical. O treime din specialiștii educați au părăsit România pentru a profesa în state mai bogate.

În 2020, o treime din medicii români ajutau alte țări să lupte cu pandemia de COVID-19. Medici educați în școlile ale căror bază a fost pusă de un european – Carol Davila, născut în Parma, cu studii la Paris, tânărul de 25 de ani care a ajuns în 1853 în România pentru a prelua coordonarea Spitalului „Mihai Vodă”, arondat oștirii. O inițiativă ce e parte a insistenței domnitorului Barbu Știrbei de a moderniza, cu specialiști occidentali bine pregătiți, Țara Românească.

În nici trei ani, Carol Davila schimbă ireversibil soarta medicinei românești.

Cât a fost rolul unui european cu viziune și cât mersul firesc al lucrurilor? Medicul psihiatru si profesorul de istoria medicinei la Universitatea „Carol Davila” Octavian Buda spune că puțin din amândouă. „Pentru medicina de la București, este omul potrivit la locul potrivit, dar, mai ales, la timpul potrivit, adică într-un context de modernizare instituțională care i-a permis lui Davila să amplifice acest demers”.

Profesorul Octavian Buda menționează prevederile sanitare din Regulamentele Organice, adoptate în 1831 și 1832 (primele constituții ale Moldovei și Țării Românești), dar și faptul că o personalitate precum Nicolae Kretzulescu, viitor ministru și premier al României în mai multe mandate, inițiase deja în 1842, cu zece ani înainte de sosirea lui Davila la București, o școală de mică chirurgie la Spitalul Colțea. Cu o diplomă de medic obținută tot la Paris, la fel ca Davila, Kretzulescu a rămas, de altfel, un susținător convins al reformelor făcute de Davila și a avut un rol important în modernizarea României.

Octavian Buda despre contextul medical pe care l-a găsit Carol Davila la București:

București, 1853

„Călătoria pe Dunăre a fost destul de rapidă şi foarte interesantă. Am debarcat pe 13 aprilie pe pământ valah. O trăsură de poştă mă aştepta la Giurgiu şi, a doua zi, opt cai mă duceau cu o viteză ameţitoare către scopul călătoriei mele. Aveam cu mine doi curieri şi un ofiţer al poştei înarmat până în dinţi, care, cu carabina sus, se ţinea pe scaunul caleştii, îi zorea fără încetare pe surugii şi transmitea diriginţilor de poştă ordinele de a ne pune caii la dispoziţie pe cheltuiala guvernului. De la Giurgiu până la Bucureşti nu e drum – se galopează peste câmp, niciun deal nu a fost nivelat, nicio depresiune ridicată; se traversează râurile pe poduri din lemn atât de fragile şi de nesigure încât, fără voie, ţi se face pielea de găină de teama unei băi reci”, descria Carol Davila, în 1853, momentul sosirii la București.

Contractul pe care l-a semnat pentru preluarea șefiei Spitalului Militar „Mihai Vodă” era valabil trei ani. Carol Davila a rămas în România până la sfârșitul vieții, în 1884.

Cum de în secolul XIX specialiștii străini se mutau la București, iar în secolul XXI, medicii români pleacă în străinătate? De ce atunci Bucureștiul devenea „european”, iar acum continuă să facă, an după an, același lucru, dar fără succes? Octavian Buda amintește „marele rău social și politic care s-a produs după al Doilea Război Mondial”. Comunismul a rupt legătura României cu Occidentul, cu „Europa”: „După cel de-al doilea război mondial s-a creat o istorie instituțională, inclusiv medicală, în care s-a pierdut în foarte mare măsură legătura cu lumea occidentală, și atunci vedem că astăzi e foarte greu să creezi sau să reclădești ce făcuseră cei de la sfârșitul secolului XIX”.

În secolul XIX, pentru Carol Davila, ruptura dintre București și Occident nu exista în termenii în care o percepem acum. „Gândirea europeană era prezentă pe întregul continent, inclusiv la români, și sigur că evoluția societății românești, care l-a și adus în 1866 pe Carol I este expresia unei evoluții în context european”, spune profesorul de istoria medicinei. Pe Carol Davila nu îl preocupa diferența dintre Est și Vest, deși remarcă întârzierile date de contextul istoric, dar efortul de modernizare pe care și-l asumă elitele din România ține de gândirea tipic occidentală, spune Octavian Buda.

Davila „este un occidental foarte serios care se leagă afectiv și prin familie de București, sigur va beneficia de sprijinul domnitorilor care vor veni după Barbu Știrbei: Alexandru Ioan Cuza și Carol I, dar are prestația unui om foarte activ, adesea foarte energic, care reușește să miște, în context instituțional, lucrurile”, spune Octavian Buda. Poate cel mai bun exemplu este că tânărul de 25 de ani nu doar creează învățământul medical în România, dar se asigură că acesta este acreditat, că absolvenții de aici, cu o completare a studiilor în Franța sau Italia - prin înțelegeri academice instituționale puse la punct tot de Davila - sunt recunoscuți în întreaga Europă.

Carol Davila a cunoscut Bucureștiul cu bune și rele: cu opulența, dar și sărăcia lui de secol XIX, cu talentul sau răutatea oamenilor, cu război sau perioade de înflorire. Clar e că puține sunt lucrurile care au reușit să îi tulbure hotărârea de a lăsa ceva semnificativ în urmă și nimic nu l-a făcut să renunțe.

Poate una dintre trăsăturile principale ale tânărului medic Carol Davila, care i-a marcat parcursul vieții și a ajutat România să câștige de pe urma prezenței sale este - pe lângă calități organizatorice, corectitudine și rigoare - faptul că nu a separat niciodată medicina de nevoile concrete ale societății.

La fel ca Spiru Haret, Carol Davila înțelege importanța educației nu doar în rândul elitelor, ci în rândul păturilor sărace. „La 22 octombrie 1855, Eforia Școalelor l-a autorizat pe oberștabdoctorul Davila ’să deschidă gratis un curs elementar de himie cu esperiențe, încît să se poată înțelege de orice clasă de oameni’”, scrie G. Brătescu în volumul „Tinerețea lui Carol Davila” publicat în 1979, la Editura Albatros.

Tot de aici aflăm că Davila „dorea cu tot dinadinsul ca dintre ascultători să nu lipsească oamenii simpli, mai ales muncitorii, meseriașii, ucenicii”. E motivul pentru care a învăța foarte bine limba română a fost o preocupare presantă pentru Davila. La finalul anilor 1860, Carol Davila susținea prelegeri „populare pe teme științifice, mai ales din domeniul chimiei”, adaugă G. Brătescu, care citează din notele lui Davila pentru lecțiile publice: „Scopul nostru este vulgarizarea științei chimice. Să ne silim ca chimia să pătrundă între industriași, între meseriași, între agricultori... Trebuie să fim înțeles de orice om inteligent care a terminat cu succes patru clase primare.”

De prezența lui Davila la București se leagă nu doar punerea aplicată a bazelor învățământului medical românesc prin cursuri de chimie, organizarea educației medicale sau selectarea pe criterii stricte a celor care predau și învățau, dar și lucruri poate surprinzătoare, cum ar fi insistența valorificării apelor minerale – aduce la București, pe banii săi, ape minerale pentru analiză – creează Societatea de hidrologie (1869), insistă pentru dezvoltarea stațiunilor balneare.

La trei ani de la sosirea în București, în 1856, director al proaspetei Școli de Chirurgie, Carol Davila îi trimite un memoriu domnitorului Barbu Știrbei, în care îi propune înființarea, pe Dealul Cotroceni, a unei grădini botanice: farmaciștii au nevoie de plante, nu ar trebui să le importe, studenții ar avea o bază de studii, Bucureștiul ar avea un loc de plimbare. Amenajarea întârzie pentru că egumenul Mănăstirii Cotroceni nu vrea să cedeze terenul, dar la venirea lui Alexandru Ioan Cuza lucrurile se schimbă și la 5 noiembrie 1860 este inaugurată Grădina Botanică din București.

Când administrația ascultă de tehnocrați

„A fost un excelent organizator, a avut un statut social în care punctele lui de vedere au fost foarte respectate, și societatea de atunci a acordat un foarte mare preț profesionalizării medicinei. Nu știu dacă Carol Davila translatat în mentalitatea zilelor noastre ar fi putut avea în primul rând pârghiile administrative cu care să pună relativ repede la punct niște lucruri. Aici e mult imprevizibil. El s-a luptat cu imprevizibilul societății de secol XIX, și iată că felul lui dinamic de a fi a dat rezultate, dar nu a fost singur – avem în primul rând autoritățile statului, care au mers pe calea reformării sistemului sanitar în mod constant, și, încă o dată, în ecuația învățământului românesc medical, cel de la București, de factură europeană, premierul Nicolae Kretzulescu este în egală măsură extrem de important pentru că în pârghiile puterii, a mers pe aceeași politică de modernizare europeană pe care a mers și Davila”, spune profesorul Octavian Buda.

Lipsa de încredere

Problema exodului de specialiști în medicină este poate cea mai mare provocare a medicinei românești din ultimii ani. Dar generațiile care cresc acum, sau cei care au rămas în țară: medici, profesori sau cercetători, nu pot fi ignorați ca rol sau ca valoare în societate, spune rectorul Universității de Medicină și Farmancie „Carol Davila”, Viorel Jinga.

„În ultimii a mai scăzut exodul, dar e o problemă majoră și de siguranță sanitară, cu atât mai mult în situații de genul acestei pandemii, când s-a văzut că avem nevoie de mai mulți doctori. Am convingerea că se vor mai întoarce o parte dintre ei, ceea ce va aduce un plus valoric esențial. Dar generațiile actuale de studenți păstrează educația în medicină la nivel de top. Dacă un absolvent al UMF Carol Davila performează în orice colț al lumii, performează și Universitatea alături de el”.

Ce ar fi însă de dorit?: „O infrastructură sanitară mult mai bună, schimbarea mentalității societății față de rolul și de ceea ce fac doctorii în țara noastră. Acestea sunt probleme mai importante decât salarizarea, recunoscând că salarizarea, care în ultima perioadă a crescut, ajută să plece mai puțini doctori”, spune Viorel Jinga.

Potrivit unui Eurobarometru din 23 aprilie 2021, românii au cel mai puţin încredere în medici şi sistemul sanitar dintre toţi cetăţenii Uniunii Europene, iar dorinţa lor de a se vaccina împotriva coronavirusului este printre cele mai reduse din blocul comunitar.

Teama de spital, provocată de ani și ani de eșecuri ale sistemului medical, e o realitate doar subliniată de pandemie. Lipsa de compasiune si cinismul cu care se confruntă mulți pacienți fac mari deservicii profesiei de medic. Problemele sistemice ale sănătății rămân în dezbatere an după an, iar încrederea pe care și-ar dori-o rectorul UMF e greu de construit când realitatea e de atâtea ori împotriva „Sănătății”.

Ar trebui însă să ne gândim la cei care nu au plecat și care se luptă la propriu cu pandemia, zi de zi, spune Viorel Jinga. Și la cei care au murit. Până la 1 mai 2021, 34 de medici români, pozitivi cu coronavirus, au decedat. Solidaritatea e una dintre cele mai puternice lecții din ultimii ani, spune rectorul UMF, iar aceasta ar trebui să rămână și după ce pandemia se va termina. UMF „Carol Davila” a fost, de altfel, unul dintre organizatorii Maratonului Vaccinării din București de la sfârșitul săptămânii trecute, iar 260 de medici, 300 de asistente medicale, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi s-au implicat ca voluntari. Gesturi care nu sunt străine de spiritul lui Carol Davila.

„... mă rog să mi se hotărască mahalalele din împrejurul cartierului meu sau al Spitalului Mihai Vodă și să mi se însemneze în deosibită listă toți aceea ce merită binefacere ca la întâmplare să știe că pot să mă găsească”, își organiza Davila ajutorul gratuit pentru cei care nu își permiteau să plătească un medic. Poveștile din timpul epidemiilor de holeră cu care s-a luptat, atât în Franța, cât și la București, includ nopțile nedormite, dorința de a salva vieți, pericolul expunerii la infecție – la fel ca în cazul medicilor din întreaga lume care se confruntă cu pandemia de COVID-19.

După ani, poate va rămâne solidaritatea, dar și digitalizarea, spune Viorel Jinga – practica cu ajutorul hologramelor folosită la cursurile practice în timpul pandemiei, de ce nu?

Cât despre Octavian Buda, dacă s-ar uita peste ani înapoi la 2020-2021, istoricul și-ar dori să poată cerceta „felul în care medicina românească reușește să refacă această rețea de cunoaștere ce însemna conexiunea cu Europa Occidentală, pierdută după cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un fel sau altul, influența aceasta constantă a Europei Occidentale exercită practic o sursă continuă de îmbunătățire a standardelor științifice. Pe lângă epidemie – epidemii au fost dintotdeauna, Carol Davila a combătut epidemii de holeră, a avut probleme concrete de rezolvat în timpul războiului din 1877 în plan sanitar. Deci școlile medicale românești, care au fost practic în mare măsură ridicate la un nivel foarte înalt de personalități de talia lui Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Toma Ionescu, Francisc Rainer, Gheorghe Marinescu, aceste școli medicale sunt astăzi foarte active”.

Rămâne de văzut când va fi oprit exodul medicilor și când românii se vor putea bucura de aceleași standarde medicale și la București și la Focșani și la Zalău.

Carol Davila:

• A pus bazele învățământului medical din România, iar în 1857 înființează Școala naționala de medicină și farmacie;
• a creat instituția medicilor de arondisment, cei destinați mai ales populației rurale;
• a înființat consilii de igienă și salubritate în orașe;
• a înființat noi spitale și a mărit numărul de paturi;
• a instituit concursuri pentru toate funcțiile medicale;
• a pus bazele presei medicale românești;
• a editat prima Farmacopee română, manual utilizat în practica farmaceutică;
• a amenajat laboratorul de chimie de la Spitalul Colțea, primul din România;
• a inițiat, în 1876 constituirea Crucii Roșii a României;
• a asigurat dotarea ambulanțelor înainte de Războiul de Independență;
• a înființat orfelinatul de la Pantelimon pentru băieți, cu o școală de meserii anexată;
• a înființat azilul de surdo-muți de la Pantelimon;
• a înființat Azilul „Elena Doamna” cu școala normală anexată;
• a instituit instituția „micilor dorobanți” din care aveau să se dezvolte liceele militare;