Cinci candidați se vor prezenta la interviul cu Tudorel Toader pentru funcția de procuror european

Ministrul justiției, Tudorel Toader, București

Procedurile pentru selectarea procurorilor europeni au intrat în linie dreaptă și deja sunt cinci procurori înscriși în competiție. Ei vor susține săptămâna viitoare interviul în fața unei comisii prezidate de ministrul Tudorel Toader.

Cei cinci procurori care trebuie să treacă de comisia ministerului justiției sunt:

Daniel Horodniceanu, fost procuror șef al DIICOT, înlăturat de la șefia direcției de ministrul justiției, care a refuzat să-l mai propună în funcție, în prezent procuror la DIICOT Iași. Horodniceanu a luat o poziție tranșantă în privința controversatei Ordonanțe 7 și a participat la protestele magistraților.

Marius Bulancea a fost consilier al Laurei Codruța Kovesi, iar actualmente este șeful Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul DNA. Printre dosarele importante instrumentate de acesta a fost Gala Bute, în care Elena Udrea, fugită în Costa Rica, a fost condamnată la 6 ani de închisoare. Acum Bulancea instrumentează dosarul în care șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit o mită de 800.000 euro de la Fujitsu Siemens. Senatul urmează să dea aviz pe cererea DNA de ridicare a imunității.

Elena Hach și-a încercat norocul și la funcția de procuror general în 2012, candidând alături de Codruța Kovesi, care a câștigat postul. A mai candidat și pentru postul de reprezentant în CSM al procurorilor parchetelor curţilor de apel, dar Inspecția Judiciară i-a respins candidatura, poziţia fiind câştigată de George Bălan, care ulterior a fost suspendat din funcție în urma unor acuze aduse de DNA. Între 2013-2018 a ocupat functia de membru al Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Este procuror la Parchetul Curții de Apel Brașov și a fost membră, până recent,în Consiliul Director al Asociației Procurorilor din România, de unde a demisionat alături de Bogdan Gabor.

Cătălin Borcoman este seful DIICOT Brasov. S-a alăturat recentelor proteste ale magistraților brașoveni împotriva OUG 7, precum și celor din 2017 și 2018 împotriva modificărilor Codurilor penal și de procedură penală. A instrumentat dosarul în care soțul fostei procuroare Alina Bica, acum condamnată la închisoare, dar fugită în Costa Rica, era acuzat de corupție, precum și cazul Ciorogârla ( furtul de arme) și al fugii lui Omar Hayssam

Laura Ecedi Stoisavlevici este procuror in cadrul DIICOT-Serviciul judiciar si membru in Consiliul de conducere al Scolii Nationale de Grefieri.

Interviul va avea loc în data de 22 martie 2019, începând cu ora 08:00, la sediul Ministerului Justiției. Dintre cei cinci, trei vor fi selectați, iar numele lor vor fi înainte de ministrul justiției Consiliului UE, care va avea ultimul cuvânt.

Îți mai recomandăm Tudorel Toader vrea să fie dirijor în numirea procurorilor europeni și pe ultima sută de metri pregătește o OUG

Candidații trebuie să fie procurori sau judecători, cu o vechime în funcţie de minimum 15 ani, pentru procurori este necesar un grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pentru judecători un grad profesional de curte de apel. Mai sunt necesare experienţă practică relevantă în sistemul judiciar românesc, cunoaştere la un nivel tehnic avansat a limbii engleză sau franceză

Procedura se selecție a procurorilor europeni a fost dată prin Ordonanță de urgență, care la finalul lui februarie a primit avizul favorabil al CSM.

Principala controversă este legată de comisia în fața căreia candidații vor susține interviul și care va fi alcătuită din doi specialiști în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, desemnați de ministrul justiției, un reprezentant al CSM, desemnat de plenul CSM, un reprezentat al Parchetului general, desemnat de procurorul general. În acest fel, prin raportul dintre membrii comisiei desemnați de ministru și ceilalți, ea va ajunge să fie controlată de Tudorel Toader.