Este așadar o cu totul altă abordare decât cea care ar consta în a prezenta actualitatea. În Revista presei, știrile în sine sunt mai puțin relevante, ba chiar sunt de ieri in majoritatea cazurilor. Revista presei prezintă actualitatea interpretării.
Este și normal să fie așa: Revista presei prezintă presa tradițională cotidiană, cea pe hârtie, care apare caldă și umedă dimineața, încă foarte citită în occident, chiar și în actuala carantină. Or, presa pe hârtie nu e căutată de mai nimeni pentru știri, care știri au fost deja auzite de toată lumea la radio și TV și citite pe internet, ci este citită pentru originalitatea și profunzimea analizelor și interpretărilor și pentru plăcerea suplimentată de a fi frunzărită la terasă (plăcere suspendată de altfel acum peste tot, pentru un bun și lung moment).
E vorba despre cum funcționează presa la alții. Să luăm așadar o felie din presa din ultimele 24 de ore pentru a vedea ce se mai scrie despre China și rolul ei în apariția și răspândirea acestui virus care ne împiedică actualmente să mai citim presa la terase, toate fiind zăvorâte. Faptul că miniștrii de finanțe ai celor 27 de țări din UE au reușit în sfârșit, în noaptea trecută, să cadă de acord asupra unui plan comun de 540 miliarde euro pentru lupta împotriva virusului nu a mai putut fi astăzi acoperit în majoritatea presei scrise, tipărite, deoarece reuniunea s-a încheiat la ora 22.
În schimb s-a evitat abordarea chestiunii punerii în comun a datoriilor prin acele « coronabonds » care ar permite, pe termen lung, relansarea economiilor țărilor celor mai atinse. “I am not OK with Eurobonds, and I will never be OK with”, a repetat aseară ministrul olandez al finanțelor Wopke Hoekstra.
Revenind la China, Le Monde are un reportaj din Wuhan, semnat de trimisul special Simon Leplâtre, reportaj pe un ton neutru, care constată doar, de la fața locului, că s-a pus capăt regimului de carantină în Wuhan și că totalitatea personalului medical adus din alte provincii și regiuni a părăsit orașul, considerându-se se pare că epidemia e încheiată. Cu totul, scrie Le Monde, fuseseră aduși 42.000 de medici și alt personal medical în Hubei, dintre care două treimi în capitală, dar acum au plecat cu toții.
În paralel, Le Monde are în același număr un editorial semnat de Sylvie Kaufmann, în care, după ce ea amintește, nominal, despre o serie de doctori chinezi care trăseseră semnalul de alarmă și care au avut de suferit pentru asta sau au dispărut, ea analizează neașteptata metamorfoză a Chinei, care “iese din draconica ei carantină, și iat-o deodată pe toate fronturile, umanitare și comerciale, căutând să ajute planeta în restriște după ce a strivit coronavirusul la ea acasă. Imaginile cu avioane chinezești care distribuie măști și material țărilor europene fac înconjurul lumii, preluate pe rețelele sociale de către ambasadorii Chinei, trimiși pe frontul acestei vaste propagande. Nu mai contează că acele țări au oferit, ele însele, într-o manieră mai pudică, ajutoare Chinei, atunci când ea avea nevoie, în ianuarie și februarie! /.../ Dar războiul virusului e departe de a fi încheiat, iar Pekinul se înșeală dacă se bucură prea devreme. Dacă cifrele pe care le afișează China par a-i acorda un avantaj asupra țărilor democratice, supuse obligativității transparenței, nimic nu spune că acest avantaj va trece de încercarea faptelor.”
Editorialul din Le Monde îl vizează direct pe șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a fost ales în 2017 cu ajutorul Chinei. Discursul său de învestitură era înțesat încă de pe atunci de formule și expresii aparținând discursului oficial al Chinei.
Tot așa, săptămânalul politic francez Le Point are în ultimul său număr apărut azi o analiză în care același director general al OMS, etiopianul Ghebreyesus, este întors pe toate cusăturile pentru felul în care, revenind de la Pekin în ianuarie (și fiind el însuși infecțiolog) el a felicitat China pentru măsurile luate împotriva epidemiei. Ba chiar, el a avut în permanență numai cuvinte de laudă pentru Pekin, iar OMS n-a criticat niciodată China până acum, deși epidemia, ascunsă inițial, a pornit de acolo.
Le Point este o publicație a dreptei tradiționale anti-Macron, dar iată că până și Libération, cotidianul stângii intelectuale pariziene, scrie că redeschiderea activităților în Wuhan se arată a fi doar de fațadă. La fel, în Spania, El Pais scrie, prezentând ridicarea carantinei în Wuhan, orașul care a fost focarul și epicentrul pandemiei, că la fel de revelatoare sunt lungile cozi de oameni din gări și de la aeroport care nu vor decât să părăsească orașul, acum cât încă mai pot.
În Italia, însă, țara cea mai afectată de coronavirus, presa nu emite asemenea critici și judecăți, iar Corriere della Sera, de pildă, ziarul din Milano, trece în revistă ajutorul chinezesc, neintrând în polemica în legătură cu faptul dacă acest ajutor a fost funcțional sau nu. În Belgia, de pildă, cum o revelează tabloidul La Dernière Heure, cele trei milioane de măști de protecție cumpărate în China și deja livrate s-au dovedit neconforme cu standardele de calitate și sunt, deci, inutilizabile.
Săptămânalul finanțelor din Londra, The Economist, se apleacă de asemenea, în numărul său de azi asupra relației complicate dintre China și SUA în legătură cu 5G și folosirea tehnologiei Huawei. The Economist consideră că cea mai bună cale nu ar fi confruntarea directă, ci standardele deschise. Cine controlează infrastructura digitală controlează planeta. America, însă, e pe o cale greșită dacă vede asta ca pe o “cursă spre 5G” (“race to 5G”).
Reperele rămân însă greu de trasat între propagandă, deturnarea atenției și simpla cercetare științifică. De pildă, una dintre cele mai prestigioase publicații mondiale, revista Science, tocmai a publicat un studiu al unor cercetători chinezi în care aceștia analizează felul în care coronavirusul se poate transmite de la om la pisici sau câini sau alte animale domestice. Analizând acest articol din Science al cercetătorilor chinezi, cotidianul finanțelor germane, Frankfurter Allgemeine Zeitung, titrează articolul : Iubitori de pisici, atenție! (Katzenliebhaber aufgepasst!)
Este revelator de comparat ce s-a publicat despre China în ultimele 24 de ore în presa europeană cu ceea ce se publică simultan în Rusia.
Astfel, Nezavisimaia Gazeta scrie pe un ton neutru despre o înfruntare între SUA și China pentru controlul asupra OMS. Nici urmă acolo de vreo presupusă vinovăție a Chinei în declanșarea epidemiei. Este o confruntare între doi hegemoni care vor să controleze OMS.
Dacă Nezavisimaia Gazeta (în traducere: Ziarul independent) are încă o urmă de autonomie față de putere, după ce i-a aparținut răposatului opozant al lui Putin Boris Berezovski, în schimb Rossiiskaia Gazeta, practic ziarul oficial al Kremlinului, menționează China doar într-un articol din care aflăm că armata Nigeriei (Nigeria din Africa, da!) a achiziționat câteva tancuri chinezești dintre cele mai performante.
La fel, presa din Serbia, principalul aliat al Rusiei în Balcani, se arată foarte favorabilă Chinei, principalul cotidian, Politika, publicând sistematic articole despre cum China ajută restul planetei, sau reportaje despre evenimente culturale din China, cum a fost săptămâna trecută festivalul florilor al minorității etnice Yi.
Invers, e interesant de văzut cum presa rusească caută să evite subiectul deranjant al celor ce se întâmplă în acest moment în Cecenia. Astfel, din nou Le Monde revelează că președintele Ceceniei autonome, Ramzan Kadîrov, sfidează Moscova, după ce a închis total frontierele republicii sale, nepermițând intrarea nici unui cetățean rus care nu posedă o viză sau un permis de reședință/sejur în Cecenia.
Asta a declanșat o nouă confruntare pe față între Groznîi și puterea centrală. La Moscova, noul premier numit de Putin, Mihail Mișustin, i-a amintit lui Kadîrov că o asemenea măsură de închidere a frontierelor interne ale Federației Ruse nu este de competența sa și a interzis altor lideri regionali să urmeze exemplul lui Kadîrov.
Kadîrov are însă epidemia de partea sa, ca atâția autocrați, chiar și europeni, Orban sau Kaczynski, oameni care profită de posibilitatea de a decreta măsuri excepționale pentru a-și impune ego-ul de salvator al neamului/planetei/universului/.