Dezbaterea din Parlament, la care a fost invitat prim-ministrul Ludovic Orban, a ținut mai bine de o oră. Reprezentanții PSD, Pro România și ALDE au vorbit despre „corupție în Guvern" și achiziții dubioase în timpul epidemiei de coronavirus. Premierul a răspuns acuzațiilor, afirmând că nu are nici o legătură cu scandalul de la UNIFARM, după ce directorul instituției a fost acuzat de luare de mită. Ludovic Orban le-a transmis celor de la PSD că „hoțul strigă hoții" și că PNL susține DNA și buna funcționare a statului de drept. Președintele USR, Dan Barna, a insistat că o posibilă rezolvare o reprezintă introducerea în Constituție a prevederii fără penali în funcții publice. El a cerut ca referendumul de modificare a Constituției să aibă loc simultan cu alegerile locale.
Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că intenția social-democraților a fost de a cupla Guvernul cu problema corupției. Conducerea PSD încearcă în ultima perioadă să scape partidul de imaginea lăsată în epoca Dragnea. De aceea, Marcel Ciolacu a fost cel care a pus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților inițiativa USR „Fără penali în funcții publice".
UPDATE 5 Ludovic Orban a avut ultimul cuvânt în ședința Camerei Deputaților, insistând asupra eforturile făcute de Guvern pentru salvarea vieților, dar și a economiei.
- În ceea ce privește alocarea banilor, domnilor de la PSD, am alocat bani acolo unde era nevoie de bani. Am suplimentat bugetul pentru plata șomajului tehnic, pentru plata indemnizației de sprijin pentru profesioniști, pentru plata părinților care au avut grijă de copii în perioada suspendării cursurilor, pentru plata cheltuielilor sociale făcute de administrațiile locale pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu, pentru achiziționarea de tablete școlare
- Sunt semnatar al inițiativei fără penali în funcții publice, am inclus în procentul de revizuire a Constituției inițiativa fără penali.
- PSD a făcut zid în jurul colegilor să nu se desfășoare anchetele penale, PNL a votat sistematic în favoarea solicitărilor făcute de justiție pentru a nu crea un zid în jurul corupți
- Există colegi din PSD în Parlament pentru care nu s-a putut finaliza cercetarea penală pentru că majoritatea condusă de PSD a refuzat să-și dea acordul pentru urmărirea penală.
- Să îți întemeiezi o acuzație pe o prezumție scoasă din ziar care nu are niciun fel de legătură cu realitatea mi se pare jenant pentru niște lideri politici care vor să dobândească încrederea cetățenilor.
- Nu am avut altă preocupare în activitatea derulată decât servirea interesului public, apărarea vieții oamenilor.
- La data de 1 iulie 2020 numărul angajaților cu contracte de muncă era cu 14.000 mai mic decât cel din 2019. Am făcut eforturi pentru a sprijini companiile în această perioadă.
UPDATE 4 Victor Ponta, președintele Pro România, a criticat modul în care Guvernul a făcut achizițiile în timpul epidemiei de coronavirus.
- Am spus că virusul Lucovid Orban va ucide mai mult decât virusul COVID – 19. Ați reușit să ucideți toate firmele românești, ați lăsat toți românii cu rate la bancă, cu amenzi la stat, practic fără viitor.
- Când ați spus că nu aveți nici o legătură cu UNIFARM, parcă v-am auzit când spuneați că nu aveți nici o legături cu contractul cu Iordache cu Transalpina din 2008, ați spus că nu aveți nici o legătură cu accidentul cu mașina, cu fetița, ați rămas același.
- Vă rugați să nu apară înregistrările cu telefoanele dumneavoastră cu directorul de la UNIFARM.
- Ordonanța 29/2020 adoptată de dumneavoastră spune că ministerul finanțelor poate acorda la solicitarea UNIFARM un împrumut din venituri din trezorierie. UNIFARM l-ați sponsorizat din bani de la trezorerie, bani publici, pe care ar trebui să îi puneți înapoi.
- Raportul Curții de Conturi arată că UNIFARM a procedat la vânzarea de măști către ministerul Sănătății, cu un adaos comercial de 71%. Ministerul Sănătății a cheltuit suplimentar peste 2 milioane de euro. UNIFARM a cumpărat măști de la prietena dumneavoastră de la primărie. Asta se numește spălare de bani, vedeți domnul Barna că susțineți niște penali care fac spălare de bani.
- Aveți impresia că veți scăpa, sper ca românii să nu vă scape!
UPDATE 3 Președintele USR, Dan Barna, a cerut ca referendumul pentru inițiativa fără penali în funcții publice să se desfășoare simultan cu alegerile locale
- În România e o problemă foarte clară: se fură din instituțiile publice pentru că acolo sunt puși oameni iresponsabili, clientelari partidelor fostei clasei politice - PSD și PNL.
- Acest scandal UNIFARM nu este o surpriză sau o întâmplare. Nu se îndoia nimeni că în momentul în care s-au făcut achiziții directe vom avea și astfel de situații.
- Nici după HexiPharma și Secureanu nu s-au luat măsuri. Nici acum nu se vor lua măsuri.
- E o problemă sistemică, iar răspunsul trebuie să vină din Parlament, care trebuie să ia o măsură pe care oamenii o cer: fără penali în funcții publice.
- Hoții nu lucrează cu oameni cinstiți.
- Domnule Ciolacu, ați pus inițiativa pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. V-ați gândit cum ar fi să puneți referendumul în august, pentru că pe căldură românii sunt mai toleranți cu hoții.
- Domnule Orban, arătați-ne și să fiți credibil că porcăria de la UNIFARM a fost o întâmplare, referendumul fără penali să se întâmple la alegerile locale. Ar fi o reparație morală pentru românii care au semnat. Vorbim de o șpagă de 760.000 de euro, venitul unui om pe o viață. Nu simțiți, domnule Orban, nu simțiți că vă vine să spuneți fără penali în funcții publice. Domnule Ciolacu, domnule Orban, e un moment real în care putem să dăm un mesaj societății, cei care au semnat pentru fără penali în funcții publice reprezintă românii care s-au săturat de hoție. Haideți să fim o țară care își pune cinstea în Constituție!
UPDATE 2 Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, a susținut că cele mai multe achiziții în perioada pandemiei le-a făcut PSD prin intermediul șefilor de Consiliii Județene și prin intermediul primarilor.
- În Piața Victoriei se striga seară de seară „DNA să vină să vă ia", aveți grijă ce vă doriți că s-ar putea să vi se întâmple.
- Micky Șpagă, vă mai aduceți aminte de un politician care să își ia porecla de șpagă? Nu, a trebuit să fie un pesedist să îl inventeze. Vreți să vorbim despre Mischie, Oprișan, despre Năstase, despre Liviu Dragnea, despre șpăgile, frumoasele șpăgi negociate de Vâlcov prin cimitere, voi vorbiți de șpagă, vorbiți de funie în casa spânzuratului. Vreți să vorbim de 500 de milioane dați de ANIF la Bădălău și prietenii, iar pe acolo nu curge un litru de apă.
- Ceea ce nu vă place dumneavoastră este că întotdeauna când au fost la putere guverne de dreapta, procurorii și-au făcut datoria. Procurorii s-au uitat în spate și nu au lăsat hoțiile să fie îngropate.
- Cele mai mari achiziții pe perioada pandemiei în România le-a făcut PSD prin cei 28 de președinți de Consilii Județene. Vă promit că vom discuta lucrurile acestea la comisia de anchetă.
- S-a scumpit șpaga la unii dintre voi! Cine a pus mâna în borcanul de miere, indiferent de unde este, va trebui să răspundă. Nu vă vedeți colegii, cum e cazul de la Iași, unde s-au dat 13 milioane de euro pentru un spital care nu a mai apărut, dar banii s-au plătit.
- Toți ce dumneavoastră acuzați, se întoarce împotriva dumneavoastră.
- Lumea vă cunoaște, lumea nu i-a uitat pe Dragnea, Năstase, Vâlcov, pe ultimii doi miniștri ai Sănătății. Dumneavoastră ați fost cei care ați blocat în permanență un guvern să își facă treaba.
- Am preluat o țară devastată de la voi, oamenii ăștia au făcut toate demersurile să fim apărați, inclusiv dumneavoastră, care transformați un subiect care are legătură cu sănătatea într-unul de natură politică.
- Dumneavoastra și axa răului, formată din Avocatului Poporului și judecătorii dumneavoastră de la CCR. Sunteți complici că sunt 1.700 de decese, ați dorit să nenorociți această țar
UPDATE 1 Marcel Ciolacu, președintele PSD, i-a transmis premierului Ludovic Orban că se strânge lațul și că va răspunde în fața organelor de anchetă din cauza achizițiilor făcute în perioada pandemiei.
- Guvernați, nu mai furați! Ați profitat cu tupeu ca să vă îndestulați toți clienții politici! Ați sfidat cu nerușinare restricțiile impuse oamenilor! Pentru dumneavoastră personal nu au existat reguli și lege. Ați ținut românii în case și ați distrus economia, în timp ce șmecherii PNL s-au îmbogățit pe trei generații.
- Ați fost interesat doar de bani, domnule Orban! Ați reprezentat interesele marelui stomac liberal, pe care l-ați hrănit cu sute de milioane de euro prin contracte fără licitație în disprețul legii.
- E suficient orice ziar sau post tv, sau să inspirați din comunicatele DNA. Sunt suficiente exemple, care ar putea să vă trimită prietenii politici cel puțin 100 de ani la pușcărie.
- Toată lumea a aflat că o bucătăreasă din Giurgiu urma să umple țara cu măști, 12 milioane de euro. Fără licitație. Acel butic era paravan pentru primul tun liberal. Sute de milioane de euro pentru prietenii liberali.
- Nu a contat că ați adus măști cu defecte, o spune Protecția Consumatorului, 90% dintre măști au fost defecte. Nu a contat că până și medicilor din linia întâi le-ați dat echipamente proaste, nici măcar faptul că oamenii nevoiași nu au nici acum măști. Mișcarea infracțională a PNL trebuie să funcționeze.
- Domnule prim-ministru, corupția a ajuns pe masa Guvernului pe care îl conduceți, iar astăzi trebuie să dați explicații. Românii trebuie să știe ce legături aveți cu scandalul de la UNIFARM.
- Ați certat președinții de Consilii Județene care nu au dorit să cumpere măștile de la suprapreț de la UNIFARM. Ați pus chelneri și șefi de pompe funebre în fruntea spitalelor.
- Nu vă ascundeți după scuze penibile, e evident pentru toată lumea, aveți curajul să veniți la microfon și să recunoașteți aceste lucruri.
- Ați fi continuat nestingheriți să dai tunuri de milioane, PSD a oprit hoția PNL cu achizițiile directe. Vă asigur că vor fi scoase la lumină toate ticăloșiile din pandemie, toate vor ajunge la Parchet.
- Nimeni nu se poate spăla acum pe mâini de ce a făcut acest guvern, de jaful când românii stăteau în casă. Fiecare va trebui să răspundă, inclusiv președintele Iohannis, care a forțat mâna Parlamentului să-l învestească.
- Se strânge lațul, domnul Orban! Nu știți cât de singur ați rămas, PSD va depune o moțiune de cenzură, cine nu susține moțiunea e părtaș la jaful PNL.
UPDATE Ludovic Orban a declarat că toate achizițiile făcute de Guvern s-au făcut prin respectarea legii. „Hoțul PSD strigă hoții", a spus premierul de la tribuna Camerei Deputaților.
- Sunt uimit de subiectul care este pus în dezbatere pentru care este chemat premierul în fața Camerei Deputaților, acest subiect mi se pare un subiect care nu are legătură cu activitatea mea de premier și se încearcă crearea unei legături inexistente între mine și guvernul pe care îl conduc cu o cercetare a statului.
- Îmi pare că în loc să ne concentrăm pe adevăratele priorități, PSD caută să arunce în spatele meu, într-un mod insidios, să facă legături fără nici un fel de fundamente între mine ca premier și activitatea unei societăți a statului, despre care e adevărat că există o anchetă în curs. Mă bucur că există o anchetă în curs și e bine că orice suspiciune de corupție să fie cercetată.
- Subiectul nu are legătură cu activitatea mea de prim-ministru. M-aș fi așteptat să discutăm despre subiecte mult mai importante, despre cum guvernul a alocat resurse cum niciodată nu au fost alocate pentru sănătate.
- În urma unei decizii a CCR, Guvernul e lipsit de instrumentele necesare pentru a apăra viața și sănătatea cetățenilor. Recunosc că nu mă așteptam din partea PSD să deschidă un astfel de subiect. Din ianuarie 2017, PSD a declanșat o adevărată luptă contra instituțiilor din domeniul Justiției, DNA. Măcelărirea Codului penal și de procedură penală, atacarea la CCR și invocarea de conflicte de natură constituțională care au dus la decizii care au scăpat din pușcărie oameni cu decizii definitive. Am luptat pentru dreptul instituțiilor de a ancheta faptele de corupție.
- Faptul că DNA anchetează cazuri de corupție arată că PNL susține statul de drept și buna funcționare a instituțiilor justiției.
- Vă referiți la schimbări de managerii de spitale județene. Managerul de la Focșani a fugit de la locul de muncă, am înlocuit managerul de la spitalul județean Deva după pierderea controlului asupra funcționării spitalului. Spitalul de la Suceava, am schimbat managerul cu medic adus de la Brașov.
- În ceea ce privește achizițiile, vă rog să vă uitați la achizițiile din zona guvernamentală, cu cât s-au achiziționat echipamente medicale. Licitația de măști pentru a putea asigura măști pentru elevi, care s-a făcut cu 1,42 de lei. Ultima achiziție făcută de Ministerul Sănătății e contestată de o firmă abonată la contractele Primăriei Capitalei, achiziția s-a finalizat cu un preț de 0,68 de lei pe mască fără TVA.
- Primăria Sectorului 5 a achiziționat cu 5,12 per mască chirurgicală, managerul de la Târgoviște a cumpărat cu 4.68 de lei per mască.
- Îmi pare mie că ne aflăm într-o situația în care hoțul PSD strigă hoții pentru oameni care sunt deasupra oricăror bănuieli.
- Aveți posibilitatea, ați inițiat procedura pentru constituirea unei comisii de anchetă a Parlamentului pentru achizițiile din perioada pandemiei. Vă rog să includeți în obiectul de activitate achizițiile derulate de toate entitățile, de primari, de președinții de Consilii Județene, de directorii de spitale pentru a se afla adevărul pentru a furniza organelor de anchetă penală informații care să îi ajute în activitatea pe care o derulează.
- Activitatea mea de 30 de ani e o activitate în care nu am luat nici un capăt de ață care nu mi s-a cuvenit. Cinstea și dedicarea pentru interesul public au fost lege, orice încercare de aruncare cu noroi prin noi este sortită eșecului pentru că stă drept dovadă activitatea mea.
PSD și USR îl acuză pe premierul Orban de neregulile de la UNIFARM, după ce directorul Adrian Ionel a fost acuzat de procurorii DNA că a cerut mită 760.000 de euro pentru achiziția de măști și combinezoane.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu consideră că Ludovic Orban ar trebui audiat în dosarul Unifarm, deoarece ancheta poate ajunge la persoane din apropierea premierului. ”Există încrengături politico-interlopo- mafiote care duc, din păcate, chiar în anturajul premierului”, susține Ungureanu, care a anunțat că marți se va duce din nou la DNA pentru a depune noi probe în dosarul Unifarm.
Dezbaterea din Parlament are loc la solicitarea PSD, la „Ora prim-ministrului". Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că Ludovic Orban „trebuie să dea socoteală pentru scandalul UNIFARM".
„L-am chemat în numele oamenilor chinuiți de pandemie doar pentru ca liberalii să fure fără limite banii țării prin contracte nesimțite. L-am chemat în numele medicilor și bolnavilor la care au trimis cu cinism măști neconforme , dar cumpărate la suprapreț, prin firmele amicilor premierului. L-am chemat în numele antreprenorilor corecți din România care nu au nici cea mai mică șansă în fața căpușelor liberale hrănite din tunuri gen UNIFARM", este poziția lui Marcel Ciolacu.
Îți mai recomandăm Premierul Orban afirmă că nu avea informații despre neregulile de la Unifarm