PNL divizat, Guvernul se votează. Atacuri între Ludovic Orban, Ilie Bolojan și Rareș Bogdan

Lista miniștrilor propuși de PNL pentru Guvern a trecut cu o largă majoritate în Biroul Politic Național, chiar dacă a fost o ședință tensionată. Până în momentul votului, Ludovic Orban a fost acuzat că a trădat interesele partidului și că a negociat greșit ministerele. Președintele PNL le-a reproșat lui Rareș Bogdan și Robert Sighiartău că au pregătit un puci chiar în timpul negocierilor pentru formarea guvernului. Concluzia a fost că starea de tensiune din PNL se va tranșa la Congres.

Ședința Biroului Politic Național l-a pus pe Ludovic Orban față în față cu cei care îl contestă. Tonul a fost unul ridicat, cu acuzații dure, tabloul general arătând că după pierderea alegerilor există două curente de opinie în PNL. Ambele tabere știau că nu puteau tranșa problema cu 24 de ore înainte de învestirea Cabinetului Cîțu, astfel că mesajele date reprezintă doar o poziționare în perspectiva Congresului de anul viitor.

Lista miniștrilor a fost votată fără probleme, existând 63 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și cinci abțineri. Astfel, conducerea PNL a validat cele 9 nume propuse pentru funcția de ministru. Premierul nominalizat, Florin Cîțu, și-a asigurat colegii că numele propuse au și girul președintelui Klaus Iohannis.

Lista miniștrilor PNL:

  • Ministerul Apărării: Nicolae Ciucă
  • Ministerul de Interne: Lucian Bode
  • Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu
  • Ministerul de Finanțe: Alexandru Nazare
  • Ministerul Muncii: Raluca Turcan
  • Ministerul Educației: Sorin Cîmpeanu
  • Ministerul Energiei: Virgil Popescu
  • Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu
  • Ministerul Agriculturii: Adrian Oros
Îți mai recomandăm Scrisoare a societății civile împotriva nominalizării lui Sorin Cîmpeanu la Educație

Scandalul din PNL are ecou pentru Congresul de anul viitor

Atacurile la adresa lui Ludovic Orban au venit din partea unor lideri cu notorietate în PNL, precum Ilie Bolojan, Emil Boc, Rareș Bogdan, Florin Roman, Marian Petrache sau Robert Sighiartău. Pe lista celor nemulțumiți s-au numărat și europarlamentarii Dan Motreanu și Cristian Bușoi. Linia criticilor a fost că PNL a pierdut ministere importante în cadrul negocierilor pentru formarea Guvernului în fața USR-PLUS, iar liberalii nu își vor putea respecta promisiunea de a dezvolta România. Rând pe rând, grupul nemulțumiților l-a întrebat pe Ludovic Orban de ce a cedat Ministerul Dezvoltării, considerat o piesă centrală, și Ministerul Fondurilor Europene, unde există programul de 30 de miliarde de euro.

Primul care a luat cuvântul împotriva lui Orban a fost Florin Roman. Acesta l-a acuzat pe Ludovic Orban că a trădat PNL pentru a-și lua funcția de președinte al Camerei Deputaților. Roman a susținut că primarii sunt nemulțumiți și că îi va sufla în ceafă lui Ludovic Orban”, au declarat pentru Europa Liberă surse participante la întâlnire.

Florin Roman se numără și el pe lista celor vizau funcția de ministru al Dezvoltării, alături de Robert Sighiartău. Secretarul general al PNL, cel care convocase ședința nestatutară de sâmbătă, chiar în timpul negocierilor, l-a atacat încă o dată pe Ludovic Orban.

Sighiartău a început prin a spune că guvernul Orban a fost unul bun, dar că ministerul Dezvoltării nu trebuia să fie cedat, că nu e un minister pentru Sighiartău, ci era util PNL”, spun sursele citate.

Ludovic Orban a reacționat, răceala dintre președintele PNL și secretarul general fiind una evidentă, și i-a amintit lui Robert Sighiartău că i s-a propus anul trecut funcția de ministru al Dezvoltării, dar a refuzat-o.

Printre cei care au criticat negocierile purtate de Ludovic Orban s-au numărat Ilie Bolojan, Emil Boc, dar și Rareș Bogdan. Toți au susținut că partidul nu trebuia să renunțe la ministerul Dezvoltării la negocieri.

Bolojan i-a reproșat lui Orban că a renunțat la două ministere importante în cadrul negocierilor: Dezvoltare și Fonduri Europene. Marcel Boloș era susținut de Bolojan și nu i-a convenit că acesta a rămas fără minister deși a performat. Boc a început prin a-l lăuda pe Orban și apoi a spus că nu poate da un vot pentru noua echipă guvernamentală deoarece au fost ratate prea multe ministere importante. Boc a adăugat că USR-PLUS își va face imagine cu ministerul Justiției sau al Digitalizării”, au dezvăluit surse din conducerea PNL pentru Europa Liberă.

Îți mai recomandăm Cine a luat potul guvernării și de ce nu va fi o perioadă de grație

Orban: Ne vedem la Congres

Ludovic Orban nu a rămas impasibil în fața valului de critici pe care l-a primit de la liderii din Transilvania. Liderul PNL a spus că toate nemulțumirile din partid se vor tranșa la Congresul de anul viitor.

Vreți dezbatere, vreți analiză, vreți să conduceți partidul, lăsați că vine Congresul. Acolo vor veni și primarii care spuneți că sunt nemulțumiți și se va lua o decizie”, a fost mesajul lui Ludovic Orban în ședința PNL, potrivit unor surse participante la discuții.

Tonul acestuia s-a ridicat când a vorbit despre puciul care fusese pus la cale sâmbătă, chiar în timpul negocierilor.

Cum să părăsești președintele partidului și candidatul la funcția de premier chiar în timpul negocierilor, să ne faci de râs, să blochezi negocierile că tu pleci. M-am trezit în mijlocul negocierilor că trebuie să cer o pauză ca să dau telefoane prin țară că au fost convocate ședinte nestatutare”, a spus Orban în Biroul Politic Național potrivit unor surse din partid.

Liderul PNL a respins orice acuzație că a negociat pentru sine postul din fruntea Camerei Deputaților și că pentru a-l obține a făcut compromisuri în fața USR-PLUS și PSD.

Apropiații lui Ludovic Orban susțin că Robert Sighiartău ar trebui să fie schimbat din funcția de secretar general după atacurile la Ludovic Orban.

Programul de guvernare urmează să fie depus astăzi în Parlament, la fel lista miniștrilor. Conducerea PNL speră ca în cursul zilei să se desfășoare audierea miniștrilor, dar și votul de învestitură.

Îți mai recomandăm De ce a insistat Ludovic Orban să fie votat la două noaptea președintele Camerei