Jocurile Olimpice de la Beijing: va boicota Canada Olimpiada de Iarnă?

Politicienii canadieni exercită presiuni asupra premierului Justin Trudeau pentru a recunoaște genocidul minorității uigure și a muta Jocurile Olimpice din 2022 în Canada. Trudeau însă ezită să folosească cuvântul “genocid” pentru a descrie oprimarea uigurilor de către guvernul de la Beijing.

Statele membre ale grupului G20 și-au declarat în noiembrie 2020 susținerea pentru desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Beijing. Cu toate acestea, peste 180 de organizații pentru drepturile omului încurajează guvernele de pe glob să boicoteze evenimentul, comparând situația cu Jocurile Olimpice găzduite de regimul hitlerist în 1936.

Canada se află printre țările din Organizația Națiunilor Unite care au condamnat politicile chineze împotriva minorității musulmane din provincia Xinjiang. Un comitet din Parlamentul canadian a conchis în 2020 că politicile Chinei împotriva uigurilor pot fi considerate genocid, însă țara nu a adoptat încă o poziție definitivă. Singura țară din lume care nu doar condamnă acțiunile Chinei, ci le consideră genocid, este SUA.

Participarea sportivilor olimpici, care țin de Comitetul Olimpic național, nu este dependentă de prezența reprezentanților guvernului. Așadar, atitudinea guvernului canadian și aceea a Comitetului Olimpic canadian sunt două chestiuni diferite.

Comitetul Olimpic și cel Paralimpic canadian consideră că boicotul nu este răspunsul potrivit în această situație. Aceștia mențin poziția că sportul promovează pacea și cooperarea între națiuni, iar boicotul ar pedepsi sportivii canadieni care au muncit din greu pentru a concura la Jocurile Olimpice.

Chiar dacă unele țări vor decide să boicoteze Jocurile Olimpice, Comitetele Olimpice pot decide să participe. În cazul în care vreun Comitet decide să nu participe, sportivii au opțiunea de a concura sub steagul olimpic, asumându-și câștigurile individual, nu pentru țara de proveniență.

Vor funcționa presiunile internaționale?

Intenția unui boicot al Olimpiadei este de a transmite Beijingului mesajul că alte națiuni se opun politicilor de genocid împotriva minorității musulmane. Trebuie considerate, însă, pârghiile pe care le pot trage alte state pentru a face o schimbare în China.

“În acest moment, așa cum cunoaștem caracteristicile guvernului de la Beijing, nu cred că este dispus să schimbe ceva în strategia politică internă sau externă,” declară pentru Europa Liberă Prof. dr. Valentin Naumescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai.

“Nu știu dacă această măsură de boicotare a Jocurilor Olimpice de Iarnă ar avea un impact semnificativ în acest moment. O astfel de campanie trebuie coordonată, pregătită, necesită timp pentru a fi pusă în aplicare. Dar, ca semnal politic, cred că este bine că astfel de opțiuni politice încep să fie adresate Chinei,” continuă acesta.

Prof. Valentin Naumescu atrage atenția asupra dependenței economice a multor țări de China și nevoia acestora de a se afla în termeni buni cu guvernul de la Beijing. “Statele trebuie să spună foarte ferm guvernului chinez că genocidul uigurilor este o problemă. Guvernul Statelor Unite spune acest lucru cel mai clar deocamdată. Ar trebui să o spună mai clar și Uniunea Europeană, care tocmai a negociat acordul CAI (Comprehensive Agreement on Investment) cu China. Trebuie să fim realiști - China este foarte greu de izolat politic și economic.”

Naumescu menționează că trebuie să ne gândim critic la cine are nevoie mai mare de China - nu statele mici, în dezvoltare, care au fost acaparate de investițiile chineze, ci marii jucători politici care își compromit pozițiile morale în favoarea câștigurilor economice.

“Nu neapărat țările mai mici au un grad mare de dependență de China, ci economiile mai mari - ale Uniunii Europene - depind într-o măsură mai mare. Nu este un secret că cele mai mari insistențe către semnarea CAI le-a făcut Germania. Țările mai mici depind mult mai puțin de relațiile economice cu China. Vedem în ultima vreme că cele mai curajoase împotriva Chinei sunt statele baltice. Chiar astăzi, la întâlnirea miniștrilor de externe, țările baltice au avertizat UE asupra spionajului economic agresiv al Chinei,” încheie Naumescu.

Situația uigurilor din provincia Xinjiang

Uigurii sunt minoritatea musulmană din provincia Xinjiang, în vestul Chinei. În ultimii câțiva ani, atenția lumii a fost atrasă asupra strategiei de eliminare a uigurilor condusă de către guvernul de la Beijing. Guvernul justifică aceste politici ca fiind parte din planul de a combate terorismul.

Printre acțiunile remarcate de către ONG-ul internațional pentru drepturile omului Human Rights Watch, se află: distrugerea cimitirelor, construirea și umplerea a peste 260 de centre de detenție și reeducare în ultimii patru ani, îndoctrinarea culturală și religioasă forțată. De asemenea, în ultimii ani, China a urmărit și deținut membri din acest grup etnic cu importanță spirituală și intelectuală. Alte practici culturale, precum purtarea hainelor tradiționale sau folosirea numelor musulmane, au fost și ele interzise.

În centrele de detenție și reeducare în care sunt ținuți forțat uigurii, a fost remarcată încălcarea drepturilor omului de repetate ori. Metodele de tortură sunt folosite fără ezitare împotriva uigurilor, mai ales a femeilor. Femeilor le sunt impuse sterilizarea și avorturile pentru a opri creșterea populației etnic musulmane. Guvernul chinez neagă acuzațiile.

Uigurii deținuți în centrele de reeducare sunt forțați să muncească în diverse fabrici din China. Multe firme internaționale, precum Nike, Adidas, H&M și Zara, sunt acuzate că se folosesc de munca forțată a uigurilor. China numește aceste lagăre “centre de instruire pentru muncă”.

ONG-urile și activiștii au fost primii care au atras atenția asupra acestei probleme. Presiunile internaționale din partea statelor și a organizațiilor internaționale par să fie singura metodă de a influența guvernul chinez. Majoritatea statelor care condamnă politicile Beijingului, însă, sunt conștiente faptul că stricarea relațiilor cu centrul internațional de producție i-ar putea costa, și nu sunt dispuși să plătească acest preț.

Istoria boicotului Jocurilor Olimpice

Nu este prima dată când Jocurile Olimpice sunt amenințate cu boicotul.

Încercarea americană de boicot a Jocurilor Olimpice din 1936, ținute la Berlin în timpul regimului hitlerist, a eșuat datorită faptului că președintele Comitetului Olimpic american s-a opus acțiunii.

În 1980, președintele american Jimmy Carter a încurajat boicotul Olimpiadei de Vară de la Moscova, pe motivul invaziei sovietice în Afghanistan. În final, 66 de țări s-au retras din competiție, unele din motive politice, altele din motive financiare.

Patru ani mai târziu, echipa olimpică sovietică s-a retras de la Jocurile de la Los Angeles. Datorită retragerii, sportivii sovietici care ar fi câștigat medalii au fost astfel scoși din competiție.

Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, ținute la Sochi, în Rusia, sunt cel mai recent exemplu de încercări de boicotare. Pe de o parte, Georgia a încurajat boicotul cu ani înaintea evenimentului, din cauza războiului ruso-georgian din 2008. Rusia a fost recent găsită vinovată pentru invazia din 2008. Mai multe ONG-uri internaționale au cerut boicotul Olimpiadei de la Soci datorită legilor ruse împotriva homosexualității. Alte obiecții ridicate împotriva Rusiei au fost azilul lui Edward Snowden și susținerea regimului Assad din Siria.

Niciuna dintre aceste inițiative nu a afectat desfășurarea Jocurilor Olimpice, și nu a lăsat un impact de durată asupra tradiției olimpice.

*Articol redactat de Sabina Șancu, stagiară Europa Liberă