10 Mai. Cine a fost Carol I, de ce este Regele Independenței și de ce a fost cenzurat de comuniști

Carol I de Hohenzollern a domnit de la 10 Mai 1866 până la moartea sa, la 10 octombrie 1914. 
A venit într-o Românie care figura pe hărțile europene în componența Imperiului Otoman și în urmă o putere regională pregătită să încorporeze Transilvania, leagănul națiunii române. A luptat, la propriu, în fruntea soldaților săi în Războiului de Independență din 1878-1878, în vremea lui s-a înființat Banca Națională, s-au dezvoltat Universitățile și Academia și s-a construit o rețea de căi ferate și drumuri echivalentă cu cea din statele occidentale. 
Disciplinat, rezervat și cu o extraordinară putere de muncă, Carol I s-a dovedit a fi exact omul de care avea nevoie România ca să reducă decalajul de secole ce o separa de Europa Occidentală. Elitele politice românești i-au oferit lui Carol I de Hohenzollern Coroana României împreună cu o misiune foarte dificilă. Împreună au reușit. Foto: Arhivele Naționale. 

Carol I s-a născut la 20 aprilie 1839. Familia sa, Hohenzollern-Sigmaringen era o ramură a marii familii de Hohenzollern care conducea Prusia, prin regele Wilhelm I. Tatăl său, Carol Anton de Sigmaringen, a fost prim-ministru al Prusiei şi un personaj influent în Berlin. Prin mama sa, Josephine de Baden, Carol I se înrudea cu Claude de Beauharnais, cumnatul primei soţii a lui Napoleon Bonaparte. În 1866, împăratul Napoleon al III-lea, cel mai important lider european al momentului, şi-a exprimat satisfacţia că la Bucureşti va domni o rudă îndepărtată, chiar dacă era ofiţer prusac. Foto: Arhivele Naționale. 

Fiu al unor boieri mărunţi din Muntenia, Ion C. Brătianu s-a născut la 2 iunie 1821 și s-a stins la 16 iunie 1891. A ajuns prima dată la Paris pentru studii, la 17 ani. Studiază ingineria. Revine în capitala Franţei peste un deceniu, în exil, după înfrângerea revoluţiei paşoptiste de la Bucureşti, la care participase activ. Ca şi vecinii de pe malul Argeşului, Goleştii, Brătienii, Ion şi Dumitru, îşi vor cheltui averea făcând lobby la Paris şi Londra pentru retragerea ocupanţilor ruşi şi turci. 
Întors în ţară, membru al unei loji masonice influente, Ion C. Brătianu era convins că naţiunea română se va ridica de sub suzeranitatea turcească şi se va îndrepta spre modernitate. 
El este trimis de Locotenența Domnească în aprilie 1866 să negocieze cu familia Hohenzollern Sigmaringen venirea lui Carol în România. Foto: Arhivele Naționale. 

La 18/30 martie 1866, trimisul român, Ion C. Brătianu este primit în audiență de tatăl lui Carol, prințul Carol Anton la reședința familiei de la Dusseldorf. Prințul de 27 de ani se afla din întâmplare acasă, în permisie din armată, pentru că era Vinerea Paștilor. 
Negocierile durează câteva săptămâni pentru că era nevoie de acordul regelui Prusiei, dar și de cel al împăratului francez, Napoleon al IIII-lea, fără de care nu se petrece nici o mutare semnificativă pe continent. 
Hohenzollernii au întâmpinat o oarecare rezistență din partea familiei pentru că era de neconceput ca un prinț catolic să accepte suzeranitatea turcească. „Turcule!”, i-a aruncat principele de Coroană lui Carol, când s-au întâlnit într-o seară la Operă. România nu era pe hartă... 

La 2/16 aprilie 1866, prințul de Hohenzollern este anunțat printr-o telegramă că „cinci milioane de români aclamă ca suveran al lor pe prințul Carol”. Plebiscitul ținut în România șase zile se încheiase. 
Consilieri și rude cu înalte funcții în stat recomandau legalist că ar trebui obținut mai întâi acordul Conferinței de la Paris. Dar Marile Puteri se pronunță împotrivă. Din fericire, ca și Alexandru Ioan Cuza, prințul Carol de Hohenzollern hotărăște să pornească spre România, preferând politica faptului împlinit, idee agreată și de cancelarul Otto von Bismark. 
Carol de Hohenzollern plecă incognito din Dusseldorf pe 30 aprilie/ 11 mai. Prusia se afla în război cu Austria, astfel că putea fi oricând arestat. De aceea face un ocol prin Elveția. Ajunge la Zurich, noaptea, pe o ploaie torențială, într-o pensiune de lângă lacul Limmat. Aici i se confecționeză un pașaport fals: Karl Hettingen, om de afaceri în drum spre Odesa. 
 

Austria nu poate fi totuși evitată. Un ocol prin Balcanii fără linii ferate ar fi fost imposibil. Așa-zisul „Karl Hettingen” ajunge pe 2/17 mai în gara din Viena. Iată ce scrie principele mai târziu în ale sale „Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular”: „Emoția prințului crescu văzând mișcarea uriașă din marea hală a gării plină de soldați. Învelit în manta, cu sacul de călătorie în mână, ajunse nesupărat la ieșire, deși a trebuit să treacă de mulți generali austrieci, dintre care pe unii îi cunoștea foarte bine din campanie din 1864 din Silezia, unde fuseseră aliați”. 
În zilele următoare a urmat Bratislava, apoi Budapesta și Baziaș, finele căilor ferate austro-ungare. De aici vaporul până la Turnu Severin. 

La 4 dimineața în ziua de 7/19 mai 1866, Carol de Hohenzollern vede pe malul Dunării primul oraș românesc „Nu fără palpitație privi prințul la acest orășel modest, clădit pe o colină și având în spate ramificațiile Carpaților. Abia acum își dădu deplină socoteala de marele pas pe care îl făcuse, de greaua răspundere ce luase, dar nu își pierdu nicidecum curajul”. 
Scena debarcării este memorabilă. Căpitanul îi atrăgea atenția lui „Karl Hettingen” că biletul său este pentru Odesa, să coboare, prințul îi spune că „numai pentru câteva minute”, moment în care Ion C. Brătianu, care se afla pe mal, sare pe vapor, ia bagajul lui Carol și îl zorește pe uscat. În clipa următoare, amândoi pe pământ românesc, Brătianu își salută protocolar Domnitorul. „Pe Dumnezeul meu dacă ăsta nu a fost prințul de Hohenzollern”, exclamă căpitanul austriac al vaporului. 
Portul Turnu Severin. Carte poștală. Arhivele Naționale.   

Drumul spre București al domnitorului Carol I a durat trei zile. Nu numai că în România nu exista nici măcar un km de cale ferată, dar și drumurile pietruite erau rare. Din cei 340 de kilometri care despart Turnu Severin de București, mare parte au fost făcuți cu trăsura de-a dreptul pe câmp.
Foto: „Venirea lui Regelui Carol I în România”, Emil Volkers, ulei pe pânză. Muzeul Național de Artă al României. 

10 Mai 1866. Intrarea lui Carol I în Capitală. Litografie. Arhivele Naționale. 

10 Mai 1866. Carol I de Hohenzollern depune jurământul în fața deputaților și a capilor Bisericii. Arhivele Naționale. 

Clădirea care adăpostea adunarea reprezentativă a Țării Românești, apoi pe cea a Principatelor Române, locul în care domnitorul Carol I a depus jurământul. A fost restaurată pentru sărbătorile Proclamării Regatului în 1881, dar va fi demolată și va deveni o construcție impunătoare. Arhivele Naționale. 

Palatul Adunării Deputaților, așa cum a fost el construit în 1907, după modelul Reichtagului german. Și-a reluat vechea destinație după Revoluție, înainte ca Parlamentul României să se mute cu totul în Casa Poporului. Carte Poștală. Arhivele Națioanale. 

Guvernul Ion Ghica, primul guvern al lui Carol I. 

După ce a rezolvat chestiunea urgentă a relațiilor cu Turcia și a pus capăt riscului unei ocupații turcești, prima prioritate economică a lui Carol I a fost construcția de căi ferate. Nu existau decât câteva planuri, destul de încurcate pe fondul opoziției acerbe a Istanbului de a-și da acordul. Era o chestiune strategică - Turcia nu dorea să ușureze trecerea armatelor rusești spre Balcani. Carol I a jurat că nu va merge să își vadă familia din Prusia și nu va părăsi România până când nu va putea să o facă pe calea ferată. Având în vedere ritmul lucrărilor, prima rută a fost București-Giurgiu, iar prima gară, inaugurată în 1869, a fost Gara Filaret.

De la Giurgiu, Carol I s-a îmbarcat spre Austria, apoi Prusia, pentru a-și întâlni viitoarea soție. Gara orașul port Giurgiu a fost una dintre cele mai frumoase din țară. Rețeaua de căi ferate s-a extins cu rapiditate. 

Gara de Nord din București a fost inaugurată de Carol I în 1872, pe un fost teren al familiei Golescu. Arhivele Naționale. 

Gara Iași. Dezvoltarea rețelei de căi ferate era esențială nu numai pentru economie, dar în primul rând pentru șansa de victorie în mult-așteptatul război de Independență. 
Foto: Arhivele Naționale. 

Logodna domnitorului Carol I cu prințesa protestantă Elisabeta de Wied, 1869. Fotografia îi înfățișează pe cei doi logodnici alături de mama Elisabetei, Marie de Wied și fratele ei, Wilhelm de Wied. Foto: Arhivele Naționale. 

Nunta perechii domnești a fost celebrată în România la Biserica Mitropoliei. Darul de nuntă al mirilor a fost să înzestreze 10 perechi de însurăței țărani cu tot ce aveau nevoie, de la vite de povară la loturi de teren. 
Carol și Elisabeta și-au asumat pe deplin misiunea națională. Aici, două portrete, Carol în haină militară, pregătit pentru războiul cu turcii, iar Elisabeta ridicând la rang de reprezentare aulică portul țărănesc. Ambele portrete au fost realizate de pictorul George Peter Alexander Haely în 1873. Foto: Arhivele Naționale. 

Masacrul de la Batak. Litografie. Uciderea țăranilor bulgari de trupe turcești corupte a fost scânteia care a declanșat în 1876 așa-numita criză balcanică și a provocat intervenția Rusiei la sud de Dunăre. Acestei intervenții i-a alăturat Armata Română și a urmat ceea ce numim astăzi Războiul de Independență. 

Supraviețuitoare a masacrului de la Batak fotografiată la începutul secolului XX în Bulgaria. În 1875-1876, mai multe răscoale din Serbia şi Bulgaria au fost reprimate cu multă cruzime de turci. Rusia a anunţat că va veni în ajutorul creştinilor de la sudul Dunării. Domnitorul Carol I şi liderii politici români se temeau că armatele ţariste vor ocupa România şi că, dacă Turcia va riposta, războiul se va duce pe pământ românesc. Negocierilor de asociere a tinerei Armate Române cu imensa Armată Rusă au fost dificile. 

Domnitorul Carol I și Elisabeta Doamna în perioada Războiului de Independență. 

Domnitorul Carol I, în haină miliară, pe frontul de la sudul Dunării, acolo unde s-a purtat Războiul de Independență. Foto: Arhivele Naționale. 

Carol I, călare și în haină militară la Poradim, un mic sat la circa 20 km de Plevna, oraș apărat cu îndârjire de trupele turcești conduse de Osman Pașa. La Poradim există și astăzi casa în care Carol I și-a stabilit Cartierul General alături de Marele Duce Nicolae al Rusiei. Dormeau pe paturi de campanie în aceeași cameră. Foto: Arhivele Naționale. 

Alături de Țarul Alexandru al II lea, atunci când acesta a venit să viziteze linia frontului la 16 august 1877. În mod neinspirat, el și Marele Duce Nicolae au insistat să fie atacată pe 30 august reduta extrem de bine apărată, Grivița. Rușii și românii au pierdut, dar după acest eșec, Carol I a devenit șeful Cartierului General, româno-rus. Foto: Arhivele Naționale. 

Domnitorul Carol I și premierul Ion C. Bratianu obișnuiau să se sfătuiască la Poiana, asupra mersului războiului. Premierul avea de susținut efortul de război, lucru deloc simplu. Fotografie din toamna lui 1877, Arhivele Naționale. 

 Elisabeta Doamna vizitând răniții într-o lazaret din Bucuresti in timpul Razboiului de Independență 1877-1878. Ea transformase și grădina Palatului Cotroceni, în spital, cu ajutorul unui cort uriaș. Foto: Arhivele Naționale. 

Luptele de la reduta Grivita, august 1877, așa cum sunt ele redate la Muzeul Memorial de la Plevna. Îl puteți vizita, eventual în drum spre vacanță în Bulgaria sau Grecia. Foto: Elena Tănase

Catedrala Eroilor aflată în centrul orașului Plevna este închinată celor care au murit în războiul din 1877-1878. Cu ajutorul donațiilor ofițerilor români, și la Grivița a fost inaugurată în 1908 o biserică. Foto: Elena Tănase

Coroana de Oțel. Coroana României este de oțel pentru că a fost făcută, la cererea expresă a lui Carol I, din oțelul lui tun capturat de Armata Română la Plevna. Coroana originală se află la Muzeul de Istorie al României. 

Independența României a fost confirmată de Congresul de la Berlin din iulie 1878. Negociatorii principali erau Germania, Austro-Ungaria, Anglia, Franța, Turcia, Rusia și Italia, Tensiunile erau uriașe. După Plevna, trupele rusești o luaseră spre sud și supuseră Turcia la o pace extrem de umilitoare care leza inclusiv interesele anglo-fraceze la Mediterana. În plus, plasate și în România, trupele rusești dădeau semne că nu mai vor să plece. Țarul era extrem de interesat de Gurile Dunării. 
În cele din urmă, Occidentul a aroundat Dobrogea României. Prezența engleză aici era deja foarte puternică, dar a oferit Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei, un afront la adresa domnitorului Carol I și al efortului de război al României. 
Pe de altă parte, e clar că gazda Otto von Bismark a Congresului de la Berlin, personajul nr. 1 în Europa după înfrângerea lui Napoleaon al III-lea, în 1871, a jucat în favoarea Hohenzollern-lui de la București. 

Încoronarea lui Regelui Carol I, 10 Mai 1881, litografie. Arhivele Naționale. Proclamarea Regatului echivala cu  recunoașterea României ca stat suveran în Europa monarhică. Momentul a reprezentat startul unei occidentalizări a țării în ritm accelerat. La jubileul de 40 de ani de domnie, din 1906, România își mărise populația cu 30%, construise de la zero aproape 4000 km de căi ferate și 26 de mii de km de drumuri pietruite, exporturile crescuseră. O modernizare în asemenea viteză a avut un cost social ridicat, dovadă răscoala din 1907. Numărul de 11.000 de răsculați uciși e un fals grosolan, speculat de regimul comunist, dar în 1907, forțele de ordine au tras cu adevărat în țărani și s-au înregistrat morți. Regele Carol a fost marcat de situație și a reintrodus în Parlament legile reformelor agrare, respinse anterior de conservatori. Dar ele nu vor fi aprobate decât în toiul primului război mondial, în 1917, de la Iași.

Regele Carol I și Regina Elisabeta. Portrete realizate în vederea serbărilor Încoronării. Foto: Franz Mandy, Bucuresti,1881. Arhivele Naționale. 

Podul de la Cernavodă a fost inaugurat în 1895. A fost făcută după planurile arhitectului Anghel Saligny, iar pentru epoca respectivă era o inovație tehnică. A fost una dintre primele lucrări de amploare din lume care a folosit așa-numitul „oțel moale”. Mai puțin casant, el este un material mai flexibil, deci mai rezistent la curenți puternici de apă. A fost dedicat eroilor din Războiul de Independență datorită cărora România a obținut Dobrogea. Foto: Academia Română 

România a obținut Dobrogea în urma Tratatului de la Berlin care i-a confirmat obținerea Independenței de stat. Investiții în Dobrogea au fost masive și ele s-au concentrat mai ales în Constanța, port dezvoltat anterior mai ales datorită companiilor britanice. Foto: Arhivele Naționale

Palatul Regal din București, de pe Calea Victoriei. Carol I a refăcut Casa Golescu care funcționa pe același loc pe post de Palat Domnesc. Când a fost adus aici, la 10 Mai 1866, a întrebat nedumerit: „Unde este Palatul?”. Acesta este Palatul”, a venit răspunsul stânjenit. Forma actuală a Palatului Regal care adăpostește Muzeul Național de Artă a fost dată la restaurarea din vremea Regelui Carol al II - lea. Foto: Arhivele Naționale. 

Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni. Lucrările au început în 1897 și s-au încheiat în trei ani. Clădirea dă măsura dezvoltării economice și financiare a țării în numai 20 de ani de la Independență. Dincolo de clădirea impozantă, după modelul Petit Palais de la Paris, CEC arată că Vechiul Regat avea o clasă de mijloc care își permitea să economisească și să investească. Foto: Arhivele Naționale. 

Palatul Poștelor, ridicat vis-a-vis de Palatul CEC, pe Calea Victoriei, denumită așa la 10 Mai 1878, în onoarea soldaților care au luptat în Războiul de Independență. Foto: Arhivele Naționale. 

Regele Carol I ține un discurs la inaugurarea Fundațiilor Regale, o instituție care acorda burse substanțiale tinerilor merituoși. Foto: Arhivele Naționale. 

Clădirea Fundațiilor Regale, în vremea lui Carol I. Foto: Arhivele Naționale. 

Statuia lui Carol I așezată în fața clădirii Fundațiilor Regale a fost inaugurată în 1933 de regele Carol al II -lea. Ea a fost demolată din ordinul guvernului pro-sovietic Petru Groza, chiar în noaptea care a urmat abdicării forțate a Regelui Mihai, noaptea de 30 spre 31 decembrie 1947. Fotografia este făcută din Palatul Regal de vis-a-vis, chiar din Sala Tronului. Foto: Elena Tănase

Obținerea Independenței, Proclamarea Regatului și dezvoltarea economică accelerată au fost marile realizări ale domniei lui Carol I. În toată această ecuație, stabilitatea și echilibrul politic în confruntarea dintre cele două partide, liberalii și conservatorii, rămâneau însă esențiale. Era necesar ca Regele Carol I să își desemneze un moștenitor în condițiile în care cuplul regal nu avea copii. Unica lor fiică, Mărioara, se stinsese în 1874, la numai trei ani. Foto: Arhivele Naționale. 

Regele Carol I l-a desemnat principe moștenitor pe Ferdinand, nepotul său de frate. Aici, el și  Regina Elisabeta au avut disputa vieții lor. Elisabeta, romantică și profund îndrăgoistită de România, a încurajat idila dintre domnișoara ei de onoare, Elena Văcărescu, și principele de Coroană, Ferdinand. Când au mers la Rege să ceară aprobare pentru căsătorie, a izbucnit scandalul. Căsătoria cu o româncă însemna periclitarea acordului acceptat de Carol I atunci când i s-a oferit Coroana României, anume să întemeieze o dinastie occidentală. Premierul Lascăr Catargiu i-a spus limpede: „Aiasta nu se poate, Majestate!”. Afacerea de amor s-a încheiat prin trimiterea lui Ferdinand la training militar intensiv în Germania și exilarea Elisabetei pentru doi ani, la Veneția. În familie, subiectul a devenit tabu. În fotografie, Regina Elisabeta și domnișoara ei de onoare Elena Văcărescu. Arhivele Naționale. 
 

Așa cum s-a întâmplat cu propria căsătorie, și căsătoria principelui de coroană, Ferdinand a fost aranjată. De această dată, Regele Carol I înregistrează o victorie strategică absolută pentru că prințesa aleasă să devină viitoarea regină a României este Maria de Edinburg, nepoata de fiu a Reginei Victoria a Marii Britanii. Aranjamentul a fost făcut prin mama ei, fiică de țar și prințesă germană și spre dezamăgirea tatălui, care ar fi vrut o partidă mai bună. Englezoaica Maria va deveni marea Regină a Unirii din 1918. În imagine, o litografie de la nunta Mariei cu Ferdinand din ianuarie 1891, la castelul Sigmaringen. Arhivele Naționale. 

Căsătoria moștenitorului României cu Maria de Edinburg a fost o știre difuzată în toată Europa. Aici portretul celor doi miri în „llustrated London”. Arhivele Naționale. 

Ferdinand și Maria au avut șase copii. Primul, Carol, s-a născut la 15 octombrie 1893. Au urmat Elisabeta, Mărioara, Nicolae, lleana și Mircea. Aici, familia regală în jurul anului 1900, înainte de nașterea ultimilor doi copii. Așa cum despre Regina Victoria a Marii Britanii se spunea că este bunica Europei, Regina Maria a devenit „soacra Balcanilor”. Elisabeta s-a căsătorit cu George al Greciei, iar Mărioara/Mignon cu regele Yugoslaviei, Alexandru I.

Din nefericire, Regele Independenței, Carol I  și familia sa au fost cu desăvârșire sterși din manuale în comunism. Când, după 1989, a apărut șansa reconectării la Occident, românii nu își cunoșteau istoria adevărată, nu știau cum funcționează pluralismul și mulți au crezut că nu se mai poate salva nimic și au părăsit țara. Așa că masa critică pentru o a doua mare modernizare a României s-a format greu. S-a format oare?  

 Foto: Arhivele Naționale. 

În toată epoca lui Carol I și după, parada de Ziua Națioanală, 10 Mai, se ținea pe Calea Victoriei. Sărbotoarea avea o triplă semnificație: venirea lui Carol I, deci Ziua Dinastiei, declarația de înlăturare a suzeranității turcești, deci Ziua Independenței și Proclamarea Regatului, integrarea României în Europa monarhică. 
De pe Calea Victoriei, parada trecea apoi prin fața Universității și a celor patru statui. Familia Regală era așezată întotdeauna lângă statuia lui Mihai Viteazul, un gest simbolic menit să arate că proiectul de țară al familiei Hohenzollern se va încheia abia numai prin Unirea cu Transilvania. Foto: Arhivele Naționale. 

Ca să pună România la adăpost de Rusia, Carol I a semnat tratate cu Austro-Ungaria și Germania. Ele au devenit însă problematice pe măsură ce se apropia proiectul unirii cu Transilvania și, mai ales, după crearea Antantei, alianța dintre Anglia, Franța și Rusia. La izbucnirea primului război mondial, Carol I a dorit intrarea în război alături de Viena și Berlin. După 48 de ani de domnie, Consiliul de Coroană i-a spus „Nu!” și a votat neutralitatea. 
Prințesa moștenitoare, mamă a șase copii, personaj cheie, voia război alături de Anglia, la fel ca majoritatea românilor educați tot grație lui Carol I să își dorească Transilvania. 
Regele se opunea din realism. Știa forța armatei germane, lipsurile celei românești, se temea de Rusia. 
S-a stins la 10 octombrie 1914, dar după ce i-a dat mână liberă premierului Ionel Brătianu, fiul celui cu care câștigase Independența, să negocieze cu țarul asocierea României la Antanta. 

&

După moartea Regelui Carol I, Regina Elisabeta s-a retras definitiv la mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde fusese înmormîntat soțul. I-a supraviețuit numai doi ani. Locul fusese ales demult. Carol, abia sosit în țară, făcuse una dintre primele sale donații pentru reparația bisericii care stătea să cadă. Ulterior, Curtea de Argeș a fost restaurată din temelii. 
De ce a ales Regele Carol I Curtea de Argeș ca loc de mormânt? Pentru că a fost ridicată de Neagoe Basarab, urmașul legendarului Negru Vodă, întemeietorul Țării Românești. Voia să fie numărat printre români.
Moștenitorului său la tron i s-a interzis numele de Hohenzollern după ce la 14/28 august 1916, Regele Ferdinand a intrat în război împotriva Germaniei și Austro-Ungariei pentru Transilvania. Atunci a primit familia regală numele „de România”. 
De aceea, Regele Mihai, strănepotul de unchi și nepotul Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, nu a purtat niciodată alt nume.