În toate spitalele din România erau vineri 3.919 pacienți infectați cu COVID 19, dintre aceștia 636 fiind internați la ATI.
Printr-un ordin dat de actualul ministru al Sănătății la finalul lunii martie, spitalele COVID-19 puteau să ceară de la DSP aprobarea să trateze și alți pacienți în afară de cei cu coronavirus. Ordinul cuprinde și numărul de spitale, 252 spitale Covid.
Europa Liberă a încercat să afle câte spitale au cerut să creeze locuri și pentru pacienții non-COVID. Însă, reprezentanții Ministerului Sănătății spun că nu au o astfel de statistică, deoarece nimeni nu a contorizat câte spitale COVID mai sunt în România, ținând cont de faptul că numărul infectărilor scade de la o zi la alta.
*****
ACTUALIZARE: Sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că va fi modificat un ordin de ministru referitor la spitalele COVID şi non-COVID şi vor fi stabilite criterii clare prin care poate fi redus numărul paturilor pentru pacienţii COVID şi crescut numărul celor pentru pacienţii non-COVID. Ministrul a spus că până săptămâna viitoare direcţiile de sănătate publică vor avea baza legală pentru revizuirea spitalelor în baza noilor condiţii.
„Spitalele nu sunt închise şi spitalele au primit acordul prin modificarea ordinului să îşi poată deschide şi circuite Covid şi non-Covid şi lucrul ăsta s-a întâmplat încă din luna martie. În plus faţă de asta, săptămâna aceasta am avut discuţii atât cu managerii spitalelor din ţară, cât şi cu direcţiile de sănătate publică şi am convenit un prim draft de modificare a ordinului de ministru aşa încât să stabilim nişte criterii şi nişte trepte clare care raportat la incidenţa din judeţul respectiv şi raportat la numărul de paturi de terapie intensivă poate, să ne dea liniile şi timpii în care putem să reducem numărul de paturi COVID şi să creştem numărul de paturi pentru pacienţii non-COVID. Sper că până săptămâna viitoare să avem ordinul nou aşa încât direcţiile de sănătate publică să aibă baza legală să reavizeze spitalele pe noile condiţii”, a declarat ministrul Sănătăţii.
*****
Unele dintre spitalele care sunt în prezent COVID nu pot trata și alți pacienți din cauză că le lipsesc spațiile pentru a face circuite separate.
Această situație se găsește, de exemplu, județul Iași, unde spitalele CFR din Pașcani și din Iași vor rămâne în continuare exclusiv COVID-19. Chiar dacă aparțin de CFR/ Ministerul Transporturilor, în perioada stării de alertă, spitatele sunt coordonate de către Direcțiile de Sănătate Publică (DSP). „Și sunt așa, pentru că acolo dacă faci o singură rezervă de COVID ai încurcat toate circuitele, nu mai poți să faci altfel. Și n-am cum să le dau să facă și alte activități acolo pe partea de non-COVID. Fac doar spitalizare de zi non-COVID”, a spus Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.
„Din octombrie anul trecut, toate spitalele din Iași au zonă roșie, zonă tampon și zonă verde. Pentru că cele care aveau pacienți exclusiv COVID se refereau la pacienți care nu mai aveau altă patologie, dar cei care veneau cu infarct sau cu altă boală nu puteam să-i tratez la Covid”, completează Vasile Cepoi.
La Cluj-Napoca, Spitalul de Recuperare nu are niciun pacient COVID în secția de ortopedie, după cum a arătat deputalul Emanuel Ungureanu de la fața locului. Secția a fost închisă în iulie anul trecut. Spitalul are 403 locuri. „În data de 10 mai am întrebat DSP Cluj de ce nu deschide spitalele COVID, pentru că pacienți nu mai sunt. În tot spitalul avem 8 pacienți”, a spus deputatul. Europa Liberă a încercat să afle un punct de vedere de la DSP Cluj, dar un răspuns cu privire la spitalele COVID-19 va primi luni.
Situație similară este și în Capitală. DSP București arată că două spitale au primit aprobarea să primească și alți pacienți: Colentina și Foișor. Cel din urmă va fi deschis începând de luni – 24 mai. Spitalul a postat mai multe videouri în care arată cum face dezinfectarea. Spitalul Foișor a fost închis pe 19 aprilie cu scandal- când 70 de pacienți au fost evacuați noaptea.
„Pacienții chemați la internare vor fi testați rapid - în cazul celor vaccinați - și, respectiv, testați RT-PCR - în cazul celor nevaccinati - de către spital, în zona de triaj, anterior internării. Planul include, de asemenea, începerea probabilă a operațiilor de miercuri, 26 mai”, arată reprezentanții spitalului.
Tot un spital care aparține de CFR - Witting din Capitală - a fost transformat COVID în luna aprilie. Spitalul are 320 de paturi, iar acum sunt în total sunt 8 pacienţi, unul în secţia de terapie intensivă, 4 cazuri cu suspiciune de Covid şi trei cazuri confirmate. Șase dintre chirurgii de aici s-au transferat la alte spitale pentru a putea profesa.
Unul dintre acești medici este Laurențiu Ungurianu, detașat la CF2. Medicul spune că ar vrea să se întoarcă la spital, dar deocamdată acest lucru nu este posibil. „În primul rând, conducerea spitalului trebuia să facă toate demersurile necesare pentru ca activitatea spitalului să se desfăşoare în mod eficient, conform cu legislaţia în vigoare, chiar şi transformarea lui în suport Covid presupunea ca celelalte specialităţi să-şi menţină activitatea şi să deservească pacienţii Covid cu patologii asociate, lucru care nu s-a întâmplat, spitalul nu a fost transformat în spital suport Covid, ci într-o secţie unică de îngrijiri - pacienţi infectaţi cu Sars Cov 2, aşa cum a fost ea intitulată prin decizia conducerii spitalului”, arată Laurențiu Ungurianu.
Directorul medical Dana Drăgoescu susține că solicitările au fost făcute astfel încât spitalul să devină spital non-COVID, pentru că altfel nu ar avea circuitele necesare, adică separat pentru COVID și non-COVID.
„Am avut 5 pacienţi cu boli grave care şi-au pierdut viaţa pentru că nu au putut face controalele la Spitalul Witting. Sunt foarte mulţi pacienţi care sunt non-Covid, care au patologie complexă, care au nevoie de ajutor medical, sunt foarte mulţi care şi-au pierdut viaţa tocmai pentru că nu au venit la controale, nu şi-au reevaluat starea de sănătate. Trebuie deschise spitalele, şi eu am avut pacienţi care şi-au pierdut viaţa, nu am putut să-i internez, iar internarea în alte spitale de asemenea a fost foarte dificilă sau nu a fost posibilă. Am pierdut 5 pacienţi pentru că nu au putut intra în spital pentru controale, în general diabetici decompensaţi sau cu insuficienţă cardiacă decompensată, cu boli cronice în stadii avansate”, a spus dr Dana Drăgoescu, citată de News.ro.
Ordinul 434/26 martie 2021 dat de Ministerul Sănătății arată că în România sunt 252 de instituții medicale și unități de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19. În total, în țara noastră funcționează 430 de spitale de stat.
Tot în ordin se mai arată că modificarea numărului de paturi alocate asistenței medicale pentru cazuri confirmate sau suspecte de COVID-19 se poate face la inițiativa Ministerului Sănătății sau a managerului spitalului, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Județene sau a Municipiului București.
Lista spitalelor și unităților de dializă care asigură asistență medicală pentru pacienți, cazuri confirmare și suspecte COVID-19, așa cum apare în ordin:
JUDEȚ | SPITAL | NIVEL corectat NIVEL | OBSTETRICĂ- GINECOLOGIE | PSIHIATRIE | UNITATE DIALIZĂ | |
AB | SPITALUL MUNICIPAL AIUD | III | Spitalul Municipal Aiud | Spital Județean de Urgență Alba | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgențe Alba Iulia - cazuri grave și critice | |
AB | SPITALUL MUNICIPAL BLAJ | III | ||||
AB | SPITALUL PNF AIUD | III | ||||
AB | SPITALUL MUNICIPAL SEBEȘ | III | ||||
AB | SPITALUL ORĂȘENESC CUGIR | II | ||||
AB | SPITALUL ORĂȘENESC ABRUD | III | ||||
AB | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ALBA IULIA | I | ||||
AG | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI | I | Spitalul Municipal Câmpulung | Spitalul Județean de Urgență Pitești Spitalul de Psihiatrie Vedea | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Pitești - cazuri grave și critice | |
AG | SPITALUL DE PEDIATRIE PITEȘTI | II | ||||
AG | SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG | III | ||||
AG | SPITALUL ORĂȘENESC MIOVENI | III | ||||
AG | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE CÂMPULUNG | II | ||||
AG | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "SF. ANDREI" VALEA IAȘULUI | III | ||||
AG | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE LEORDENI | II | ||||
AR | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD | I | Spitalul Județean de Urgență Arad | Spitalul Orășenesc Ineu | Dializa S.C. Avitum Braun - centru local Arad, tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Arad - cazuri grave și critice | |
AR | SPITALUL ORĂȘENESC INEU | II | ||||
AR | EXPO ARAD - SPITAL DE CAMPANIE | III | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI | I | Maternitatea Bucur INSMC "Alessandrescu Rusescu" | Spitalul clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" Spitalul de Psihiatrie Titan "Dr. Constantin Gorgos" | Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila" | |
B | INSTITUTUL NAȚIONAL DE NEUROLOGIE ȘI BOLI NEUROVASCULARE | monospe- cialitate III | ||||
B | CETTT SF. STELIAN | III | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ SF. PANTELIMON | I | ||||
B | INSTITUTUL NAȚIONAL DE BOLI INFECȚIOASE PROF. DR. MATEI BALȘ | I | ||||
B | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "SF. ȘTEFAN" | III | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI TROPICALE "DR. VICTOR BABEȘ" | I | ||||
B | INSTITUTUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE MARIUS NASTA | II | ||||
B | INSTITUTUL CLINIC FUNDENI | III | ||||
B | SPITALUL CLINIC DR.I.CANTACUZINO | III | ||||
B | SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ BUCUREȘTI | I | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE COPII DR.V.GOMOIU | II | ||||
B | SPITALUL DE URGENȚĂ PROF.DR. D GEROTA | II | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII M.S. CURIE | I | ||||
B | SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS | I | ||||
B | INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE PROF. C.C. ILIESCU | monospe- cialitate III | ||||
B | SPITALUL CLINIC NR. 1 CF WITTING | III | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ "SF. IOAN" | I | ||||
B | SPITALUL PROF. DR. CONSTANTIN ANGELESCU | III | ||||
B | SPITALUL CLINIC COLENTINA | I | ||||
B | SPITALUL CLINIC "NICOLAE MALAXA" | II | ||||
B | SPITALUL CLINIC COLȚEA | II | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE NEFROLOGIE DR. CAROL DAVILA | monospe- cialitate III | ||||
B | SC POLICLINICO DI MONZA SRL | III | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE URGENȚE OFTALMOLOGICE BUCUREȘTI | mono- speciali- tate III | ||||
B | INSMC ALESSANDRESCU RUSESCU - SP. POLIZU | II | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE COPII GR. ALEXANDRESCU | I | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE ORTOPEDIE, TRAUMATOLOGIE ȘI TBC OSTEOARTICULAR FOIȘOR | monospe- cialitate II | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE URGENȚE BAGDASAR ARSENI | I | ||||
B | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ ''PROF. DR. AGRIPPA IONESCU'' | II | ||||
B | SPITALUL CLINIC SFÂNTA MARIA BUCUREȘTI | III | ||||
B | Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" București - Spital militar de campanie de nivel ROL2-COVID-19, amplasat în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" | I | Spitalul Municipal "Sf. Ierarh Dr. Luca" Onești | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Municipal «Sf. Ierarh dr. Luca» Onești - cazuri grave și critice | ||
BC | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BACĂU | I | Spitalul Municipal «Sf. Ierarh dr. Luca» Onești | |||
BC | SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ MOINEȘTI | III | ||||
BC | SPITALUL MUNICIPAL SF. IERARH DR. LUCA ONEȘTI | I | ||||
BC | SPITALUL PROF DR EDUARD APETREI BUHUȘI | II | ||||
BC | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BACĂU | III | ||||
BC | SPITALUL IOAN LASCAR COMĂNEȘTI | III | ||||
BC | SC ELITYS CARE SRL | III | ||||
BH | SPITALUL CLINIC JUD. DE URGENȚĂ ORADEA | I | Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea | Spitalul Clinic Municipal "Dr.Gavril Curteanu" Oradea | Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea | |
BH | SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DR. GAVRIL CURTEANU ORADEA | I | ||||
BH | SPITALUL PELICAN ORADEA | I | ||||
BH | SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE BĂILE FELIX | III | ||||
BH | SPITALUL MUNICIPAL EP.NICOLAE POPOVICI BEIUȘ | II | ||||
BH | SPITALUL MUNICIPAL DR.POP MIRCEA MARGHITA | III | ||||
BH | SPITALUL MUNICIPAL SALONTA | III | ||||
BH | SPITALUL ORĂȘENESC ȘTEI | II | ||||
BN | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BISTRIȚA | I | Spitalul Județean de Urgență Bistrița | Spitalul Județean de Urgență Bistrița | Centrul de Dializă "Diaverum" - tură suplimentară | |
BN | SPITAL ORĂȘENESC "DR.GEORGE TRIFON" NĂSĂUD | III | Spitalul Județean de Urgență Bistrița - cazuri grave și critice | |||
BR | SPITAL PSIHIATRIE " SF. PANTELIMON " BRĂILA | III | Spitalul Județean de Urgență Brăila | Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" Brăila | Centrul de dializă Diaverum, Brăila - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Brăila - cazuri grave și critice | |
BR | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRĂILA | III | ||||
BR | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRĂILA | I | ||||
BT | SPITALUL DE RECUPERARE "SF. GHEORGHE" BOTOȘANI | III | Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani | Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani | Toate centrele - tură suplimentară/distinctă Spitalul Județean de Urgență Botoșani - cazuri grave și critice | |
BT | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MAVROMATI BOTOȘANI | I | ||||
BT | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BOTOȘANI | III | ||||
BT | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI | III | ||||
BV | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV | I | Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. A. I. Sbârcea» Brașov | Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov | Toate centrele - tură suplimentară Centrul de dializă Spitalul Municipal Făgăraș Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov - Centrul de dializă - pacienți gravi și critici | |
SPITALUL GENERAL CF BRAȘOV | III | |||||
SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ GINECOLOGIE DR. I A SBÂRCEA BRAȘOV | I | |||||
SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ REGINA MARIA BRAȘOV | I | |||||
SPITALUL MUNICIPAL SĂCELE | III | |||||
SPITALUL ORĂȘENESC DR CT SPÂRCHEZ ZĂRNEȘTI | II | |||||
SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE SI NEUROLOGIE BRAȘOV | II | |||||
SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE BRAȘOV | II | |||||
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE | III | |||||
SPITALUL MUNICIPAL FĂGĂRAȘ | II | |||||
SPITALUL MUNICIPAL CODLEA | III | |||||
CENTRUL MEDICAL MARIA SÂNPETRU | III | |||||
BZ | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BUZĂU | I | Spitalul Municipal Râmnicu Sărat | Centrul de dializă Diaverum Buzău - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Buzău - cazuri grave și critice | ||
BZ | SPITALUL MUNICIPAL RÂMNICU SĂRAT | III | ||||
CJ | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ-NAPOCA | I | Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj- Napoca | Spitalul Clinic Municipal Cluj- Napoca Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa | Toate centrele de dializă private | |
CJ | SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE CLUJ-NAPOCA | II | ||||
CJ | SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA | III | ||||
CJ | SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE LEON DANIELLO, CLUJ-NAPOCA | II | Spitalul Municipal Cluj-Napoca pentru pacienții suspecți COVID-19 cu urgențe nefrologie și pacienții dializați cronic și acutizați | |||
CJ | SPITALUL CLINIC MILITAR DE URGENȚĂ "DR. CONSTANTIN PAPILIAN" CLUJ-NAPOCA | I | Spitalul Municipal Oltenița | Spitalul de Psihiatrie Săpunari | Secția de ATI/TI a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj- Napoca - hemodiafiltrare | |
CJ | INSTITUTUL REGIONAL DE GASTROENTEROLOGIE ȘI HEPATOLOGIE "PROF. DR. O. FODOR" CLUJ-NAPOCA | III | ||||
CJ | SPITALUL ORĂȘENESC HUEDIN | III | ||||
CJ | SPITALUL MUNICIPAL CÂMPIA TURZII | III | ||||
CJ | SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CLUJ-NAPOCA | I | ||||
CJ | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII CLUJ- NAPOCA | I | ||||
CJ | SPITALUL MUNICIPAL DEJ | III | ||||
CL | SPITALUL MUNICIPAL OLTENIȚA | III | Centrul de dializă Diaverum | |||
CL | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR POMPEI SAMARIAN CĂLĂRAȘI | III | ||||
CS | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ REȘIȚA | I | Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș | Centrul de dializă Avitum Reșița - tură suplimentară Spitalul Județean Caraș-Severin - Reșița - pacienți gravi și critici | ||
CS | SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ CARANSEBEȘ | I | ||||
CT | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ " SF. ANDREI" CONSTANȚA | I | Spitalul Municipal Medgidia | Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Andrei" | Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța - Centrul de dializă - pacienți gravi și critici | |
CT | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ " SF. ANDREI" CONSTANȚA - SECȚIA EXTERIOARĂ AGIGEA | III | ||||
CT | SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE CONSTANȚA | I | ||||
CT | SPITALUL PNEUMOFTIZIOLOGIE CONSTANȚA | II | ||||
CT | SPITALUL MUNICIPAL MEDGIDIA | II | ||||
CT | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA | II | ||||
CT | SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ "DR. ALEXANDRU GAFENCU " CONSTANȚA | I | ||||
CV | SPITALUL MUNICIPAL TÂRGU SECUIESC | III | Spitalul Județean de Urgență "Fogolyan Kristof" Sfântu Gheorghe | Spitalul Municipal Târgu Secuiesc | Centrul de dializă Sfântu Gheorghe Avitum - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Sfântu Gheorghe - pacienți gravi și critici | |
CV | SPITALUL DE RECUPERARE CARDIOVASCULARĂ "DR. BENEDEK GEZA" DIN COVASNA | III | ||||
CV | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "DR. FOGOLYAN KRISTOF" DIN SFÂNTU GHEORGHE | I | ||||
DB | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE | I | ||||
DB | SPITALUL MUNICIPAL MORENI | III | ||||
DB | SPITALUL ORĂȘENESC PUCIOASA | III | ||||
DB | SPITALUL ORĂȘENESC GĂEȘTI | III | ||||
DJ | SPITALUL ORĂȘENESC "AȘEZĂMINTELE BRÂNCOVENEȘTI" DĂBULENI | III | Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova | Spitalul Orășenesc "Așezămintele Brâncovenești" Dăbuleni | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova - pacienți gravi și critici | |
DJ | SPITALUL MUNICIPAL "PROF. DR. IRINEL POPESCU" BĂILEȘTI | III | ||||
DJ | SPITALUL CLINIC CF CRAIOVA | III | ||||
DJ | SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE "VICTOR BABEȘ" CRAIOVA | II | ||||
DJ | SPITALUL CLINIC DE NEUROPSIHIATRIE CRAIOVA | III | Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova | |||
DJ | SPITALUL CLINIC MUNICIPAL FILANTROPIA CRAIOVA | III | ||||
DJ | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE LEAMNA | III | ||||
DJ | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA | I | ||||
GJ | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU JIU | I | Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești | Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu - cazuri grave și critice | |
GJ | SPITALUL DE URGENȚĂ TÂRGU CĂRBUNEȘTI | I | ||||
GJ | SPITALUL MUNICIPAL MOTRU | III | ||||
GJ | SPITALUL ORĂȘENESC ROVINARI | III | ||||
GJ | SPITALUL ORĂȘENESC NOVACI | III | ||||
GJ | SPITALUL ORĂȘENESC TURCENI | III | ||||
GJ | SPITALUL ORĂȘENESC BUMBEȘTI-JIU | III | ||||
GJ | SPITALUL DE PNEUMOLOGIE T.V. RUNCU | III | ||||
GL | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. APOSTOL ANDREI " GALAȚI | I | Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Buna Vestire" Galați | Spitalul de Psihiatrie Galați | Centrul de dializă Diaverum, Galați - tură suplimentară Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Galați - pacienți critici și gravi | |
GL | SPITALUL MUNICIPAL "ANTON CINCU" TECUCI | III | ||||
GL | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GALAȚI | III | ||||
GL | SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ "DR. ARISTIDE SERFIOTI" GALAȚI | I | ||||
GL | SPITALUL GENERAL CĂI FERATE GALAȚI | III | ||||
GL | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "SF. IOAN"" GALAȚI | I | ||||
GL | SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ GINECOLOGIE "BUNA VESTIRE" GALAȚI | II | Spitalul Orășenesc Bolintin-Vale | S.C. Fresenius Nefrocare România - S.R.L. - punct de lucru Giurgiu - tură suplimentară Pacienți gravi și critici - Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila" București | ||
GL | SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE "SF.CUVIOASA PARASCHEVA" GALAȚI | III | ||||
GR | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ GIURGIU | I | ||||
GR | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE IZVORU | III | ||||
GR | S.C. QUALITY COMPAS S.R.L. - OBSERVAȚII * CONTRACT CU MEDIC DE BOLI INFECȚIOASE | III | ||||
GR | SPITALUL ORĂȘENESC BOLINTIN-VALE | III | ||||
HD | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DEVA | I | Spitalul Municipal Lupeni | Spitalul de Psihiatrie Zam | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Municipal «Dr. A. Simionescu» Hunedoara - cazuri grave și critice | |
HD | SPITALUL MUNICIPAL DR. ALEXANDRU SIMIONESCU HUNEDOARA | I | ||||
HD | SPITALUL DE URGENȚĂ PETROȘANI | III | ||||
HD | SPITALUL MUNICIPAL ORĂȘTIE | II | ||||
HD | SPITALUL MUNICIPAL LUPENI | III | ||||
HD | SPITALUL ORĂȘENESC HAȚEG | III | ||||
HD | SPITALUL MUNICIPAL VULCAN | III | ||||
HD | SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BRAD | III | ||||
HD | SANATORIUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE GEOAGIU | III | ||||
HD | SPITALUL GENERAL C.F. SIMERIA | II | ||||
HD | SPITALUL DE PSIHIATRIE ZAM | III | ||||
HD | SPITALUL MUNICIPAL BRAD | III | ||||
HR | SPITALUL MUNICIPAL ODORHEIU SECUIESC | II | Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc - centru dedicat Spitalul Județean de Urgență Miercurea- Ciuc - cazuri grave și critice | ||
HR | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MIERCUREA-CIUC | II | ||||
HR | SPITALUL MUNICIPAL TOPLIȚA | III | ||||
HR | SPITALUL MUNICIPAL GHEORGHENI | III | ||||
IF | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ILFOV | II | Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov | vezi București | ||
IL | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA | II | Spitalul Județean de Urgență Slobozia | S.C. Fresenius Nephrocare România - S.R.L. - punct de lucru Slobozia - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Slobozia - cazuri grave și critice | ||
IL | SPITALUL MUNICIPAL ANGHEL SALIGNY FETEȘTI | III | Spitalul Municipal "Anghel Saligny" Fetești | |||
IL | SPITALUL MUNICIPAL URZICENI | III | ||||
IL | SPITALUL ORĂȘENESC ȚĂNDĂREI | III | ||||
IS | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ "PROF. DR. N. OBLU" IAȘI | I | Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Elena Doamna" Iași | Institutul de Psihiatrie Socola | Spitalul Clinic «Dr. C. I. Parhon» - centru de dializă dedicat COVID- 19 S.C. Fresenius Nephrocare România - S.R.L. - punct de lucru Iași - tură suplimentară Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sf. Maria» Iași - stația de hemodializă S.C. Nefrocare MS - S.R.L. cu punctul de lucru în Iași S.C. Vital Medical Center Memory - S.R.L. Iași - centru de dializă | |
IS | SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ PAȘCANI | I | ||||
IS | SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE IAȘI | II | ||||
IS | SPITALUL CLINIC C.F. IAȘI | III | ||||
IS | SPITALUL GENERAL C.F. PAȘCANI | III | ||||
IS | SPITALUL CLINIC MILITAR DE URGENȚĂ "DR. IACOB CZIHAC" | III | ||||
IS | SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE "SFÂNTA PARASCHEVA" IAȘI | II | Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni Grajduri | |||
IS | SPITAL CLINIC DE OBSTETRICĂ GINECOLOGIE "ELENA DOAMNA" | III | ||||
IS | SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE IAȘI | II | ||||
IS | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "SF. MARIA" IAȘI | II | ||||
IS | SPITALUL DE PSIHIATRIE ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ PĂDURENI GRAJDURI | III | ||||
IS | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚE SF. SPIRIDON IAȘI | I | ||||
IS | SPITALUL ORĂȘENESC HÂRLĂU | III | ||||
MH | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN | II | Spitalul Municipal Orșova | Toate centrele de dializă - tură suplimentară | ||
MH | SPITALUL MUNICIPAL ORȘOVA | III | ||||
MH | SPITALUL ORĂȘENESC BAIA DE ARAMĂ | III | Spitalul Orășenesc Baia de Aramă | Spitalul de Boli infecțioase și Psihiatrie | Spitalul Județean de Urgență Drobeta- Turnu Severin - cazuri grave și critice Toate centrele de dializă - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Baia Mare - cazuri grave și critice | |
MM | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "DR. CONSTANTIN OPRIȘ" BAIA MARE | I | Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare | |||
MM | SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PSIHIATRIE BAIA MARE | III | ||||
MM | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE "DR. NICOLAE RUSDEA" BAIA MARE | III | Spitalul de Pneumoftiziolo- gie "Dr. Nicolae Rușdea" Baia Mare | |||
MM | SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI | III | ||||
MS | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ | I | Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș | Spitalul Clinic Județean Mureș | Toate centrele de dializă - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș - cazuri grave și critice | |
MS | SPITALUL MUNICIPAL SIGHIȘOARA - COMPARTIMENT PNEUMOLOGIE | II | ||||
MS | CLINICA BOLI INFECȚIOASE I TÂRGU MUREȘ | II | ||||
MS | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ | I | Spitalul Clinic Județean Mureș | |||
MS | SPITALUL MUNICIPAL DR. GH. MARINESCU TÂRNĂVENI | III | ||||
MS | INSTITUTUL DE BOLI CARDIOVASCULARE TÂRGU MUREȘ | II | ||||
MS | SPITALUL MUNICIPAL "DR. EUGEN NICOARĂ" REGHIN | II | ||||
MS | SPITALUL MUNICIPAL DR. VALERIU RUSSU LUDUȘ | III | ||||
NT | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BISERICANI | III | Spitalul Județean de Urgență Piatra- Neamț | Spitalul Județean de Urgență Piatra- Neamț | Toate centrele de dializă - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț - pacienți gravi și critici | |
NT | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PIATRA-NEAMȚ | I | ||||
OT | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLATINA | I | Spitalul Municipal Caracal | Spitalul Municipal Caracal | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Olt - cazuri grave și critice | |
OT | SPITALUL MUNICIPAL CARACAL | I | ||||
OT | SPITALUL ORĂȘENESC CORABIA | III | ||||
OT | SPITALUL ORĂȘENESC BALȘ | III | ||||
PH | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI | I | Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploiești | Spitalul de Psihiatrie Voila | Toate centrele de dializă - tură suplimentară distinctă Spitalul Clinic Județean de Urgență Ploiești - cazuri grave și critice | |
PH | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE DRAJNA | III | ||||
PH | DENTIRAD HOSPITAL S.R.L. | III | ||||
PH | SPITALUL DE BOLI PULMONARE BREAZA | III | ||||
PH | SC PATRIK MEDICAL CENTER S.R.L. | III | ||||
PH | SPITALUL GENERAL CF PLOIEȘTI | III | Spitalul Municipal Câmpina | |||
PH | SPITALUL DE PSIHIATRIE VOILA | III | ||||
PH | SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA | III | ||||
PH | S.C. SFÂNTA SOFIA HOSPITAL MED S.R.L | III | ||||
PH | SPITALUL ORĂȘENESC BĂICOI | III | ||||
SB | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE | III | Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu | Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu | Toate centrele de dializă - tură suplimentară distinctă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu | |
SB | SPITALUL ORĂȘENESC CISNĂDIE | III | ||||
SB | SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU | I | ||||
SB | SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ "DR. ALEXANDRU AUGUSTIN" | III | ||||
SB | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SIBIU | I | ||||
SB | SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ | I | ||||
SB | SPITALUL GENERAL CF SIBIU | III | ||||
SJ | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU | I | Spitalul Clinic Județean de Urgență Zalău | Spitalul Clinic Județean de Urgență Zalău | Nefromed Sălaj - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Zalău - cazuri critice și grave | |
SJ | SPITALUL ORĂȘENESC "PROF. DR. IOAN PUSCAS" ȘIMLEU SILVANIEI | III | Spitalul Orășenesc "Prof. Ioan Pușcaș" Șimleu Silvaniei | |||
SJ | SPITALUL ORĂȘENESC JIBOU DR. TRAIAN HERȚA | III | ||||
SĂLAJ | SPITALUL DE BOLI CRONICE CRASNA | III | ||||
SM | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SATU MARE | I | Spitalul Municipal Carei | Spitalul Municipal Carei | S.C. Fresenius Nefrocare România - S.R.L. - punct de lucru Satu Mare - tură suplimentară/distinctă Spitalul Clinic Județean de Urgență Satu Mare - cazuri grave și critice | |
SM | SPITALUL MUNICIPAL CAREI | III | ||||
SM | SPITALUL ORĂȘENESC NEGREȘTI-OAȘ | III | ||||
SM | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SATU MARE | III | ||||
SV | SPITALUL ORĂȘENESC GURA HUMORULUI | III | Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava | Toate centrele - tură suplimentară (la nevoie) Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava Secția de dializă - centru dedicat - cazuri grave și critice | ||
SV | SPITALUL MUNICIPAL VATRA DORNEI | III | ||||
SV | SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MOLDOVENESC | III | ||||
SV | SPITALUL MUNICIPAL "SF. DOCTORI COSMA ȘI DAMIAN" RĂDĂUȚI | III | ||||
SV | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. IOAN CEL NOU" SUCEAVA | I | ||||
SV | SPITALUL DE BOLI CRONICE SIRET | III | ||||
TL | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TULCEA | I | Spitalul Municipal Medgidia | S.C. Fresenius Nephrocare România - S.R.L. - punct de lucru Tulcea - tură suplimentară Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța - cazuri grave și critice | ||
TM | SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ,,P.BRÂNZEU"TIMIȘOARA | I | Maternitatea Bega Timișoara | Toate centrele - tură suplimentară distinctă Spitalul Județean de Urgență Timișoara - cazuri grave și critice | ||
TM | SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA | I | ||||
TM | SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOLOGIE ,,V.BABEȘ"TIMIȘOARA | I | ||||
TM | SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "L.ȚURCANU" TIMIȘOARA | I | ||||
TM | SPITALUL CLINIC CF TIMIȘOARA | III | ||||
TM | INSTITUTUL DE BOLI CARDIVASCULARE TIMIȘOARA | II | ||||
TM | MATERNITATEA BEGA | II | ||||
TM | SPITALUL MUNICIPAL ,,TEODOR ANDREI" LUGOJ | III | ||||
TM | SPITALUL ORĂȘENESC DETA | III | ||||
TM | SPITALUL ORĂȘENESC SÂNNICOLAU MARE | III | ||||
TM | SPITALUL ORĂȘENESC FĂGET | III | ||||
TR | SPITALUL MUNICIPAL CARITAS ROȘIORI DE VEDE | II | Spitalul Caritas Roșiori de Vede | Toate centrele - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Alexandria - cazuri grave și critice | ||
TR | SPITALUL MUNICIPAL TURNU MĂGURELE | III | ||||
VL | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA | I | Spitalul Județean de Urgență Vâlcea Spital Psihiatrie Dragoești | S.C. Fresenius Nefrocare România - S.R.L. - punct de lucru Râmnicu Vâlcea - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Vâlcea - cazuri grave și critice | ||
VL | SPITALUL MUNICIPAL DRĂGĂȘANI | III | ||||
VL | SPITALUL ORĂȘENESC HOREZU | III | ||||
VL | SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE CONSTANTIN ANASTASATU MIHĂEȘTI | III | ||||
VL | SPITAL ORĂȘENESC BREZOI | III | ||||
VN | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. PANTELIMON" FOCȘANI- JUDEȚ VRANCEA | I | Spitalul Municipal Adjud | Centrul de dializă Diaverum Focșani - tură suplimentară Spitalul Județean de Urgență Focșani - cazuri grave și critice | ||
VN | SPITALUL MUNICIPAL ADJUD- JUDEȚ VRANCEA | III | ||||
VS | SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VASLUI | I | Spitalul Municipal de Urgență "Elena Beldiman" Bârlad | Spitalul Municipal de Urgență "Elena Beldiman" Bârlad | Spitalul Municipal de Urgență "Elena Beldiman" Bârlad - Centrul de hemodializă Nefromed Dialysis Center Bârlad - | |
VS | SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ "ELENA BELDIMAN" BÂRLAD | I | ||||
VS | SPITALUL MUNICIPAL "DIMITRIE CASTROIAN" HUȘI | II | ||||
Listă întocmită conform datelor raportate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București la data de 19.03.2021 |