UEFA a suspendat meciul dintre Danemarca și Finlanda după ce ucătorul danez Christian Eriksen a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de la Euro-2020. Starea jucătorului a fost stabilizată la spital, susține UEFA.
UPDATE: UEFA a anunțat că meciul se va relua la 20.30 -ora Danemarcei, în urma cererii celor două echipe . Se vor juca ultimele patru minute din prima repriză, urmând apoi o pauză de 5 minute la pauză, urmată de a doua repriză.
Eriksen s-a prăbuşit în minutul 43, fără să fi fost lovit de un adversar, pe partea stângă a terenului.
Jucătorii danezi au făcut un zid în jurul medicilor, pentru a-şi proteja coechipierul, asupra căruia se intervenea cu defribilatorul, iar unii se rugau.
Pe teren a intrat şi soţia jucătorului.
După minute bune, arbitrul englez Anthony Taylor a trimis jucătorii finlandezi la cabine.
Meciul este suspendat de UEFA, iar jucătorul a fost transportat la spital, unde a fost stabilizat.
La scorul de 0-0, fără a fi lovit de cineva, Eriksen a căzut pe gazon inert.
Echipele medicale au intervenit imediat şi s-a început resuscitarea fotbalistului danez chiar pe gazon, apelându-se chiar şi la defibrilator conform imaginilor de televiziune.
Componenţii naţionalei daneze au făcut cerc în jurul jucătorului de la Inter Milano, pentru a obtura imaginile dramatice. Momentele au fost trăite cu emoţie de spectatori, mulţi dintre ei plângând sau rugându-se pentru Eriksen.
După circa zece minute de aşteptare, cele două echipe au plecat spre vestiare, în timp ce jucătorul, protejat de privirile spectatorilor şi de camerele de televiziune, a fost evacuat cu targa de pe teren. Un fotograf Reuters a reuşit să îl surprindă pe Eriksen când ridica o mână pentru a saluta spectatorii în timp ce era evacuat.
UEFA a precizat pe site-ul său oficial că jucătorul a fost stabilizat şi a fost transportat la spital.
Forul continental a menţionat că are loc o reuniune de urgenţă cu ambele echipe şi cu oficialii meciului în legătură cu soarta meciului, iar mai multe informaţii vor fi comunicate la ora 20:45 (ora României).