În rândul celor care încă încearcă să obțină actele pentru dosarul indemnizației circulă gluma amară că autoritățile așteaptă să moară ca să nu le mai dea banii prevăzuți în lege.
Doamna Valeria, din București, a povestit pe Facebook că în aprilie 2020 soțul ei a depus o cerere la Arhivele Militare Naționale Române, Depozitul Central de la Pitești, pentru a obține o adeverință necesară demersului. A trecut mai mult de un an de la acel moment și soțul ei a murit fără să mai primească vreun semn de la instituție, se plângea ea în 2021.
Nu este singura familie care a avut de așteptat atât, conform mai multor discuții purtate de reporterul Europa Liberă cu urmași ai deportaților, deținuților politic, prizonierilor în URSS sau reprezentanți ai acestora.
Datele solicitate de Europa Liberă de la Ministerul Apărării, în subordinea căruia se află Arhivele Militare Naționale, confirmă plângerile solicitanților.
Numai la această unitate arhivistică erau în așteptare, în luna august, 52.902 de cereri legate de drepturile bănești pentru copiii foștilor prizonieri de război din URSS.
Conform numărului de înregistrare a solicitării, angajații de acolo rezolvau abia solicitările primite în iunie anul trecut. O estimare arată că o persoană care și-a depus cererea vara trecută e posibil să primească un răspuns doar în această toamnă.
Rafturi cu documente din Arhivele Militare
În cei doi ani de la intrarea în vigoare a legii reparatorii, unitatea militară a rezolvat 36.114 petiții în această speță.
Cifrele arată că este cea mai asaltată dintre marii deținători de acte istorice din România.
O altă instituție la care mai sunt în lucru aproximativ 4.000 de cereri similare, mare parte înregistrate tot anul trecut, este Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), locul depozitării pentru cercetare a înscrisurilor serviciului secret represiv din perioada comunistă.
În cazul altei importante instituții în domeniul documentelor istorice, Arhivele Naționale ale României, biroul de presă al unității centrale de la București ne-a transmis că și aici au venit „multe solicitări”, fără a preciza vreun număr, în ciuda solicitării. Cum nu dețin documente care să-i ajute în aceste cazuri pe cetățeni, angajații de la Arhivele Naționale, unitatea centrală, i-au redirecționat către CNSAS și Arhivele Militare.
Solicitările rezolvate pozitiv, adică cu documente care atestă că părinții petiționarului s-au aflat în situațiile prevăzute de lege, se vor adăuga foarte probabil celor care se află deja în plată.
Informațiile obținute de Europa Liberă România de la Casa Națională de Pensii arată că numărul beneficiarilor măsurilor reperatorii introduse în 2020 pentru urmașii celor persecutați în comunism a crescut astfel:
- În ianuarie 2022 erau 67.568 de astfel de beneficiari, pentru care se plăteau 91.113.750 lei.
- În luna iulie numărul urmașilor aflați în plată a ajuns la cifra de 110.162. Prin urmare, în jumătate de an s-au adăugat peste 42.000 de beneficiari. În iulie, suma alocată lunar la nivel național era de 144.398.335 lei.
Șirul legilor
Încă din martie 1990 a intrat în vigoare decretul 118 care oferea o suită de drepturi reparatorii persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportați sau care au fost prizonieri în URSS, după 23 august 1944. De-a lungul deceniilor post-comuniste legea a mai fost modificată.
În 2020 au fost adoptate în Parlament două acte normative, numărul 130 și 232, prin care au fost introduși la beneficiarii decretului din anii '90 și copiii celor amintiți.
În expunerea de motive, inițiatorul legii 130, deputatul Slavoliub Adnagi, reprezentatul minorității sârbe în Parlament, scria că măsura este menită să aducă reparațiile juste familiilor care au fost discriminate grav în perioada comunistă. Din acest motiv, persoanele afectate au avut veniturile limitate timp de decenii. Inițiatorului i s-au alăturat și alți politicieni din toate partidele importante din Parlament.
Slavoliub Adnagi este și printre inițiatorii legii 232, prin care de fapt se aduceau clarificări și completări la ce se adoptase cu câteva luni înainte prin legea 130.
Deputatul Slavoliub Adnagi a fost printre inițiatorii modificării legislative prin care și copiii victimelor din comunism primesc indemnizații.
În expunerea de motive este estimat numărul de persoane care primesc despăgubiri lunare pe baza decretului din anii '90: undeva la 32.000 de persoane, înregistrate în evidențe în 2019.
Nicăieri nu este însă menționat cu cât ar putea să crească numărul beneficiarilor după ce actul normativ va fi modificat să includă și copiii. În text e doar menționat că media de vârstă a copiilor deținuților politici, a strămutaților sau prizonierilor de război ar fi undeva la 60 de ani.
Conform răspunsurilor obținute de Europa Liberă de la mai multe instituții publice, după aprobarea schimbării legii, au fost depuse aproximativ 181.000 de cereri la nivel național de către urmași pentru obținerea indemnizației. Nu toate cererile au fost și aprobate încă, ci doar 110.162, la nivelul lunii iulie 2022, după cum arată datele de la Casa Națională de Pensii.
Despăgubirile
Prin modificările decretului din 1990, copiii celor morți sau dispăruți în timpul represiunii comuniste, deportării sau prizonieratului primesc lunar o sumă fixă de 500 de lei.
Copiii născuți sau minori în perioada în care părinții se aflau în situațiile prevăzute de lege au dreptul la o indemnizație echivalentă cu cea a părintelui său. Valoarea ei este calculată astfel: 700 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat. Prin urmare, dacă părintele a fost deportat sau închis 3 ani, indemnizația lunară ar fi de 2100 de lei. Suma nu este impozitată.
Urmașii care s-au născut după ce părinții săi nu mai erau deportați sau prizonieri au dreptul la jumătate din valoarea indemnizației primite de părinți.
Din punct de vedere birocratic, trebuie alcătuit un dosar care să dovedească că părinții s-au aflat în situațiile enumerate mai sus.
Președintele Asociaţiei Deportaţilor în Bărăgan, Petru Mirciov, a explicat pentru Europa Liberă că pentru cei care au avut părinți care deja beneficiau de decretul din 1990, rezolvarea e simplă, deoarece, de exemplu, asociația pe care o conduce are duplicate ale deciziilor pe baza cărora cetățenii și-au obținut drepturile după revoluție.
Petru Mirciov, președintele Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, povestește că durează mult obținerea documentelor de la CNSAS pentru urmașii persecutaților din anii comunismului.
Prin urmare, situația se complică în cazul în care nu există aceste acte. Atunci solicitanții trebuie să se adreseze arhivelor din România, unde ar putea găsi ce le trebuie ca să demonstreze durata deportării sau a prizonieratului părinților astfel încât să le poate fi calculată valoarea reparațiilor morale oferite de stat.
Dosarul este analizat și depus apoi la Agențiile pentru Plăți și Inspecție Socială din fiecare județ, unde o comisie îl analizează și decide dacă cererea e aprobată sau nu. Dacă totul e în regulă, plata efectivă va fi făcută lunar de către Casa de Pensii.
La agențiile de plăți au ajuns 181.000 de cereri în cei doi ani, iar în lucru mai erau, în august 2022, aproximativ 19.000 de solicitări în privința noilor solicitanți ai despăgubirilor. La nivelul Casei Naționale de Pensii mai erau în lucru pentru plată 2.855 de dosare.
Cei mai mulți dintre solicitanți sunt, potrivit răspunsului Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), urmașii prizonierilor în URSS după 23 august 1944.
Zeci de mii de militari români au fost luați ostatici de sovietici după ce România a întors armele împotriva Germaniei naziste. Cifrele prizonierilor după 23 august 1944, în funcție de sursele istorice, variază.
„Asaltul” de la Pitești
Din interviurile realizate de Europa Liberă cu reprezentanți ai asociațiilor de deținuți politic sau deportați, rezultă că persoanele care le-au solicitat consilierea pentru realizarea dosarului pentru despăgubiri s-au adresat pentru documente clarificatoare către două unități mari de arhive istorice:
- Arhivele Militare Naționale Române, în special la depozitul de arhivă de la Pitești. Aici vin cu petiții în general urmașii celor care au fost în prizonierat în URSS. Arhiviștii le emit un certificat cu datele și perioada în care au fost în prizonierat.
- Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), la care se găsesc documente ale fostului serviciu represiv comunist.
Constantin Vasile conduce filiala din Râmnicu Sărat a Asociației Foștilor Deținuți Politici. El spune că organizația sa a consiliat aproximativ 100 de oameni din zonă să ceară certificatul de la Arhivele Militare din Pitești.
Constantin Vasile, președintele filialei din Râmnicu Sărat a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, în fața fostei închisori din localitate.
Unele solicitări sunt vechi și de un an. „Din 100 de cereri, ne-au răspuns la vreo patru”, spune Constantin Vasile. „Unii dintre copiii celor care au fost făcuți prizonieri au o vârstă de aproape 80 de ani. Cât credeți că mai trăiesc?”
Arhivele Militare sunt în subordinea Ministerului Apărării. Biroul de Presă al MApN ne-a răspuns că găsirea documentelor este foarte consumatoare de timp, căci presupune consultarea mai multor fonduri de arhivă.
Documente din Arhivele Militare Naționale Române
Un obstacol în calea unei căutări mai rapide: „Documentele nu sunt digitalizate, extragerea datelor fiind făcută manual, prin accesarea registrelor şi dosarelor create de cercurile de recrutare/teritoriale, centrele de repatriere prizonieri de război și unitățile militare, în magaziile de arhivă.”
Un video acesta de prezentare a unității de la Pitești, realizat de MApN anul acesta, arată angajați care răsfoiesc filă cu filă prin dosare la lumina unor lămpi.
Reprezentanții Arhivelor Militare ne-au transmis că încearcă să facă față volumului mare de muncă prin redistribuirea personalului în departamentul afectat.
Așa s-a înfiinţat structura „Stat anexă temporară (constituită din 60 de funcţii de personal civil contractual) și s-au încadrat începând cu data de 01.02.2022 toate posturile aferente acestei structuri”, mai spun cei de la MapN.
Cu toate acestea mai rămân încă 52.902 de cereri de prelucrat, în doi ani fiind rezolvate doar 36.000.
CNSAS - reprezentanții instituției se plâng că nu au fost consultați
Dosarele pline cu hârtii cu răspunsuri la petițiile urmașilor sunt depozitate peste tot unde se poate de către angajații de la sediul central din București al Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Aceștia i-au făcut reporterului Europa Liberă un tur al încăperilor în care sunt organizate documentele.
În lipsă de spațiu suficient, la un moment dat a trebuit să trecem și printr-o baie pentru a ajunge într-o mică încăpere anexă cu acte.
Angajat al CNSAS prezintă bibliorafturile cu solicitări de documente.
Și la CNSAS așteptarea pentru a primi actele poate fi de câteva luni, după cum ne-au spus reprezentanții foștilor deținuți politic din Constanța, Timișoara sau Covasna.
Poate fi chiar și mai mult, după cum confirmă chiar reprezentanții CNSAS, căci și în cazul lor mai sunt în lucru cereri primite anul trecut, mai exact peste 2.500 de solicitări. Mai trebuie oferit un răspuns și în cazul altor 1.800 înregistrate anul acesta.
Din 2020 și până în august 2022, instituția a primit 11.800 de solicitări de la petenți în speța legată de modificarea legii.
CNSAS nu emite un certificat, ci oferă copii după documentele care atestă perioada și situația în care s-a aflat persoana respectivă.
Dosar din arhiva fostei Securități comuniste aflat acum în depozitele CNSAS.
După cum explică directorul general al CNSAS, Gabriel Vasile, valul de petiții a venit și pe fondul lipsei de personal din instituție, o problemă mai veche. Aici salariile sunt mai mici decât în alte structuri ale statului, iar munca nu e comodă. La miile de cereri lucrează acum aproximativ 22 de oameni.
„Dacă eu și mâine aduc 20 din oameni, ei poate nici într-un an de zile nu vor putea să facă această activitate pentru că trebuie să știi ce înseamnă un dosar, ce reprezintă un fond, să știi unde cauți, ce cauți și cum interpretezi ceea ce a făcut fosta Securitate și să o transpui în ceea ce îți cer în ziua de astăzi, pentru că e o diferență mare”, spune Gabriel Vasile.
Directorul semnalează că nimeni nu a consultat instituția înainte de modificarea legii pentru a vedea dacă există resursele necesare rezolvării în timp rezonabil a solicitărilor cetățenilor.
Cifrele oferite de CNSAS mai arată încă o situație complicată. Din 2020 și până în august 2022 au fost contabilizate aproximativ 2.000 de solicitări venite de la instanțe legate de procese privind noile despăgubiri.
Teancuri de răspunsuri la solicitări primite de CNSAS
Iulia Moldovan conduce Serviciul de informare publică din cadrul CNSAS. Ea spune că, în urma documentelor primite de la CNSAS, mulți dintre cei cărora Agenția de Plăți le respinge dosarul se adresează după aceea instanțelor.
Pentru a judeca cauza, declară Iulia Moldovan, „tribunalul ne solicită nouă documente. Se întâmplă ca acele documente pe care noi deja le-am dat petentului cu niște luni în urmă să trebuiască să le dăm din nou tribunalului și care, pe lângă acele documente, ne cere și lămuriri.”
Inclusiv unele Agenții de Plăți din județe se adresează CNSAS și trimit liste cu sute de nume pentru a fi verificate în arhive. De exemplu, agenția din Constanța a trimis la verificare 689 de persoane în doi ani, iar cei din Ilfov 208.
Probleme și cu numele din documentele statului comunist
Din ce vede în activitatea zilnică, o parte dintre cei care solicită documente la CNSAS legate de aceste reparații sunt etnici germani, unii aflați acum în Germania, spune consilierul superior Gabriela Jugănaru.
Ei sunt copiii celor care au fost deportați din România pentru munci grele în Uniunea Sovietică, începând cu ianuarie 1945. Prin această suferință au trecut, de asemenea, zeci de mii de persoane. Totul cu acceptul autorităților comuniste de la București de atunci.
Etnici germani deportați în lagărul din Dniprodzerjînsk, 1947.
Anul trecut, 1.280 dintre solicitările trimise către CNSAS erau ale unor cetățeni care au domiciliul în Germania, iar zece în Austria.
Gabriela Jugănaru, consilier în cadrul CNSAS
Consiliul are o parte dintre documentele de arhivă trecute în format digital și există baze de date făcute în anii de funcționare a instituției care se ocupă cu deconspirarea angajaților și colaboratorilor Securității.
Unele dintre numele etnicilor germani au fost însă transcrise fonetic în documente ale anilor '40 sau '50, iar acum la CNSAS trebuie făcute verificări multiple pentru a fi siguri de identitatea persoanelor.
În cazul în care cercetătorii CNSAS nu găsesc în depozitele de documente informații care să documenteze perioada în care o persoană a fost deportată sau a suferit alte forme de represiune politică, ei fac cereri la rândul lor către SRI sau Direcția Pașapoarte de la Ministerul de Interne.
Lungă e așteptarea unui răspuns de la Direcția Pașapoarte, povestește Iulia Molodvan, de la CNSAS:
„Ei formează o comisie și declasifică ce găsesc pe numele persoanei respective și ne trimit nouă, după niște luni, cinci pagini, fără să comunice în cuprinsul adresei că am terminat declasificarea pentru persoana respectivă. Apoi, după niște alte luni, te trezești că mai primești o adresă de la Direcția Pașapoarte pe numele persoanei respective. Ce vreau să vă spun e că noi am fi renunțat cu dragă inimă la aceste solicitări, dar am constatat că, într-un procent de 80%, dacă nu mai mult, că ce nu am găsit la noi sau la SRI, am găsit în acele documente primite de la Direcția Pașapoarte. Pe o singură filă indică exact perioada petrecută în URSS.”
Pagină dintr-un răspuns al CNSAS către un petiționar care dorește documente pentru obținerea indemnizației
Carență: Bani mai puțini pentru cei cu părinți decedați
Pentru a găsi un document clarificator în contextul situațiilor complicate de după cel de-Al Doilea Război Mondial, unii dintre urmași trebuie să se adreseze și Arhivei de Istorie Militară de la Budapesta, Ungaria. E vorba de cei care au avut părinți din Transilvania, încorporați de autoritățile militare ungare și căzuți în prizonierat în URSS.
Președintele Asociției Foștilor Deținuți Politici (AFDPR) din Covasna, Török Iosif, spune că procesul implică și mai multă birocrație, pentru că intervin și traducerile și verificările Agenției de Plăți pentru a stabili că documentele sunt autentice.
Török Iosif nu este singurul deținut politic care a semnalat în interviurile cu Europa Liberă și o carență a legii. Urmașii celor care au murit în lagăre în URSS sau în închisorile comuniste primesc 500 de lei pe lună, sumă fixă. În schimb, cei care au avut totuși părintele lângă ei, au dreptul la sume mai mari.
„Dacă tatăl a făcut patru sau cinci ani, că majoritatea pe aici sunt la patru ani, primesc 2.800 lei. În schimb, copilul care a fost crescut fără tată primește numai 500 de lei. Cum se poate? Noi am semnalat acest lucru, dar degeaba”, spune Török Iosif, AFDPR Covasna.
Ar trebui „simpatizanții legionari” să fie excluși sau nu?
O modificare a legii operată în 2020 a exclus de la plata reparațiilor morale persoanele condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau pe cei dovediți că au desfășurat o „activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel”. Articolul acesta îi afectează și pe urmași.
Decizia a înfuriat conducerea Asociației Foștilor Deținuți Politici, care, la acea vreme, a transmis un comunicat extrem de critic la adresa prevederii, căci unii dintre foștii deținuți politici au fost și legionari.
Ce nu a prevăzut actul normativ este ce se întâmplă în situațiile mult mai complicate din anii de instaurare a comunismului în România, amintește șefa Serviciului de informare publică de la CNSAS, Iulia Moldovan. Atunci, securiștii au mai și mințit sau au exagerat proporțiile implicării în privința apartenenței cuiva la mișcarea legionară.
Funcționar al CNSAS completează cu pixul formulare pentru cei care solicită documente.
Speța devine și mai delicată când într-un document intern al Securității scrie „simpatizant legionar”. Ce se întâmplă în cazul lor?
CNSAS oferă așa cum sunt documentele, iar decizia, într-o primă fază, e la nivelul comisiilor județene de la ANPIS.
În opinia Iuliei Moldovan, practica la agențiile județene nu este unitară:
„Am avut situația în care am dat documente, de exemplu, pentru doi frați. Evident că le-am dat același documente. Unul, în Moldova, unul, în partea de sud. Cel din Moldova a primit o decizie favorabilă și era pus în plată. Cel din sud avea dosarul respins pe aceleași documente.”
Totul se mută apoi în instanțe, unde decizia este a fiecărui judecător în parte.