Polițiștii germani au arestat 25 de oameni, în cadrul unei acțiuni antiteroriste. Gruparea plănuia o lovitură de stat, având în vedere un atac asupra parlamentului german.
Printre cei arestați se numără și prințul Heinrich al XIII-lea, membru renegat al unei vechi familii nobiliare din Germania, familia Reuβ.
Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost acuzat, împreună cu membrii grupării, de complot împotriva statului. Lovitura de stat avea ca scop preluarea controlului țării și renegocierea consecințelor războiului.
3.000 de polițiști germani au efectuat o serie de anchete, miercuri dimineața, în 130 de locații de pe teritoriul Germaniei. Jumătate dintre arestări au avut loc în sudul țării, în jurul zonelor Baden-Württemberg și Bavaria.
Anchetele i-au vizat pe membrii grupărilor conspiraționiste „Cetățenii Reichului” și QAnon.
Îți mai recomandăm Ascensiunea extremei drepte și a naționalismului în Europa. Riscurile pentru RomâniaPrintre persoanele arestate s-au numărat 22 de cetățeni germani, suspectați că ar fi membri ai unei grupări teroriste și trei alți oameni, printre care și o femeie din Rusia.
Potrivit procuraturii, femeia a încercat să îi pună în legătură pe liderii grupării extremiste din Germania cu oficiali ruși. Ambasada Rusiei de la Berlin a negat că ar avea orice legătură cu grupările de extremă dreaptă, iar reprezentantul Kremlinului, Dmitri Peskov, s-a referit la incident ca la o problemă internă a Germaniei.
Un alt suspect a fost reținut în orașul Kitzbuhel din Austria, iar altul în Perugia, Italia.
Conform autorităților, grupul plănuia lovitura de stat de un an, dorind să ajungă la conducerea țării.
Procuratura germană a transmis că membrii grupării susțin o ideologie violentă, fiind de părere că își pot îndeplini scopurile prin mijloace militare și violență împotriva reprezentanților statului.
Ministrul Afacerilor Interne din Germania, Nancy Faeser, a declarat că autoritățile vor aplica cât se poate de aspru legea, numindu-i pe membrii grupărilor „inamici ai democrației”.
Cine este Henry XIII, cel aflat în spatele grupării de extremă dreaptă?
Aristocratul german este un militar pensionat și fost parlamentar al partidului de extremă dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD). El a fost arestat de polițiști în orașul Frankfurt am Main.
Îți mai recomandăm Popularitatea liderilor autoritari: „Mirajul celui care promite să mă apere”. America - Europa - RomâniaEl deține castelul Waidmansheil, din orașul Saaldorf, potrivit publicației Welt. Autoritățile au transmis că gruparea a folosit această locație pentru a organiza întrunirile în cadrul cărora au planificat lovitura de stat.
Famila Reuβ, din care provine așa numitul „prinț”, este cunoscută pentru teritoriile deținute în estul Germaniei până în 1918. Potrivit Welt, Heinrich XIII și-a părăsit familia în urmă cu 14 ani, când a fost declarat persona non grata pentru susținerea unei ideologii extremiste.
Gruparea „Cetățenii Reichului” se află în atenția autorităților de mai mult timp, ca urmare a unor episoade violente și din cauza ideologiei antisemite.
Se estimează că grupare ar avea 50 de memrbi. Aceștia au complotat împotriva statului, pentru a înlocui sistemul actual cu unul naționalist similar Imperiului German, în forma pe care o avea în 1871.
Din punct de vedere logistic, gruparea este organizată într-un „consiliu” și o grupare militară, potrivit BBC.
Procuratura a transmis că acest „consiliu” a avut întâlniri frecvente începând cu luna noiembrie 2021, pentru a plănui „Ziua X”, în care urmau să atace Clădirea Reichstagului.
Numărul atacurilor violente atribuite grupărilor extremiste din Germania a crescut în ultimii ani. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a împușcat nouă oameni în orașul Hanau. Atacul a fost unul de natură xenofobă.
Mai mult, un membru al grupării „Cetățenii Reichului” a fost condamnat la închisoare, în 2016, după ce a ucis un polițist.
În 2020, polițiștii au atribuit 24.000 de crime extremei drepte din Germania, un nivel record pentru societatea germană.
Îți mai recomandăm Extrema dreaptă din Israel, ascensiune fără precedent în noul guvern Netanyahu