„Din câte am înţeles din spaţiul public, nu chiar aşa a spus Comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles, unde participă la o reuniune extraordinară a Consiliului European.
El a adăugat că PNL și Lucian Bode trebuie să analizeze „impactul politic” și să ia o decizie până la rocada guvernamentală programată în luna mai, când PSD preia șefia Guvernului de la liberali.
„Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a mai spus Iohannis.
Îți mai recomandăm Iohannis, de la „toleranță zero” față de plagiat la toleranță maximă față de Bode și CiucăAceasta este prima reacție publică a lui Klaus Iohannis cu privire scandalul de plagiat al ministrului de Interne, după ce Comisia de Etică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj a arătat că teza de doctorat a lui Lucian Bode este plagiată.
Președintele țării a fost întrebat dacă i-a cerut demisia ministrului, fiindu-i amintită o declarație a sa din trecut, în care afirma că „plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca persoanele acuzate să nu facă un pas în spate într-o ţară democratică”.
Comisia de Etică a UBB a decis luna trecută că teza de doctorat lui Lucian Bode este „profund viciată” de plagiat și de „citare defectuoasă și incorectă”. Ulterior, Bode a cerut retragerea cărții din circulație.
Reacția premierului Ciucă, după declarația președintelui
Prim-ministrul României este de acord cu președintele, dar nu spune clar când va fi luată decizia în privința ministrului de Interne.
„Este o afirmaţie corectă şi firească, în deplină concordanţă cu ceea ce am spus şi atunci când am mai avut declaraţii, şi nu cu mult timp în urmă, pe acest subiect. La nivelul partidului urmează să avem o clarificare şi, în funcţie de aceasta, să putem să luăm decizii până la rotativă.”
Întrebat dacă mesajul șefului statului este destul de clar și rezultă din el că Lucian Bode trebuie să se retragă din Guvern, Nicolae Ciucă a răspuns ambiguu.
„Este un mesaj pe care domnul preşedinte l-a mai dat. În momentul acesta, aşa cum a spus şi dumnealui, analizăm, astfel încât până la rocadă să putem să luăm decizii. Am declarat și declar în continuare. Remanierile se fac, nu se anunță înainte”, a spus prim-ministrul.
Ce spune Lucian Bode despre mesajul președintelui Klaus Iohannis
„Am explicat aceste lucruri în PNL, în urmă cu o săptămână, cei care m-au susţinut şi în funcţia de ministru şi în funcţia de secretar general. Voi explica aceste lucruri ori de câte ori va fi nevoie şi PNL fiţi convinşi că va lua o decizie, împreună cu mine, în acest caz, astfel încât să nu afectăm sub nicio formă nici imaginea PNL, nici parcursul PNL, dar, în opinia mea, nici să dăm satisfacţie minciunii, dezinformării.”, s-a apărat ministrul de Interne, aflat într-o vizită la Vaslui, potrivit Agerpres.
Omul doi din PNL este convins că lucrarea de doctorat a respectat normele academice din 2018 și a trecut de verificările CNATDCU, în opinia lui, singurul organism în măsură să se pronunțe.
„Am convingerea, garanţia, certitudinea, curajul să spun aici, în faţa dumneavoastră, că nu am încălcat nicio prevedere legală, dimpotrivă, le-am făcut la virgulă, am parcurs fiecare procedură la virgulă, tocmai pentru a nu fi într-o situaţie de a da explicaţii publice. (...) Am această împăcare că am respectat legea”, a insistat Lucian Bode.
Îți mai recomandăm Lucian Bode și-a retras cartea scrisă pe baza tezei de doctorat plagiate. Semnificația gestului