„41 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
MAE precizează că cel de-al doilea grup va ajunge în România „în perioada următoare”.
Your browser doesn’t support HTML5
Ministerul descrie că cei 41 de oameni au intrat în Egipt „în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale”.
Un al treilea grup de români și membri de familie, format din 107 peroane, a primit acordul autorităților egiptene și israeliene să plece din Gaza, potrivit unui document consultat de Europa Liberă.
Aceștia ar urma să treacă granița de la Rafah, dintre Gaza și Egipt, în cursul zilei de vineri.
Evacuarea celorlalți cetățeni români va avea loc „în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate”, deoarece „situaţia de securitate din regiune se menţine complexă şi volatilă, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcţie de factorii din teren, astfel încât siguranţa persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol”.
Punctul de trecere a frontierei de la Rafah, între Fâşia Gaza şi Egipt, a fost redeschis joi pentru a permite evacuarea persoanelor străine, cu dublă cetățenie și a răniților, dar şi a pentru a permite TIR-urilor cu ajutoare să intre, a anunţat un oficial palestinian.
Miercuri, 93 de cetăţeni români şi membri de familie au ajuns în România, cu o aeronavă TAROM.
Îți mai recomandăm Cei 93 de români evacuați din Gaza au ajuns la București. Evacuarea programată a celor 51 de români, amânată