Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunță într-un comunicat că au dispus urmărirea penală faţă de Florin Cîțu pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorii susțin că în cadrul acordurilor de la nivelul UE, prin care țările Uniunii contractau la nivel comunitar vaccinuri anti-Covid, decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.
Astfel, precizează DNA, statele membre puteau să nu plătească pentru vaccinurile pe care hotărau să nu le solicite, din cota care le revenea prin contractarea comună, așa numita clauză „opt-out”. Procurorii spun astfel că fostul premier ar fi putut refuza achiziția de noi vaccinuri în termen de 5 zile de la notificarea europeană, lucru pe care nu l-ar fi făcut.
„În contextul menţionat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021, respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătăţii, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”, transmite DNA.
Potrivit procurorilor, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, „suspectul Cîţu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătăţii să tranzacţioneze şi să ordonanţeze la plată achiziţia în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA”.
Cu toate acestea, la ieșirea de la DNA, unde a fost informat de acuzațiile care i se aduc, Florin Cîțu a declarat că nu a încălcat nicio lege în momentul în care a aprobat cumpărarea de vaccinuri suplimentare.
„Tot ce am făcut atunci, am făcut conform legii”, a afirmat Florin Cîțu.
Fostul premier este acuzat de procurori că ar fi aprobat cumpărarea nejustificată a 52 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, în condițiile în care Guvernul cumpărase deja 37 de milioane de doze, suficiente pentru a susține campania de vaccinare națională.
În prezent senator, Florin Cîţu a rămas fără imunitate parlamentară, în urma deciziei Senatului din 29 noiembrie.
Procurorii susțin că milioanele de vaccinuri suplimentare, Pfizer și Moderna, ar fi fost cumpărate ilegal și fără analize care să arate că o nouă achiziție este necesară.
Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe foştii miniştri USR ai Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. În cazul lor, președintele României a încuviințat începerea urmăririi penale.
Acuzațiile aduse celor trei sunt de abuz în serviciu și complicitate, plus prejudicierea bugetului statului cu 1 miliard de euro.
Îți mai recomandăm Ex-premierul PNL Cîțu & miniștrii USR ai Sănătății, acuzați de DNA că au irosit un miliard de euro în pandemie. Au fost singurii decidenți?România a fost printre primele țări în care vaccinurile au fost accesibile - se întâmpla grație unui acord încheiat de Comisia Europeană cu producătorul Pfizer, primul care a avut un vaccin aprobat în Uniunea Europeană, pe 21 decembrie 2020.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a fost autoritatea care a fost însărcinată să organizeze și să coordoneze activitatea de vaccinare.
Comitetul era definit ca organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea Secretariatului General al Guvernului și în coordonarea prim-ministrului. Componența acestui comitet nu a fost făcută publică niciodată.
Procurorii susțin că achizițiile de vaccin aprobate de Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă s-au făcut fără a ține cont de nevoile reale. Astfel:
- Vlad Vasile Voiculescu e acuzat de procurori că ar fi semnat pentru achiziționarea a 14.445.798 doze de vaccin Pfizer și Moderna.
- Ioana Mihăilă e acuzată că ar fi semnat pentru achiziționarea a 34.099.623 doze Pfizer.
- Florin Cîțu e acuzat că fi aprobat achizițiile pentru 2022-2023.