21 decembrie 1989 – Actualitatea românească. Ediție specială (I): Stare de urgență la Timișoara

21 decembrie 1989 - Radio Europa Liberă a început cu această ediție specială o serie de programe non-stop, în cursul nopții, pe parcursul zilelor revoluției din România.

Moderatori: Emil Hurezeanu, N.C. Munteanu; participă la program: N. Stroescu-Stînișoară; Șerban Orescu, Sorin Cunea

Emil Hurezeanu: Stimaţi ascultători din România şi din străinătate, bună seara! La microfon Emil Hurezeanu şi N.C. Munteanu.

Suntem la microfonul acestei emisiuni de noapte, difuzată în direct spre România, începând cu ora 0, ora României, până în jurul orei 4 dimineaţa. O noapte adâncă şi neagră. Nu doar cea mai lungă noapte a anului, ne apropiem de solistiţiul de iarnă, ci cu siguranţă cea mai tragică noapte a României ultimilor decenii.

N.C. Munteanu: În momentul în care vă vorbim, în Timişoara a fost deja decretată starea de urgenţă. Starea de urgenţă decretată după un discurs foarte ameninţător al lui Nicolae Ceauşescu care în mai multe rânduri a vorbit despre situaţia foarte gravă. Însă în timpul în care el vorbea, minţea. Pentru că la Timişoara se întâmplau încă lucruri importante.

Emil Hurezeanu: În cursul acestei zile, după cum sunteţi informaţi, a avut loc o nouă mare demonstraţie la care au luat parte câteva zeci de mii de oameni scandând sloganuri împotriva preşedintelui Ceauşescu. De data aceasta, forţele de intervenţie, forţele de Securitate nu au intervenit. Potrivit agentiei franceze France Presse martori oculari, doi participanti ar fi declarat: „Suntem gata să murim!” Cei doi martori oculari au declarat că demonstraţia a început în jurul orei 10 şi încă continuă 5 ore mai târziu. Deci cu 2-3 ore înaintea discursului lui Ceauşescu. Discursul a surprins şi nu a surprins.

N.C. Munteanu: A surprins, pentru că după cele ştiute de toată lumea, Nicolae Ceauşescu spunea pentru prima oară la un post de radio românesc şi la Televiziunea Română că la Timişoara într-adevăr s-a întâmplat ceva. Afla şi el, aflau şi mediile de informare din România, după mai bine de şase zile de la începutul evenimentelor de la Timişoara că la Timişoara au avut loc demonstraţii. E adevărat, tovarăşul Ceauşescu le numea manifestări ale unor grupuri şi elemente huliganice.

Emil Hurezeanu: În aceasta emisiune vom avea mai multe comentarii legate de discursul lui Ceauşescu, relatări din întreaga lume, avem patru ore de emisiune, dar şi alte relătari, informaţii. Pentru început vom asculta un editorial întocmit astăzi în mod special de către directorul postului de radio Europa Liberă departamentul românesc, Nicolae Stroescu.

Nicolae Stroescu-Stînișoară: Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a vrut să fie o completă infirmare a semnificaţiilor şi al însemnătăţii de proporţii ce ar putea deveni istorice ale demonstraţiilor de la Timişoara, dar nu a reusit decât să justifice în modul cel mai convingător atât iviriea protestelor în masă ale timişorenilor cât şi dreptatea fundamentală ale revendicărilor lor, care nu sunt numai ale lor, căci discursul nu a demonstrat decât ceea ce era înainte atât de bine cunoscut: totala înstrăinare de realitate a şefului Partidului Comunist Român, prins în armura autoconfecţionată a minciunii de sine şi a celorlalţi, a unor şabloane ideologice de mult incinerate de alte partide comuniste din estul Europei şi al obsesiei puterii. De aici, sentimentul de irealitate şi confuzie iremediabilă pe care le-a emanat aceasta pledoarie ratată pentru o cauză de mult pierdută. Ar fi prea mult să spunem că discursul este un lanţ de contradicţii. El este mai degraba o masa informă de contradicţii.

Nicolae Ceauşescu pune totul pe seama unor grupuri huliganice, teroriste de tip fascist, dar aceasta minimalizare interesată este contrazisă de faptul că tot el vorbeşte de „evenimente grave”, „împrejurări grave”, „situaţii deosebit de grave”, de „periclitarea independenței şi suveranităţii României” şi de „pericolul de dezmembrare a ei”. Ceea ce la primele cuvinte era acţiunea unor grupuri de huligani devine în scenariul înceţoşat a lui Nicolae Ceauşescu parte a unui mare complot internaţional. Apare şi comparația grotescă cu situaţia din 1968 din Cehoslovacia, dar Nicolae Ceauşescu ştie prea bine că dacă în Cehoslovacia trupele Pactului de la Varşovia interveneau atunci pentru nimicirea Primăverii de la Praga, la Timişoara singurele trupe care pot interveni şi au şi intervenit cu atâta brutalitate împotriva mişcării de emancipare populară de la Timişoara, au fost cele aflate încă sub comanda suprema a lui Nicolae Ceauşescu însuşi.

În proclamatia să catre ţară, comandantul suprem nu a catadicsit să spuna niciun cuvânt despre victimele represiunii de la Timişoara. În schimb, sub semnul cinismului forţele de interventie anti-populară sunt prezentate ca victime. Monologul lui Nicolae Ceauşescu nu a acordat nicio clipa discutării cât de cât a cauzelor reale, sociale, economice, umane, ale sângeroaselor evenimente de la Timişoara. În schimb a găsit timp pentru evocarea unor programe măreţe de făurire a societăţii multilateral dezvoltate. În mod repetat Nicolae Ceauşescu a cerut să se actioneze în asa fel ca nicăieri în ţară „să nu se mai poate organiza şi să nu se mai poate produce asemena situaţii.” În timp ce străinătatea e făcută vinovată, Ceauşescu invoca drept răspunsul cel mai bun la toate relele şi maşinaţiile străinilor şi uneltelor lor, unitatea întregii naţiuni. Probabil că nu îşi dă seama de pericolele pe care le conține pentru el însuşi şi dictatura lui o adevărata unitate a naţiunii.

Iar în fond, acest discurs care nu poate ascunde nici gravitatea momentului şi nici deruta lui Ceauşescu, nu reprezintă decât o reacţie mult prea târzie la ceva care departe de a fi unitate, este dezbinarea iremediabilă dintre actuala conducere şi poporul român caruia nu i se mai pot refuza drepturile elementare, nici întoarcerea în sfârşit la un destin istoric autentic.

V-a vorbit Nicolae Stroescu-Stânişoară, directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă.

N.C. Munteanu: Am vrea în acelasi timp să va reamintim şi mai ales să îi reamintim celui mai iubit fiu al poporului care s-a dovedit a fi atât de vitreg cu poporul că lozincile strigate la Timişoara erau: Jos Ceauşescu! Vrem libertate! Muncitori, veniti cu noi! Români, veniti cu noi! Nu vă fie teamă, Armata poate e cu noi! Vrem pâine! Vrem să ne eliberăm! Azi în Timişoara, mâine în toată ţara! şi că s-a cântat Deşteaptă-te, române. Acestea nu sunt lozinci strigate de un grup sau grupuri de huligani, de grupuri de iredentişti, cum a spus Nicolae Ceauşescu.

Emil Hurezeanu: Aceste cuvinte alcătuiesc, de fapt, laolaltă, credinţa unui întreg popor. Rămânem deocamdată la discursul lui Nicolae Ceauşescu. Şerban Orescu cu un comentariu despre acest discurs.

Şerban Orescu: Demisia imediată a lui Nicolae Ceauşescu şi tragerea la răspundere a vinovaţilor de dezastrul ţării şi crime împotriva umanităţii - iată ce poporul român cere în momentul de faţă, după masacrul de la Timişoara, înfloritorul oraş transformat de Ceauşişti şi acoliţii lor într-un nou Beirut. După ce a ruinat ţara economicește şi a îngenunchiat poporul român silit să i se închine, tiranul de la Bucureşti are astăzi îndrăznealasă afirme că poporul român se află în slujba cercurilor imperialiste, că poporul român care cere cu legitimă mândrie drepturile, este o adunătură de fascişti. Este ceea ce şi-a permis să declare Ceauşescu. Cunoaştem aceste cuvinte. Şi marele democrat Iuliu Maniu, condamnat de comuniști la închisoare pe viaţă şi mort la Sighet, fusese pentru ei, chipurile, fascist şi spion. Aceasta era tehnica staliniştilor, aceasta este ea şi astăzi. Tiranul de la Bucureşti nu concepe că un om cinstit sufleteşte i se poate opune. Cei şase foşti fruntaşi ai partidului care i-au cerut să demisioneze au fost potrivit lui - nu s-a jenat s-o declare revistei americane Newsweek - spioni. Calificativului de spion i-a adăugat referindu-se la cetăţenii împuscaţi la Timişoara, cel de huligan. Cine însă dacă nu Ceaușestii au transformat România într-un butoi de pulbere prin nesăbuita lor politică internă şi externă.

Proteste au avut loc în ultimele luni în trei ţări socialiste: RDG, Cehoslovacia şi Bulgaria. Ele s-au desfăşurat însă paşnic, tocmai pentru că partidele din acele ţări au ințeles. Protestele au dus la înlocuirea pasnica a vechilor conduceri de partid, sclerozate şi corupte. Ei bine, tocmai aceasta nu înteleg Ceaușestii, care consideră România ca moşia lor pe veci. Demonstraţia de la Lepizig, de la 8 noiembrie, ar fi putut să se transforme într-un masacru tip Timişoara. Ambulantele erau deja pregatite de tiranul Honecker, dacă o anumită mână nu i-ar fi oprit braţul. La fel la Praga cu Jakes. Şi la Sofia au iesit demonstranţii în stradă, dar Todor Jivkov, un Ceauşescu al Bulgariei, s-a retras. În nicio ţara europeană nu s-a găsit vreodată un tiran să scoată în stradă armata şi să-i ordone să tragă în demonstranţi neînarmaţi. A trebuit ca ceauşismul să înscrie şi această ruşine în istoria ţării noastre. Armata româna îndreptandu-şi armele făurite din sudoarea poporului, împotriva propriului popor.

Dar Ceauşescu a mai făcut şi în această seară înca o afirmatie calomnioasă: că scopul marii demonstraţii de la Timişoara ar fi fost „să creeze conditiile dezmembrării teritoriale ale României, distrugerii independenţei şi suveranităţii ţării”. O altă minciună sfruntată. Cine are timp să creadă pe omul care a bătut recordurile de minciună, care nu mai departe de numai câteva luni în urmă declara că rafturile sunt pline, care pretinde necontenit că românii siliţi să vegeteze în frig şi întuneric, din raţii de mizerie, se află printre cei dintâi din lume, a spus-o Ceauşescu la 24 octombrie, în ce priveste dezvoltarea economico-socială. Şi să se mai mire cineva că asemenea enormităţi sfârşesc prin a provoca accese de mânie! Cine provoacă la acţiune directă în aceste condiţii?

În repetate rânduri a cerut opoziţia din ţară reforme democratice. Daca ele ar fi avut loc, n-ar fi nevoie ca nemulţumiţii să ia calea străzii. Ei şi-ar fi putut spune cuvântul înainte de toate prin alegeri libere, optând pentru un partid de opozitie, precum se întampla aceasta în ţări civilizate. Ceea ce Ceauşescu a numit în seara asta manifestări huliganice, este pur şi simplu rezultatul firesc al lipsei de democratie din România. Că manifestarea de la Timişoara a avut un caracter antisocialist, asa cum pretindea Ceauşescu, avem motive să ne îndoim. Deocamdată nu bunătatea de socialism a fost pusă în cauză de cetăţeni, ci ceauşismul. Dar putem să credem că românii s-au săturat. Chiar dacă nu au arătat-o explicit la Timişoara, şi de socialism. E dreptul lor, în definitiv. În seara aceasta Ceauşescu a mai afirmat că Armata şi-a îndeplinit datoria pe deplin, faţă de patrie. Ce înseamna aceasta, însă, dacă nu o nouă insultă la adresa Armatei a cărei misiune, după cum se ştie, e cu totul alta decât să masacreze cetăţenii propriei ţări. Ceauşescu a mai pretins în seara aceasta că România se află într-o situatie asemănătoare sau chiar mai gravă decât Cehoslovacia înainte de invazia sovietică din 1968. Alta minciună sfruntată. Dacă cineva a ameninţat o altă ţară cu intervenţie de felul celei sovietice din Cehoslovacia, ei bine, acel cineva a fost chiar Nicolae Ceauşescu cu vestita lui propunere din vară ca Pactul de la Varşovia să intervină în Polonia ca să impiedice acolo formarea unui guvern cu majoritate necomunistă.

Comandantul suprem care a mânjit în aceste zile cu sânge onoarea Armatei române, a mai avut în aceasta seara cutezanţa să spună că regretă foarte mult această situaţie. Regretul ipocrit nu va convinge pe nimeni. Felul în care s-a acţionat la Timişoara dovedeşte existenţa unor planuri bine puse la punct. Existenţa lor a putut fi bănuită din momentul în care Ceauşescu a felicitat în iunie pe conducătorii chinezi că au salvat socialismul masacrând floarea studenţimii chineze în Piata Tiananmen. Regimul de la Bucureşti nu numai că a felicitat, dar s-a şi pregatit. Să nu ni se spuna că îi pare rau. Are ceea ce şi-a dorit, camioanele de morţi, spitalele cu răniţi, teroarea rosie. Nu degeaba declara Ceauşescu în ordinul său de zi pentru forţele armate din 24 octombrie: „întariti cooperarea şi colaborarea voastra cu unitatile Ministerului de Interne”. S-a vazut acum la Timişoara ce înseamna aceasta colaborare. La Timişoara tancurile, elicopterele, mitralierele şi amfibiile au fost folosite în imprejurari în care orice politie din lume ar fi făcut față fără a-l periclita pe om. Operatia Timişoara a dovedit odata mai mult natura criminala a regimului Ceauşescu. Pentru el nu exista alta alternativa decat retragerea imediata şi darea în judecata a vinovatilor de ucidere în masa.

Emil Hurezeanu: Întreaga zi, întreaga noapte a făcut ocolul lumii o banda magnetica cuprinzand înregistrarea rafalelor de arma care s-au tras la Timişoara duminica. Am prezentat-o şi noi într-o prima editie a Actualitatii Românesti. S-o reascultam.

(Inregistrare Timişoara)

Emil Hurezeanu: În desfasurarea evenimentelor tragice de la Timişoara, reprimarea sangeroasa a miilor de cetăţeni ai României, copii, barbati, femei şi batrani, români, germani şi maghiari, a fost dezlantuita şi dusa la îndeplinire de trupe ale militiei, de trupele de interventie ale Ministerului de Interne, deci ale Securitatii şi, se pare, doar în mod secundar, de unitatile Armatei. Prezenta distincta a forţelor armate ale României, deci a contingentelor subordonate direct Ministerului Apararii Nationale este controversată. Printre altele dispunem de o declaratie al atasatului militar al României la Budapesta care astazi, convocat de Ministerul de Aparare al Ungariei, a spus următoarele: „Armata română nu a participat la acţiunile împotriva demonstranţilor”. El a adăugat că trupele de interventie a Securităţii poartă uniforme identice cu cele ale forţelor armate propriu-zise, lucru cunoscut în România. Continuând, îl citez, „situaţie care explică confuzia creată între trupele de Securitate şi forţele armate ale României”, forţele armate propriu-zise.

Ministrul Apărării de la Budapesta a declarat postului de radio naţional că şi alte oficialităţi ungare au contactat în ultimele zile reprezentanţi ai conducerii Armatei României. Declaraţia privind neparticiparea Armatei române la monstruoasa reprimare a miilor de cetăţeni ai Timişoarei făcute de ataşatul militar al Bucureştiului la Budapesta, este, credem, un argument destul de important în discutiile care sustin neparticiparea sau participarea limitată a Armatei la represiune. Sigur, la Timişoara au fost, ştim, tancuri, vehicule blindate, elicoptere care în mod normal intră în dotarea unităţilor ministerului forţelor armate. Nu se poate exclude prezenţa acestor arme în dotarea trupelor de Securitate, având în vedere datele privind statutul lor special, înzestrarea lor exceptională şi cu prioritate, inclusiv cu muniţii. Având în vedere că în ansamblul forţelor armate ale ţării, trupele de Miliţie şi de Securitate împreună totalizează, potrivit statisticelor întocmite de foarte serioase institute strategice, circa 750.000 de persoane. Să comparăm această cifră, deci care reprezintă trupele de militie şi de Securitate reunite cu cifra de 171.000 de ofiteri şi soldaţi în stagiu activ, cât cuprind forţele propriu-zise ale Ministerului Apărării Naţionale.

Un al doilea argument în favoarea rolului limitat al participării armate sau chiar al neparticipării sale la represiunea împotriva demonstranţilor de la Timişoara sunt exemplele relativ numeroase şi confirmate din mai multe surse începând cu martorii oculari, potrivit cărora în numeroase cazuri soldaţi şi ofiţeri ar fi pactizat cu demonstranţii, refuzând să execute ordine ucigaşe. Se cunosc cazuri când ofiţeri şi soldaţi au fost executaţi pentru refuzul de a îndeplini rolul de ucigaş împotriva compatrioţilor. Această mărturie, între altele, era relatată în cursul serii de ieri, în direct de la Timişoara printr-un telefon special, de către un austriac televiziunii austriece. S-a vorbit, de asemenea, de concentrarea trupelor aduse din alte regiuni ale ţării. De trenuri speciale care ar fi venit inclusiv din capitală. Trupe speciale dotate cu echipament special şi exclusiv destinat confruntării nu cu alte armate, ci cu proprii cetăţeni. Adică scuturi şi bâte, pistoale, mitraliere cu patul rabatabil, căşti şi bâte. Sunt trupele care au intervenit şi la Brasov şi care în mai multe rânduri au intervenit în ţara împotriva unor manifestări de protest, limitat sau extins.

Armata României, cum bine se ştie este organizată şi funcţionează pe baza legii 14 din 28 decembrie 1972. În preambulul acestei legi se susţine că întărirea capacităţii de apărare a României, deci întărirea rolului Armatei este determinat printre altele, şi aici citez din legea Armatei: „este determinat deci, între altele, de răspunderea faţă de viitorul naţiunii noastre, faţă de asigurarea muncii paşnice şi creatoare a poporului român”. Or, în condiţiile represiunii de la Timişoara prin intervenţia sângeroasă, inclusiv împotriva copiilor, mamelor şi bărbaţilor României forţele de intervenţie şi-au încălcat flagrant rolul, trăgând în populaţia revoltată şi răspunderea pentru viitorul României la care îi obligă, dacă nu propria conştiinţă, propria lor lege. Au sfidat în mod revoltator şi criminal dreptul la viaţă al poporului român, care susţine legea apărării naţionale. Este unul dintre cele mai de preţ bunuri pe care le-a apărat vreodată în istoria sa poporul român.

Poporul român nu şi-a apărat o întreaga istorie dreptul la viaţă ca să fie acum înfruntat în mod criminal de propria Armata. Îşi cunoaşte puţin, foarte puţin sau deloc tiranul de la Bucureşti poporul, dacă acum îl reduce la bande teroriste, fasciste, pregătite de cercurile internaţionale imperialiste şi duşmănoase. Ceauşescu afirmă în discursul său din această seară că Armata ar fi tras doar 1. după doua zile de la începerea demonstraţiei 2. doar după ce a dat dovada de multă - îl citez pe Ceauşescu - multă, vastă răbdare, răspunzând doar atunci când au fost atacaţi de bandele teroriste. Mărturiile participanţilor, toate mărturiile disponibile la această oră - şi ele sunt cu zecile - contrazic varianta lui Ceauşescu. Trupele au tras în populaţie după avertismente sumare, ucigând sălbatic după prima fază de escaladare a manifestaţiei, zeci de oameni. Trupele de şoc au reacţionat cu o violenţă incredibilă din capul locului, făcând uz de armament greu, inclusiv tancurile, aşa cum aţi auzit şi în înregistrarea sonoră, difuzată înainte, împotriva unei populatii neînarmate, care nu a făcut altceva decat să demonstreze pasnic.

Actele de disperare şi de distrugere ale populatiei au fost declansate de interventia brutala a trueplor. Au fost efectul reprimarii sangeroase a unui protest initial paşnic. Actele de furie populară au fost declanşate de brutalitatea trupelor şi nu invers. Folosirea unor unităţi militare împotriva propriului popor este o circumstanţă fără precedent în proporţiile şi cu intensitate violenţa de la Timişoara, în ţările est-europene de după cel de-al doilea război mondial. Este din acest motiv absolut necesar ca toţi soldaţii şi ofiţerii români să ştie că niciodată după cel de-al doilea război mondial în Europa Răsăriteană trupele armate naţionale n-au servit scopuri criminale îndreptate împotriva propriului popor, în conditiile absenţei unor trupe străine pe teritoriul national.

N.C. Munteanu: Emil Hurezeanu, îţi propun ca în continuare să ascultăm un apel către Armata. Autorul apelului se prezinta singur.

Sunt doctorul Vasile Vetluța. Fraţi ostaşi ai armatei române! Vă vorbesc în calitate de fost ofiţer de grăniceri. În calitate de fost procuror militar pe sectorul de frontieră cu Ungaria şi Uniunea Sovietică. În prezent vă vorbesc în calitate de preşedinte al Comitetului Român pentru Drepturile Omului, filiala Ungaria. Comitetul Român pentru Drepturile Omului adresează următorul apel:

Frati Ostaşi! De-a lungul milenarei şi zbuciumatei noastre istorii, armata româna s-a acoperit de glorie şi vitejie. Frati ostaşi, trebuie să o ştiţi! Slujiţi o dictatură înrăită. Slujiţi un despot nevrednic a purta nume românesc. Slujiti un călău sadic care are mâinile şi cunoştinţa stropită cu sângele propriului popor. Prieteni ostaşi, indiferent că purtati rangul de soldat, de gradat, de subofiţer, de ofiţer sau general, nu aveţi dreptul să uitaţi că voi înşivă sunteţi fiu de ţăran român, al muncitorului român. Nicicând armata română nu a fost folosită împotriva părinţilor, fraţilor, mamelor şi copiilor ei. Manifestaţi clar viziune şi discernământ la înălţimea rangului şi vârstei ce aveţi. Ati jurat cu mâna dreaptă pe tricolorul patriei să apăraţi poporul român şi nu interesele meschine şi murdare ale familiei dictatoriale. Nu vă ucideti fraţii care îşi cer pe cale paşnică cele mai elementare drepturi şi libertăţi umane! Fraţi soldaţi, gradaţi, subofiţeri şi ofiţeri şi generali! Refuzaţi să executati dispozitiile criminale ale regimului dictatorial, impus de doctrina comunistă! Să nu executaţi ordinele de a trage în oameni, în fraţii noştri înseamnă suprema dovadă de cel mai arzător patriotism. Aceasta este adevărata dragoste de ţara şi natie! Judecata dreaptă şi imparţială a istoriei nu o să va ierte. Refuzaţi să mai apăraţi dictatura şi teroarea comunista instaurată de cel mai înrăit duşman al fiinţei şi valorilor umane, Ceauşescu! Fiţi la înalţimea ostaşului din 1907! Acesta a refuzat să întoarcă arma către ţăranului răsculat. Cu preţul vieţii şi al morţii. Urmaţi exemplul ostaşului din 1907. Niciodată în istorie să nu se mai repete tragedia de la Timişoara! Fiţi apăratorii poporului român şi nu asasinii lui! Profesoara Doina Cornea, poeţii Ana Blandiana, Dan Desliu, Mircea Dinescu şi alţii s-au opus şi se opun cu toată energia împotriva întunericului comunist. Preotul reformat László Tőkés, simbol al luptei împotriva comunismului, simbol al bărbăţiei şi al curajului, simbol al demnităţii cu toată opresiunea şi cu toată represiunea care a fost dezlănţuită împotriva lui, continuă lupta. Nu îngenunchează! Fraţi ostaşi de toate armele şi specialităţile! Nu uitaţi nicio clipă că aparţineţi poporului român. Nu uitaţi cerinţele sacre ale jurământului militar depus cu inima pe stindardul de lupta al poporului. Aţi jurat credinţa până la moarte poporului ai cărui copii sunteţi.

Ostaşi români, voi sunteţi braţul înarmat al poporului! Apăraţi cu preţul vieţii poporul! Frati ostaşi! Indiferent de armă şi de specialitate, conştiinţa de neam şi de limbă, cu îndatoriile jurământului militar, vă cer să treceti imediat de partea poporului român oropsit, chinuit şi îngenunchiat, terorizat şi apoi ucis. Fraţi ostaşi, un singur gând trebuie să vă stăpaânească conştiinţa şi suflarea: salvarea patriei din ghearele roşii ale dictaturii şi ale teroarei comuniste. Ostaşi români, refuzaţi să vă ucideţi copiii şi fratii, surorile, mamele şi taţii. Ostaşi români, nu trageţi în fiii şi ficele României! Ostaşi români, apăraţi viteazul popor român! În numele Comitetului Român pentru Drepturile Omului, semneaza doctor Vasile Vetluța, dr. Sebastian Voicu, Ecaterina Pridbacinschi, ing. Tudoran Olimpia, reporter radio Horvath Bela.

N.C. Munteanu: Apel către Armata Româna. Emil Hurezeanu, adineaori ai afirmat că folosirea unor unităţi militare împotriva poporului, propriului popor este o circumstanţă fără precedent. Se poate afirma acest lucru atât de categoric? Nu există niciun precedent în ţările frăţeşti şi surori?

Emil Hurezeanu: Lucrurile sunt un pic mai nuanţate. Din acest motiv, pentru că afirmaţia mea poate să fie într-adevăr controversată având în vedere memoria colectivă a intervenţiilor şi confruntărilor uneori violente care au avut loc în Europa Răsăriteană în ultimele decenii, să sune nediferentiaţă şi să inducă în eroare. Însă vreau să, dacă nu ai nimic împotriva, vreau să ma refer la aceasta experienţă istorică, postbelică al Europei Răsăritene cu cărţile pe masă, ca să zic asa. Ca să vedem despre ce e vorba.

N.C. Munteanu: Te rog.

Emil Hurezeanu: În Cehoslovacia să începem. În urma cu 21 de ani, în timpul Primăverii de la Praga, în faza finală de reprimare, după invazia sovietică, nici trupele de Securitate şi nici contingentele armatei propriu-zise nu au fost implicate în acţiunile de reprimare a proceselor de reformă. La un an de la Primăvara de la Praga, în 1969, trupele de Securitate şi ale Armatei au participat la acţiuni de confruntare cu demonstranţii. S-a intervenit atunci cu duritate, s-a tras, dar numărul morţilor atunci a fost între 2 şi 4. Şi nu de ordinul sutelor şi sutelor ca acum la Timişoara. La 17 noiembrie 1989, exact cu o lună înaintea masacrului de la Timişoara, şi la Praga, cum bine ştim, trupele Securităţii au fost confruntate cu o imensă demonstraţie de protest, dar nu s-a tras niciun cartuş. La mijlocul lunii decembrie, ministrul apărării cehoslovac a declarat chiar că Armata susţine procesul de democratizare din această ţară. La 18 decembrie purtătorul de cuvânt al ministrului de la Praga a dezminţit zvonurile privind o eventuala actiune a Armatei declarând că Armata nu va fi folosită niciodată împotriva poporului. La acea dată conducerea politică de la Praga înca nu fusese înlocuită. Tot în decembrie, ministrul apărării a făcut declaraţii similare în tratativele cu reprezentanţii opoziţiei.

N.C. Munteanu: Să luăm un exemplu mai apropiat de noi, mai apropiat de România ca timp. Exemplu Germania Răsăriteană.

Emil Hurezeanu: Da, în Germania Răsăriteană şi aici în ‘53 a avut loc la Berlin o puternică demonstraţie împotriva regimului stalinist. Dar reprimarea acestei demonstraţii a fost făcută atunci de trupele de ocupaţie sovietice. În timpul demonstraţiilor din toamna trecută, din toamna acestui an când s-au produs atâtea transformări fundamentale în Germania de Răsărit, trupele de Securitate, după cum se ştie au fost mobilizate, dar nu s-a tras un singur cartuş împotriva populaţiei. La 10 decembrie, la Congresul Partidului Comunist de guvernământ, un înalt reprezentant al conducerii Armatei, daca îmi amintesc bine era rectorul Academiei Militare de la Dresda, a declarat că Armata şi trupele de grăniceri nu vor fi folosite împotriva populatiei est-germane.

N.C. Munteanu: Şi experienta maghiară ar putea să te infirme în afirmaţia de la începutul acestui comentariu.

Emil Hurezeanu: Şi aici lucrurile sunt mai complicate şi mai nuanţate. În timpul insurectiei antistaliniste din ‘56, din timpul revolutiei de la Budapesta, forţele armate nu au participat la suprimarea insurgenţilor. Contingentele Militiei au intervenit cu fermitate pentru a împrăştia mulţimile, dar nu s-au tras focuri de arme nici atunci. Sovieticii au intrat cu tancurile, şi atunci în ultima faza.

N.C. Munteanu: Şi generalul cu ochelari? Ma refer acum la Polonia.

Emil Hurezeanu: Ei, aici lucrurile sunt, sigur, mai nuanţate, complicate chiar, având în vedere că din ‘81 până relativ recent a domnit chiar o stare de necesitate. Ceea ce exista acum de câteva ore doar la Timişoara. Să ne amintim ca în ‘56 cu prilejul demonstraţiilor antiguvernamentale de la Poznan, trupele de Securitate au fost considerate drept nu îndeajuns de sigure. Deoarece conducătorii stalinisti ai ţării erau siguri că aceste trupe vor refuza să tragă asupra populaţiei. Sunt lucruri cunoscute. În 1970, care a fost un alt an sumbru pentru Polonia, trupele de Securitate şi ale Armatei au fost folosite în doua localităţi. Au fost şi victime atunci, dar în niciun caz ca la Timişoara. De ordinul zecilor. În 1981, la 13 decembrie, cand în Polonia a fost instaurată legea marţială şi când au fost organizate demonstraţii de protest în întreaga ţara, s-au folosit împotriva demonstranţilor tancurile de apă şi bombele fumigene pentru împrăştierea demonstranţilor. În ciocnirile de atunci bilanţul este de 46 de poliţişti răniţi şi 19 persoane arestate. Nu se cunosc morţi, nu se cunosc răniţi. Nicio comparaţie, din nou, cu masacrul de la Timişoara. Analize specializate ale evenimentelor din Polonia, susţin la unison că întreaga armată poloneză şi-a executat ordinele de reprimare a demonstraţiei doar parţial şi cu numeroase excepţii, cu numeroase cazuri de opoziţie.

N.C. Munteanu: Nu te mai întreb de Bulgaria, că în Bulgaria nu s-a întamplat nimic şi oricum bulgarii ne-au luat-o înainte şi cu perestroika şi cu reformele şi cu glasnostul. EMIL HUREZEANU În noiembrie ‘89, conducătorii Partidului şi al statului bulgar au declarat că vor dizolva poliţia secretă utilizată împotriva spionilor şi al dizidenţilor, iar relativ recent, cu o săptămână în urmă, la 13 decembrie şeful direcţiei Securităţii bulgare, într-un interviu de presă a declarat, citez, scopul nostru este de a acţiona în cadrul strict al legilor ţării şi din nou, atenţie, şi de a nu stârni indignarea poporului. Este ceea ce nu s-a întamplat la Timişoara şi este ceea ce Ceauşescu refuză în continuare să facă. Nu aducem în discutie cazul Uniunii Sovietice care este într-adevăr cu totul şi cu totul diferit.

Emil Hurezeanu: Trebuie revenit asupra rolului Armatei şi misiunii Armatei. Masacrul de la Timişoara de la 16 şi 17 decembrie, ordonat de factorii politici responsabili ai statului şi dus la îndeplinire de forţele represive, predominant ale Securităţii, este în actualul context est-european, aşadar, o excepţie tragică, este o primă concluzie. Armata României este parte componentă a poporului român şi are datoria de al sluji doar pe acesta, de a sluji doar interesele reale ale acestui popor şi interesele României. Acţiunile sângeroase de la Timişoara, îndeplinite de forţele de intervenţie sunt acte îndreptate împotriva poporului român şi împotriva intereselor sale fundamentale.

De aceea refuzul de a executa un ordin criminal la Timişoara, pentru care soldati şi ofiteri, au fost, după câte se pare executaţi, devine un act patriotic, suprem, cu aceleaşi dimensiuni de martiriu ca şi jertfele demonstranţilor. Şi încă ceva: Armata României va supravieţui cu siguranţă ca instituţie fundamentală a statului român dictaturii de acum, care nu este o instituţie a statului roman, ci un accident tragic al istoriei. Prestigiul vital, prestigiul Armatei, care este vital pentru destinul României nu trebuie compromis sub nicio formă. Pentru că în astfel de cazuri se compromite pe termen lung şi cu răni de nevindecat, în special însăşi fiinţa entităţii de stat. Armata română nu se confundă cu dictatura monstruoasă de la cârma României de acum. Interesele Armatei ca instituţie, în primul rând, sunt interesele fiilor şi fiicelor patriei care o alcătuiesc, sunt însăşi interesele poporului român de acum şi dintotdeauna.

N.C. Munteanu: Înteleg că Ceauşescu se află într-o tragică confuzie. El îşi închipuie că e România, el îşi închipuie că e poporul român, în numele căruia îşi permite cam de multa vreme să vorbească şi să hotărască. Aş vrea să revin la unele reacţii din ţările socialiste şi astă seară am ascultat Radio Moscova la orele 19. Între altele se afirma la Radio Moscova că lozincele politice tăioase cu care au manifestat locuitorii Timisoarei, au revendicat înfăptuirea cât mai rapidă a unor prefaceri din ţară, relevă Pravda. E vorba, asadar, de reforme. De reformele pe care Ceauşescu le respinge cu atâta violenţă. Acelaşi Pravda, acelaşi ziar Pravda, citeaza de asemenea declaraţia făcută de reprezentantul oficial al Agerpres corespondentului agentiei Tass. Sunt băieţi ageri, inteligenţi şi cu epoleti chiar şi atunci cand sunt în haine civile. Acest băiat destept şi inteligent i-a spus corespondentului Tass: nu am auzit nimic despre niciun fel de demonstraţie de la Timişoara, nu am primit de acolo niciun fel de înştiinţare. Aceasta a fost răspunsul la rugămintea corespondentului Tass de a comenta comunicatele de presa străină, referitoare la tulburările care au avut loc sâmbăta şi duminica în acest oraş românesc. În clipa în care Radio Moscova a difuzat aceasta emisiune, Ceauşescu vorbise deja şi comunicase românilor şi lumii întregi că la Timişoara se întamplase, totuşi, ceva. La Agerpres sunt gazetari nu prea ageri la minte.

Emil Hurezeanu: Să trecem, cred, e timpul, mai avem circa 12 minute până la ora unu cand vom asculta stirile. Să trecem la capitolul solidaritate internationala cu victimele de la Timişoara şi cu poporul român. Trebuie să spunem că aceasta solidaritate este absolut impresionanta. Ne lipsesc cuvintele să o descriem. Toate posturile radio, toate posturile de televiziune, toate ziarele accesbile noua, inaccesbile nouă prin distanţă, din Canada, din Australia suntem informaţi, vorbesc despre evenimentele acestea tragice de la Timişoara, despre consecinţele lor, despre tragedia în care este silită să zacă România. Am avut demonstraţii ieri, astăzi în mai multe oraşe ale lumii. Pentru că noi emitem de la Munchen, cred că trebuie să începem cu demonstraţia care a avut loc aici, în aceasta seara, în una din pietele centrale ale orasului, în Odeon Platz. O demonstraţie cu participare ampla, veti vedea şi despre ce a fost vorba. Sorin Cunea a participat la demonstraţie şi ne-a făcut următoarea relatare.

Sorin Cunea: Coincidenţa a făcut ca miercuri seara la ora la care Ceauşescu îşi debita la Bucureşti acuzatiile absurde, în Piata Odeon din Munchen se desfăşura o mare demonstraţie împotriva politicii dictatorului român. Mii de oameni, cetăţeni germani, cetăţeni de origine româna şi maghiară, o mulţime imensă a răspuns chemarii Ligii din Munchen pentru apărarea drepturilor omului în România de a se aduna pentru a-şi exprima protestul fata de asasinatele comise la Timişoara de catre Securitatea lui Ceauşescu.

Piata Odeon se afla în vecinatatea Primăriei din Munchen, de unde în aceste zile premergătoare sărbătorii Crăciunului, strălucesc mii şi mii de beculeţe şi steluţe în oraşul copiilor, care se organizează anual în acest loc. Demonstranţii aveau lumânări aprinse şi făclii creând o atmosferă solemnă în marea piaţă. Pe nenumăratele pancarte purtate de demonstratari se citeau slogane împotriva tiraniei ceauşiste din România. Libertate pentru România! Jos cu banda de asasini a lui Ceauşescu! Epoca de aur a tancurilor împotriva cetăţenilor pasnici! Să plece Ceauşescu! (înregistrare audio protestele de la Munchen)

Adunarea de protest a fost deschisă de către primarul oraşului Munchen, dl. Hanzog, care cu cuvinte emoţionante a exprimat în numele marei metropole bavareze compasiunea faţă de familiile victimelor de la Timişoara. A luat apoi cuvântul Doru Braia, militant activ pentru apărarea drepturilor omului în România. El a propus un moment de reculegere în memoria celor răpuşi şi în aceste zile la Timişoara, după care a vorbit despre atmosfera de teroare impusă poporului român de către Ceauşescu şi familia sa. Noi suntem poporul! - a spus Doru Braia. Noi, cei de aici, cei din ţară, Doina Cornea, Mircea Dinescu, Dan Petrescu şi toti cei care lupta împotriva tiraniei comuniste.

A luat apoi cuvântul scriitorul transilvanean de orgine germană, Hans Bergel, care s-a referit la evenimentele dramatice din România ultimelor zile, înfierând asa-zisa mass-medie din România, care acoperă aceste fărădelegi prin tăcere. El a amintit că la Timişoara au căzut victime în primul rând copiii care păşeau în fruntea demonstranţilor. Din rândul mulţimii s-au auzit huiduieli la adresa dictatorului Ceauşescu, călăul poporului român. Hans Bergel a propus guvernelor ţărilor libere să-şi retraga în corpore diplomatii acreditati la Bucureşti, stoparea tuturor legăturilor economice cu România şi să citeze în fata unui tribunal international pe cei care s-au făcut vinovati de dezastrul în care se afla România. (înregistrare protest) În încheierea marii demonstraţii din Piata Odeon din Munchen, multimea s-a îndreptat spre biserica Sf. Luca din imediata apropiere, unde a avut loc un serviciu divin, oficiat în memoria celor ucişi la Timişoara. Cei de faţă au intonat în încheiere Deşteaptă-te, române.

N.C. Munteanu: Continuam cu părţi din discursul doctorului Klaus Hanzog la demonstraţia de la Munchen. Citez: „Ceea ce se întamplă în România ne afectează şi pe noi la Munchen în mod dureros. Suntem cuprinşi de mâhnire şi indignare. Protestăm contra teroarei, contra înăbuşirii brutale a unei demonstraţii paşnice. Mulţi cetăţeni ai orasului nostru şi-au ridicat întotdeauna vocea când a fost vorba de persecuţiile politice, de încălcarea drepturilor omului, de apărarea drepturilor minorităţilor. Munchenul în calitate de oraş deschis, dar şi ca un oraş cu o povara istorică de capitală a mişcării, are o răspundere specială, o răspundere care nu trebuie să devină vizibilă numai în astfel de situaţii ci şi în realitatea cotidiană, cum ar fi, de pildă, acceptarea refugiaţilor şi înţelegerea problemelor lor. Tocmai într-o perioadă în care ţările de pe glob se apropie unele de altele, în care interdependenţele ecologice şi economice sunt vădite pentru fiecare, nu ne poate lăsa indiferenţi destinul altor oameni din alte ţări. Drepturile omului sunt egale pentru toţi.

Masacrul şi executiile din Timişoara sunt reprobabile. Evoluţiile politice din ultima vreme din celelalte ţări europene ne umplu inimile de bucurie. Calea paşnică spre libertate în Uniunea Sovietica, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Germania de Est au dat sperante lumii întregi. Cu atât mai brutale apar actele de violenţă comise în România. Asiguram victimele şi pe toti cei loviţi de întreagă noastra compasiune şi solidaritate. Le cerem tuturor celor ce dispun de influenţa politică şi economică în România să încerce tot ce le stă în putinţă spre a împiedica comiterea altor acte de teroare şi să se îngrijească spre a asigura şi în România o viaţă lipsită de frică. Vă mulţumesc că aţi venit să protestăm împreună împotriva vărsărilor de sânge, a violenţei şi brutalităţii regimului din România.”

Emil Hurezeanu: Stimaţi ascultători! Astfel de intervenţii şi de declaraţii sunt foarte numeroase la aceasta oră. Şefi de partide, lideri de sindicate, reprezentanţi ai Parlamentelor, inclusiv din ţările comuniste, au luat atitudine împotriva represiunii de la Timişoara. Va mai fi vorba despre astfel de intervenţii şi de proteste, demonstraţii de solidaritate cu victimele, cu cei care au fost supusi reresiunii în România şi la Timişoara în următoarele ore. Emisiunea noastră, vă reamintim, durează începând de la ora unu, ora României, încă trei ore. La fiecare oră fixă veţi asculta, asa cum se procedeaza în mod obişnuit, în timpul programelor normale de transmisie, veţi asculta ştiri, timp de zece minute. După ora unu ni se vor alătura aici în studio Mircea Carp şi Doina Alexandru. Cu timpul, în cursul noptii, vom avea noi mărturii, vom avea noi telefoane, noi relatări pe care le asteptăm. Le aşteptăm să curgă în timpul nopţii.

N.C. Munteanu: Pentru că am vorbit despre demonstraţii şi alte asemenea acţiuni de demonstraţii care au avut loc în lume, să precizăm că la Sofia, de exemplu, mii de persoane au demonstrat în faţa ambasadei române în capitala Bulgariei. Manifestanţii au scandat: Ceauşescu, ruşinea Europei! şi Libertate pentru poporul român! Bulgarii pentru români!

Emil Hurezeanu: Aşa cum aţi fost informaţi, Sejmul polonez în unanimitate a adoptat o moţiune de protest împotriva represiunii de la Timişoara şi a păstrat un moment de reculegere pentru victimele de la Timişoara. La fel, Partidul Social-Democrat din Germania Federală, la încheierea lucrărilor sale de ieri seară. Noi înşine, redactorii şi colaboratorii postului de radio Europa Liberă, ne alăturăm acestui omagiu adus victimelor de la Timişoara. În memoria lor un minut de tăcere, de tăcere profundă până la ora unu.


(Un document sonor din Arhiva RFE Hoover).