Echipa Națională s-a întors în țară | Cum i-au întâmpinat românii pe fotbaliștii tricolori întorși de la Euro 2024

Primii fani ai tricolorilor au ajuns la Mogoșoaia cu câteva ore înainte ca echipa națională să sosească. 

Alin spune că a trăit perioada Euro din plin. Pentru el, această perioadă a fost plăcută și emoționantă, dar, „din păcate, s-a terminat”. 

„În seara asta am venit să-i văd pe băieți, au jucat un fotbal frumos, au legat pase, au ieșit bine la joc, au transmis fericire, au transmis emoție, au fost fotbaliști în adevăratul sens al cuvântului”, completează Alin. 

Una dintre zecile de pancarte de pe stadion. 

Momentul sosirii tricolorilor. În stânga, sus, Edi Iordănescu, antrenorul Echipei Naționale. 

La sosirea autocarului, fanii prezenți au strigat la unison, cu bucurie, „România!”. 

După câteva clipe, toate persoanele prezente în fața Centrul Național de Fotbal s-au îndreptat către tribune, pentru a-i vedea pe jucătorii lor preferați. 

Echipa României a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a pierdut în optimi, contra Olandei. Chiar și așa, rezultatul este unul remarcabil, având în vedere că este pentru prima oară, în trei decenii, când tricolorii joacă un meci la un turneu final. 

Luisa și Radu spun că ultimele câteva săptămâni au fost superbe. Au trăit niște emoții unice și speră ca asemenea reușite sportive să se repete și în viitor. 
 

Întrebată de ce a ales să vină la Mogoșoaia, Luisa a răspuns că jucătorii au meritat asta. 

„Merită încurajările noastre, mulțumirile noastre, felicitările noastre, pentru că România nu a avut o perioadă atât de bună în ultimii ani și ei au reușit să ne readucă speranță și să ne unească pe toți”. 

Fotbaliștii tricolori intrând pe teren.

România a fost învingătoarea Grupei E, din care a făcut parte alături de Belgia, Slovacia și Ucraina. 

Parte a lotului Echipei Naționale și a echipei tehnice a mulțumit suporterilor.

Jucătorii, ieșind de pe teren. 

Cei prezenți au cântat imnul „Deșteaptă-te, române!” și i-au aplaudat minute în șir pe fotbaliști. 

Mijlocașul Nicolae Stanciu alături de susținători. 

Lucian Sânmărtean, fost jucător de fotbal, alături de un fan. 

Târziu în noapte, în jurul orei 01.00, jucătorii Echipei Naționale s-au întors din Germania. Imediat după aterizare, aceștia s-au îndreptat către Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, unde au fost așteptați de sute de fani.