Un deputat ucrainean din partidul lui Zelenski, acuzat de corupție, a cerut azil în România

Andriy Odarchenko, în vârstă de 46 de ani, este pus pe lista de lista persoane căutate de către Parchetul Anticorupție din Ucraina.

Un deputat ucrainean acuzat de corupție ar fi trecut granița ilegal în România, unde a cerut azil, scrie Ukrainska Pravda. Este vorba despre Andriy Odarchenko, deputat al partidului Slujitorul Poporului, acuzat că a încercat să mituiască un alt oficial public.

„Conform informațiilor aflate la dispoziția organelor de cercetare preliminară, Odarchenko a trecut frontiera de stat în afara punctului de control cu România și după aceea s-a adresat autorităților de stat din România cu o cerere de azil în acest stat”, a declarat un procuror anticorupție ucrainean, citat de Ukrainska Pravda.

Potrivit datelor preliminare ale Biroului Național Anticorupție (NABU), Andriy Odarchenko ar fi trecut ilegal frontiera în România, pe 17 septembrie, în apropierea localității Krasnoilsk din regiunea Cernăuți, în dreptul localității Vicovu de de Sus din județul Suceava.

Șoferul lui Odarcenko a declarat la audierea din 19 septembrie că, cu două zile înainte, acesta i-a cerut să îl lase în centrul localității de la granița cu România, i-a dat telefoanele mobile și i-a cerut să le pună la încărcat, potrivit Tribunalul Anticorupție din Ucraina.

Odarchenko i-a mai spus că se va întoarce singur la Parlamentul Ucrainei. De atunci, șoferul nu l-a mai văzut pe deputat și nu știe cum să ia legătura cu el.

Acuzat de corupție

Anul trecut, pe 21 noiembrie, Biroul Național Anticorupție din Ucraina a anunțat suspiciunile anchetatorilor cu privire la Andriy Odarchenko, deputat din 2019 în fracțiunea Slujitorul Poporului.

El ar fi încercat să îl mituiască în bitcoin pe șeful Agenției de Stat pentru Restaurarea și Dezvoltarea Infrastructurii, Mustafa Nayem.

Deputatul ar fi intenționat să primească bani din fondul pentru lichidarea consecințelor agresiunii armate pentru a repara clădirile Universității de Stat de Tehnologie Alimentară și Comerț din Harkov, unde Odarchenko a fost decan.

Valoarea șpăgii ar fi fost de circa 8% din contract, potrivit rechizitoriului trimis în instanță. Ulterior, deputatul ar fi oferit lui Naysem o parte din beneficiul ilegal în valoare de 0,39 bitcoini, adică echivalentul a 10.000 de dolari.

În timpul uneia dintre audierile în instanță, Odarchenko a negat că l-ar fi mituit pe funcționarul ucrainean.

El a recunoscut că a avut contacte cu Nayem, dar a spus că acesta i-ar fi cerut să îl învețe cum să utilizeze criptomonedele. În plus, deputatul a declarat că ancheta împotriva sa ar putea fi o dovadă a „persecuției politice”.

Tot atunci, instanța i-a impus deputatului Odarchenko o cauțiune în valoare de 15 milioane de grive (325.000 de euro). Acesta a plătit cauțiunea.

Măsuri după fuga în România

Președintele Verkhovna Rada (Parlamentul din Ucraina) nu a emis o călătorie de afaceri pentru Odarchenko pentru a călători în străinătate, a mai spus procurorul de caz la audierea din 19 septembrie.

Acesta este motivul pentru care Înalta Curte Anticorupție a decis să-l aresteze în lipsă pe Andriy Odarchenko.

De asemenea, procurorii au solicitat includerea deputatului pe lista persoanelor urmărite internațional.

Parchetul anticorupție a inițiat recuperarea celor 15 milioane de grivne (aproximativ 325.000 de euro) din cauțiunea plătită anterior de către deputat.

Ajuns în România, Odarchenko a solicitat autorităților statului român azil, a declarat procurorul de caz în timpul audierii, potrivit Serviciului ucrainean al RFE/RL.

Potrivit Libertatea, Andrei Odarchenko a cerut autorităților române protecție temporară, de care beneficiază aproape 180.000 de cetățeni ucraineni de la începutul războiului.

Contactați de Europa Liberă, reprezentanți ai Poliției de Frontieră și ai Inspectoratului General pentru Imigrări au declarat că nu pot face comentarii cu privire la cazuri particulare.

Îți mai recomandăm Ursula von der Leyen: UE va acorda Ucrainei un împrumut de până la 35 de miliarde de euro

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.