WSJ: Abramovici și membri ai echipei ucrainene de negociere au simptome de otrăvire

Apropiații lui Abramovici confirmă că acesta prezintă simptome de otrăvire.

Surse apropiate lui Roman Abramovici au confirmat pentru BBC că oligarhul rus are suspiciuni că ar fi fost otrăvit la începutul acestei luni, după o întâlnire în cadrul negocierilor de pace ruso-ucrainene.

Apropiații săi nu au confirmat nici dacă a mai fost și altcineva vizat și nici care a fost sursa atacului.

În aceeași zi, Wall Street Journal a susținut că trei persoane care au participat la negocierile de la Kiev în noaptea de 3 spre 4 martie prezintă simptome de otrăvire: au ochii roșii, lăcrimare constantă și dureroasă și descuamarea feței și a mâinilor.

Abramovici este în regulă acum, pentru că de la incident au trecut deja câteva săptămâni, iar apropiații săi spun că oligarhul este decis să participe în continuare la negocieri alături de cei din Ucraina în încercarea de a pune capăt războiului.

Îți mai recomandăm Înregistrări FBI. Cazul Kara-Murza sau cum se îmbolnăvesc brusc toți criticii Kremlinului

Apropiații săi spun că Abramovici a fost implicat în mai multe întâlniri și că o face doar după ce i s-a cerut să ajute.

Experții occidentali spun că este dificil de stabilit dacă simptomele au fost cauzate de un agent chimic sau biologic sau de un atac cu radiații electromagnetice.

Și Bellingcat confirmă că trei persoane au experimentat simptomele unei otrăviri.

„Bellingcat poate confirma că trei membri ai delegației care au participat la discuțiile de pace dintre Ucraina și Rusia în noaptea de 3 spre 4 martie 2022 au prezentat simptome compatibile cu otrăvirea cu arme chimice. Una dintre victime a fost antreprenorul rus Roman Abramovici”, a scris Bellingcat pe Twitter.

Alături de Abramovici încă un antreprenor rus a luat parte la negocierile la care a participat și deputatul ucrainean Rustem Umerov.