Accident între două autocare cu copii pe DN1, în județul Sibiu

Digi 24 transmite că în cele două autocare erau 90 de persoane, majoritatea copii, cu vârste între 15 şi 18 ani, elevi, şi profesori (imagine generică).

Circa 25-30 de copii au fost transportați la spital după un accident care a avut loc miercuri seară între două autocare, pe DN1, în județul Sibiu, la Hula Bradului.

Autorităţile locale au activat Planul Roşu de intervenţie.

Digi 24 transmite că în cele două autocare erau 90 de persoane, majoritatea copii, cu vârste între 15 şi 18 ani, elevi, şi profesori.

ISU Sibiu a precizat că toate persoanele au ieşit din autocare, iar 34 primesc îngrjiri medicale. Nu sunt persoane rănite grav. Reprezentanţii SAJ afirmă că 25-30 de copii vor fi transportaţi la spital.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1, localitatea Bradu, în zona restaurantului Poiana Bradului, județul Sibiu, s-a produs o coliziune față-spate între 2 autocare, în care se aflau școlari și profesori de liceu, în total fiind aproximativ 90 de persoane”, transmite Poliția. „Din primele informații nu au rezultat victime, însă mai multe ambulanțe și echipaje ale autorităților s-au deplasat la fața locului, pentru investigațiile necesare ce se impun. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției, valorile de trafic fiind în creștere”, mai precizează sursa citată.