La urma urmei, infectarea cu coronavirus și moartea au și un preț. Probabil că am depășit deja această limită?!
Politicienii încearcă să introducă măsuri care pun afacerile private la pământ, probabil permanent, în timp ce aproape toți angajații instituțiilor publice lucrează de acasă cu salariul întreg.
Liderii politici au cerut tuturor să ajutăm cum putem și să trecem cu toții prin aceste momente de cumpănă. Cei din mediul privat au reacționat imediat și au tăiat din veniturile proprii și ale angajaților,plus multe alte costuri. Politicienii de ce nu o fac? De ce nu iși reduc beneficiile financiare? Ori suntem toți în acceași barcă, și aici mă refer la politic/mediu privat, ori ei nu fac parte din această categorie? Salariile politicului provin din taxele plătite ani la rând de mediul privat care și acum în aceste momente de criză trebuie să achite statului taxele neschimbate, pentru că așa au rămas.
Declarațiile politicienilor au rămas pe hârtie, la nivel declarativ si până acum nici un antreprenor nu a văzut un dram din pachetele mega fantastice anunțate de Guvernul Norvegiei. Unde sunt aceste pachete financiare? În toți acești ani toți am constatat eficiența statului în a colecta taxe și impozite, dar acum când este rândul politicului, al statului să intervină pentru a ajuta mediul privat, vedem amânări și ineficiență. Unde eram acum daca mediul privat ar fi fost la fel de cinic și ineficient în plata dărilor la stat precum este politicul? Iar împrumuturile promise de stat nu vor ajuta când clienții vor dispărea.
Ieri au venit cu noul pachet care va putea fi aplicat, spun ei din cca 17 aprilie. Statul va plăti până la 80% din costurile fixe ale firmelor care au fost obligate să închidă și acelor firme care au pierderi mai mari de 30%. Deci atenție, pachetul conține până la 80% din costurile fixe și vor fi plătite de stat, dar taxele către stat rămân neschimbate și trebuiesc platite. Deci metoda, cu o mână dăm și cu alta luăm. Mă repet, taxele au rămas neschimbate, și vorbim de sistemul de taxe din Norvegia care este foarte ridicat dacă este sa comparăm cu restul Europei.
Izbucnirea pandemiei de coronavirus a dus aproape toate țările în pragul unei crize economice. Această criză nu este din cauza scăderii voinței populației de a cumpăra. Cei mai mulți ar continua să cheltuie bani în cafenelele din Norvegia, pentru excursii la cumpărături în New York, pentru schiat în Alpi și vacanțe la plajă în Grecia, desigur, numai dacă este permis și ar mai îndrăzni să plece. De asemenea, această criză, nu are rădăcinile în dorința de vânzare eșuată din afaceri, pentru că există atât capacitatea, cât și dorința de a produce cel puțin la fel de mult ca și înainte.
Când nu există scădere în cererea pietei și nici eșecul ofertei, termenii tradiționali, cum ar fi recesiune și „depresie economică” devin fără sens. Economia nu este „deprimată”, ci de fapt pur și simplu autoritățile au stins lumina și au încuiat ușa.
Autoritățile, nu coronavirusul au pus capăt producției și consumului. Dacă virusul ar fi făcut ravagii în mod liber, probabil că ar fi creat și o încetinire economică, atât în ceea ce privește cererea, cât și în ceea ce privește oferta, dar nu asta s-a întâmplat. Pentru a întârzia și a limita răspândirea unui virus nou, politicienii aleși de noi au decis să închidă o mare parte a economiei, în unanimitate și în numele nostru. Prin urmare, șomajul tehnic prin care statul preia plata angajaților, nu este imputabil deciziilor mediului de afaceri și nici faptului că economia ar fi intrat in colaps, ci este efectul deciziilor autorităților. Această opinie cred că este impartașită de marea majoritate dintre noi. Închiderea multor companii private costă! Dar merită prețul?
Faptul că statul a preluat costurile angajaților din mediul privat nu ar trebui văzut de mediul de afaceri ca un ajutor, ci ca o datorie a autoritaților în această perioadă de criză și o urmare a deciziei politice de închidere a companiilor private. În plus, sunt ingrijorat că avem un sistem social deja rănit care nu va putea rezolva la timp problemele oamenilor. Rata șomajului în Norvegia se apropie de 10,4%, cea mai mare rată a șomajului după al doilea razboi mondial. Deciziile politice trebuie luate pe baza de informații complete, calcule și previziuni, nu pe „repede înainte”. De exemplu consider că ar fi trebuit ca statul să mențină deschisă acea parte a economiei private care poate funcționa în condițiile pandemiei. Reamintesc că 68,2 % din bugetul public al Norvegiei provine de la taxele și impozitele plătite de companiile private, iar în condițile închiderii economiei private, statul nu va avea bani pentru sistemul social, de sănătate, infrastructură și alte nevoi publice. Cât despre banii promiși sectorului privat, îmi este teamă că vor veni prea târziu pentru a-l face funcțional și capabil să plătească contribuția către bugetul public.
Atunci când în consens, Parlamentul a ales, pe 13 martie 2020 să închidă sectorul privat, această decizie ar fi trebuit să fie urmarea faptului că toate părțile consideră că daunele aduse locuitorilor în cazul unui focar necontrolat sunt mai mari decât costul închiderii Europa S.A. și World S.A. Dar autoritățile nu sunt fair play pentru că noi, ca națiune și ca stat, am alimentat de-a lungul anilor venitul bugetului de stat de la companiile private și singurul lucru pe care statul îl oferă acum drept compensare este un împrumut care să acopere costurile de funcționare în perioada de închidere, un împrumut care va trebui rambursat cu dobânzi! Cine va avea puterea de a plăti dobânzile anexate acestor imprumuturi? Când tot mediul privat de afaceri va fi în genunchi?!
Băncile activează metoda ”urechea surdă”, și anume scăderea ratei dobânzii nu va veni decât după câteva săptămâni și nu imediat după anunțarea scăderii dobânzii a Băncii Naționale Norvegiene, dar oamenii acum au nevoie de ajutor. Băncile s-au ocupat de reducerea ratei dobânzii în mod diferit, ele indicând, de asemenea, explicații diferite de ce reducerea ratei dobânzii de la Banca Centrală Norvegiană nu este continuată în întregime și de ce perioada de așteptare este atât de lungă. Aici guvernul/guvernele ar trebui să pună piciorul în prag și să impună băncilor reducerea punctului de dobândă cu tact și în același timp cu Banca Națională. De ce nu o fac?
Vreau să spun clar că Guvernul nu are de rezolvat o problemă de finanțare ci una de pierdere a venitului la bugetul public. Pierderea de venit este urmarea unor restricții și a deciziilor autorităților despre care am scris anterior.
Cine și din ce va finanța în viitor școlile prezente și viitoare, sistemul de sănătate, îngrijirea bătrânilor, ajutoarele sociale și alte activități publice daca am întrerupt cea mai mare parte a afacerilor private care solicită competența si sunt construite pe competență?
În cadrul unui virus normal sezonier, aproximativ 425.000 de norvegieni (8 % din populație) sunt infectați și aproximativ 1.200 mor ca o consecință directă a bolii. Statistica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 65.000 de persoane mor anual în Europa din cauza gripei sezoniere. După cca 3 luni de la apariția și infectarea cu coronavirus sunt 40.500 de morți din cauza bolii Covid-19. Un calcul simplu arată prețul plătit în vieți omenești. Dacă extindem această cifră pe un an, infectarea cu coronavirus și boala Covid-19 vor lovi țările din mijlocul Europei (Italia, Franța și Germania) la un nivel de 3,5 milioane persoane infectate și 10.000 de morți în fiecare din aceste țări. Realitatea arată însă mult mai dramatic decât statistica: numai în Italia sunt peste 10.000 de decese și suntem îninteriorul celor cca 3 luni.
Conceptele precum „utilitatea” și „costul” sunt complet uitate în situația de azi. Da, coronavirus are o rată mai mare de infectare și de deces. Este nefericit să o menționez, dar bolnavii infectați cu coronavirus și cei care au murit au, la urma urmei, un preț. Probabil că am depășit deja această limită.
Modelele epidemiologice și software-ul asociat lor au fost dezvoltate de matematicieni și fizicieni care înțeleg condițiile preliminare, structura, dinamica și, nu în ultimul rând, limitările acestora, în timp ce persoanele care le aplică sunt adesea oameni de știință din sfera medicala și socială care nu au această perspectivă. Când oamenii din parcuri sau cei aflați pe stradă stau la o distanță între 3-4 metri și vorbesc între ei, constantele modelelor vor deveni variabile, iar modelele epidemiologice și software-ul asociat lor vor fi complet diferite. Vor fi mai multe cazuri de infecție cu coronavirus, iar numarul deceselor va crește, dar noi, ca națiune, nu ne putem permite să ramânem în urma acestui tsunami, ci trebuie, suntem datori, să o luăm înainte și să prevenim.
Dacă nu putem controla condițiile cadrului internațional, le putem controla cel puțin pe cele interne, naționale. Dacă nu luăm măsuri astăzi, discrepanțele si căderea întreprinderilor, industriilor si a mediului privat pe care le vedem acum, nu va crea doar șomaj ridicat pe termen scurt, ci probabil șomaj permanent în Europa și în America, mai ales în Europa de Sud, în rândul tinerilor, pe termen lung.
Toți și toate țările putem consuma fondurile de urgență și putem stabili diverse pachete de măsuri, dar vom ajunge la o limită. Trebuie să pornim motoarele sociale și economice, înainte de a fi prea târziu.
Noi, ca o comunitate, în primul rând autoritățile, trebuie să sprijinim sectorul privat, pentru ca după terminarea izolarii, să avem aproximativ echilibrul și forța pe care le-am avut în momentul când a început această tragedie globală.
Vor veni mai multe cazuri de coronavirus, iar numarul deceselor va crește, dar noi, ca națiuni, nu ne putem permite și nu vrem să plecăm cu totul și de tot!