Peste 20 de procurori din perioada regimului comunist și zeci de profesioniști ai Securității și Miliției lui Ceaușescu au fost implicați în înăbușirea Revoltei de la Brașov din 1987. Dosarul în care sunt cercetați torționarii muncitorilor brașoveni a fost transferat acum un an la Secția Specială de Anchetare a Magistraților, deși Parchetul Militar audiase circa 600 de martori. Nu există niciun vinovat, doar cele 61 de victime plus familiile lor hărțuite în ultimii ani ai regimului Ceaușescu. Torționarii lor, care mai sunt încă în viață, se bucură de pensiile speciale date, în ultimii ani, în mod egal, militarilor care au fost în Afganistan, polițiștilor care au fost în Kosovo, foștilor milițieni sau foștilor ofițeri de securitate. (Sabina Fati)
Cu doar cîteva zile de ultimul Congres al PCR, la care Nicolae Ceaușescu a fost reales secretar general al Partidului Comunist Român, în întreaga lume au avut loc ample demonstrații de solidaritate cu poporul român, la comemorarea a doi ani de la protestele muncitorilor de la Brașov. 16 noiembrie 1989 - „Actualitatea românească”, săptămâna Brașov, ziua a patra a manifestațiilor de solidaritate cu opoziția din România, o emisiune moderată de Emil Hurezeanu. Colaborează la program: Șerban Orescu. Mitinguri de comemorare a revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 în 60 de orașe din lume. Corespondențe de la Budapesta, Munchen (Doru Braia), Berlin (William Totok), New York (Dan Vîlceanu), Amsterdam, Copenhaga, Sydney, Paris.
Your browser doesn’t support HTML5