Acuzații de corupție la Academia de Poliție: comisar judecat pentru luare de mită

Ofițerul ar fi solicitat bani pentru în calitatea de șef al Biroului Control Intern din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Comisarul de poliție Iulian Beutoru a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care acuzațiile sunt de luare de mită. DNA îl acuză pe ofițer că ar fi comis faptele în perioada în care era împuternicit șef al Biroului Control Intern din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

„În cursul lunii iulie 2020, inculpatul Beutoru Iulian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un subordonat sumele de bani pe care acesta ar fi urmat să le obțină din acordarea, pe o perioadă de șase luni, a unei majorări salariale de până la 50% din valoarea salariului de bază”, au precizat procurorii DNA.

Îți mai recomandăm Șef de Poliție acuzat că primea „taxă de protecție” de la bișnițarii de pe plajă

Aceștia au mai arătat că ofițerul ar fi întocmit și înaintat propunerea motivată colegiului de conducere din cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza”, propunere care, în final, a fost respinsă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, instanța care va pronunța prima sentință în acest caz.