In Statele Unite guvernul federal continua sa fie inchis. Sint sperante ca aceasta situatie sa se schimbe curind? O relatare de la corespondentul Europei Libere la Washington.
Cele doua parti – presedintele Trump si Congresul, in care democratii controleaza una dintre camere – sint in impas.
Presedintele doreste cu orice pret finantarea unui zid despartitor, la frontiera cu Mexicul. Democratii considera că cererea sa este una politica, pentru a-si satisfice electoratul si nu vor sa aloce fonduri pentru zid. Nici una dintre parti nu pare dispusa sa cedeze.
Your browser doesn’t support HTML5
Trump crede ca daca ar ceda, sansele lui de realegere se reduc substantial. Democratii cred ca populatia il invinuieste pe presedinte, pentru inchiderea guvernului si pe masura ce trece timpul, acest sentiment s-ar intari. O reteta perfecta pentru blocaj.
Pe de alta parte insa, guvernul federal este partial inchis si asta are consecinte, circa 800 de mii de lucratori neplatiti, servicii publice neasigurate. Ce e de facut?
In urma cu circa o saptamina Trump a spus ca daca democratii nu cedeaza, atunci are dreptul de a declara stare de urgenta nationala, caz in care poate mobiliza fonduri alocate armatei, care nu au fost folosite. Din ce in ce mai multi cred ca – desi este o solutie extrema – aceasta ar putea fi o cale de iesire pentru ambele parti.
Presedintele ar parea puternic, hotarit si nedispus la compromisuri, in ochii bazei sale electorale. Poate spune că nu a cedat si obtine – in teorie – fondurile, declarind victorie.
Democratii si probabil si alte organizatii vor da in judecata administratia, daca presedintele declara stare de urgență, pentru că ei considera că imigratia ilegala – in realitate in scadere – nu este un pericol care sa justifice o astfel de decizie, echivalenta cu o situatie de razboi. Si ei pot sustine ca nu au cedat.
Ceea ce ar putea urma sint procese succesive, in diverse instante, fara ca zidul sa poata fi construit si acestea s-ar putea prelungi mult timp. Dar intre timp electoratul lui Trump ar retine ca presedintele a cistigat.
Asta pare cea mai la indemina solutie pentru ca ambele parti pot declara victorie. In plus ea permite ca guvernul federal sa fie redeschis, ceea ce democratii vor. Nu este insa o optiune fara riscuri tocmai pentru ca presedintele opteaza pentru o sursa de fonduri, rezervata unor situatii de mare urgenta.
Administratia Trump s-a interesat de-acum cit de repede pot fi semnate contracte de constructii si daca lucrarile pot incepe in interval de 45 de zile. In principal este vizata o alocare bugetara prealabila de 13,9 miliarde de dolari, bani inca necheltuiti.
O alta varianta ar fi fonduri promise unor regiuni afectate de recente dezastre cum sint Porto Rico si California, pe care presedintele le-ar putea deturna pentru constructia zidului.