Doi morți și mai mulți răniți în urma unei explozii la Kabul - surse talibane

Explozia s-ar fi produs într-o zonă cu tarabe, i9ntens populată din Kabul. Fotografie de arhivă.

Cel puțin două persoane au fost ucise și mai multe rănite miercuri, pe 23 octombrie, la Kabul, într-o explozie din apropierea unui birou guvernamental unde sunt eliberate cărți de identitate, a declarat o sursă talibană pentru RFE/RL.

Sursa, care a cerut anonimatul din cauza naturii sensibile a problemei, a spus că explozia a avut loc când un bărbat care ținea o pungă de plastic a vrut să meargă la biroul de identificare și geanta a explodat. Bărbatul, rănit el însuși, a fost reținut, a spus sursa.

„Două persoane au fost martirizate și alte câteva au fost rănite”, a mai spus sursa.

Un videoclip publicat pe contul de X al Afghanistan International a arătat că explozia a avut loc în apropierea vânzătorilor ambulanți din zona în care se află biroul de evidența populației.

Într-un comunicat emis de Centrul Chirurgical de Urgență din Kabul se spune că 11 persoane au fost rănite în explozie, dar nu e menționat niciun deces. Spitalul de urgență nu a răspuns la apelul reporterului RFE/RL, care voia să solicite mai multe informații, inclusiv dacă au existat decese.

Conform comunicatului, explozia a avut loc în jurul orei 14:00, ora locală.

Stefano Gennaro Smirnov, director adjunct al Centrului de Chirurgie de Urgență, a declarat că printre răniți se numără o fetiță de 3 ani, un băiat de 4 ani și un băiat de 16 ani. Unul dintre răniți este în stare critică, a declarat Smirnov într-un comunicat.

El a spus că explozia a avut loc la o piață de îmbrăcăminte second-hand, în timp ce clienții se aglomerau să intre, la ora deschiderii.

„Acesta este cartierul Pamir Cinema, unul dintre cele mai dens populate din Kabul. Mulți dintre cei afectați de acest atac vor trăi în condiții de sărăcie severă”, a spus el în declarație.

Nimeni nu și-a asumat încă responsabilitatea pentru incident. Dar ramura Khorasan a Statului Islamic (IS-K) a revendicat responsabilitatea pentru atacuri similare din Kabul și din alte părți de când talibanii au preluat puterea, în august 2021.

Îți mai recomandăm Protest pe străzile din Kabul. Un grup de femei afgane denunță dominația talibană

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.