Poliția albaneză l-a reținut pe fostul președinte Ilir Meta pe 21 octombrie sub acuzația de corupție. Dosarul a fost făcut de Parchetul Special împotriva Corupției (SPAK).
Meta, care a fost președinte între 2017 și 2022, a fost arestat la Tirana sub suspiciunile de corupție, spălare de bani și nedezvăluire și ascundere a proprietății.
Fosta soție a lui Meta, Monika Kryemadhi, parlamentar și ex-lider al Partidului Libertății, a fost acuzată și ea de aceleași infracțiuni și i s-a ordonat să se prezinte la poliție.
Procurorii nu au depus încă acuzații penale formale împotriva lor sau a altor două persoane acuzate de asemenea de spălare de bani și corupție.
Avocatul lui Meta, Genc Gjokutaj, citat de Associated Press, a spus că acuzațiile împotriva fostului președinte au fost motivate politic.
Purtătorul de cuvânt al lui Ilir Meta, Tedi Blushi, a declarat într-o conferință de presă că arestarea a fost un „act iresponsabil” și că SPAK încearcă să „elimine opoziția” prin acțiunile sale.
„A pune doi lideri de opoziție în arest politic” nu este „nimic decât o declarație de război”, a spus Blushi.
Într-o declarație, Kryemadhi a respins acuzațiile împotriva ei și a fostului ei soț ca fiind „politice”.
Ilir Meta, în vârstă de 55 de ani, a acuzat actualul guvern că conduce un „regim cleptocratic” și că concentrează toate puterile legislative, administrative și judiciare în mâinile premierului Edi Rama.
Fostul președinte, un veteran al politicii albaneze care a ocupat funcții înalte din 1991, imediat după căderea comunismului, a fost reținut de mascați, îmbrăcați în civil, care l-au luat din mașina cu care se întorcea din Kosovo înaintea unei conferințe de presă.
Poliția a spus că „folosirea forței” a fost aplicată după ce Meta a refuzat să urmeze ordinul de a-și părăsi mașina și a folosit cuvinte jignitoare împotriva ofițerilor și oficialilor justiției.
Poliția de stat albaneză a declarat că arestarea a fost făcută la cererea SPAK și a fost efectuată conform reglementărilor.
SPAK a spus într-o declarație că arestarea lui Meta a urmat unei investigații de cinci ani.
Ilir Meta nu a reușit să contabilizeze aproximativ 460.000 de dolari pe care i-a folosit pentru lobby în Statele Unite, au spus procurorii. Atât Meta, cât și Kryemadhi sunt, de asemenea, acuzați că au cumpărat proprietăți cu bani pe care i-au primit ilegal.
Instituțiile albaneze create cu sprijinul Uniunii Europene și al Statelor Unite au lansat mai multe investigații asupra foștilor oficiali guvernamentali presupus implicați în corupție.
Fostul ambasador al UE în Albania, Romana Vlahutin, a salutat arestarea ca un semn că nimeni în Albania nu este deasupra legii.