Alegeri în Franța. Extrema dreaptă ar putea obține majoritatea. Ce urmează pentru Franța și Europa

Ultimele sondaje arată că partidul de extremă dreaptă „Reuniunea Națională” (Rassemblement National - RN) este destul de aproape de un scor istoric ce i-ar permite obținerea a cel puțin 250 de mandate din totalul de 577.

Reuniunea Națională, fostul Front Național fondat de bătrânul Jean-Marie Le Pen, descinde din regimul colaboraționist din 1940-1944 al mareșalului Philippe Pétain și are legături ideologice și financiare cu Vladimir Putin, scrie Politico.

Un sondaj dat publicității în 24 iunie de IFOP, liderul caselor de sondare din Hexagon, arată că Reuniunea Națională, împreună cu dizidenții din partidul gaullist Les Republicains ar obține între 260 și 270 de mandate.

Aceștia s-au radicalizat mult în ultimii ani, apropiindu-se ideologic de Reuniunea Națională. Liderul Republicanilor, Eric Ciotti, a anunțat recent că susține o alianță cu extremă dreaptă al lui Le Pen. Este pentru prima dată în istoria politică modernă a țării când liderul unui partid tradițional procedează astfel.

Dacă Reuniunea Națională va obține majoritatea absolută, 289 de locuri, va deveni un magnet pentru forțele de dreapta și va putea forma o coaliție.

Actuala majoritate prezidențială, grupată în jurul formațiunii lui Emmanuel Macron, poate aspira la cel mult 70-100 de mandate, potrivit aceluiași sondaj IFOP.

Cât despre polul radical de stânga, Noul Front Popular, care are în centru partidul lui Jean-Luc Melenchon, acesta ar putea strânge între 185 și 215 mandate, atrăgând voturile comunității arabo-musulmane.

Practic, forțele de centru dreapta și centru stânga, cele care au dominat mulți ani viața politică a celei de-a V-a Republici, sunt reduse substanțial în fața celor două puteri dominante - o stângă divizată, controlată de radicali, și o dreaptă extremă.

Este vorba de o criză profundă, cea a transformării societății franceze, spune pentru Europa Liberă Ștefan Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale.

„Societatea e într-o criză profundă de mai mulți ani, s-a atins un prag critic al nivelului francezilor de origine arabo-musulmană și mai ales a tendinței acestora de a respinge civilizația autohtonilor.

Acest sentiment profund de declin al francezilor autohtoni a provocat o frică extraordinară care s-a tradus prin opțiunea către partidele de extremă dreapta, cum e Reuniunea Națională, și prin radicalizarea partidului tradițional de dreapta gaullist - Republicanii”, susține Ștefan Popescu.

Coabitarea și ce e diferit acum

Este foarte probabil ca alegerile legislative anticipate, din 30 iunie (primul tur) și 7 iulie (cel de-al doilea tur), să conducă spre o coabitare.

Franța are experiența coabitărilor, le-a mai testat de trei ori în ultima jumătate de secol pentru perioade scurte de timp - în vremea lui Mitterrand (1986-1988) cu premierul Jacques Chirac, între 1993-1995 cu premierul Edouard Balladur și în vremea lui Chirac (1997-2002) cu premierul Lionel Jospin.

Un element comun al celor trei coabitări este că toate alegerile prezidențiale care le-au urmat s-au soldat cu înfrângerea premierului care a candidat. Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care Marine Le Pen (55 ani) îl impinge în față pe protejatul ei, tânărul de 28 de ani, Jordan Bardella.

Macron mai are de stat la Palatul Élysée încă doi ani și le-a transmis francezilor, weekendul trecut, că datoria sa este să le protejeze drepturile și instituțiile.

Dar nu va fi deloc simplu, pentru că, în pofida faptului că sistemul francez este unul prezidențial, puterea reală se află la parlament, premier și guvern.

Oricum, în caz că lucrurile merg prost și Macron nu va putea tempera o majoritate parlamentară formată de Reuniunea Națională, va mai putea dizolva Adunarea Națională de abia peste un an.

Doar în caz de forță majoră va putea activa articolul 16 din Constituție, care îi dă dreptul să exercite singur puterea executivă și legislativă.

Doar generalul de Gaulle a mai făcut uz de această prerogativă, în 1961, în contextul tentativei de puci militar din Algeria.

În precedentele coabitări, taberele s-au contrat pe multe subiecte importante, dar au căzut de acord asupra unor chestiuni importante: locul Republicii Franceze în Uniunea Europeană și NATO și angajamentul față de drepturile omului.

Asupra acestor lucruri fundamentale va fi însă greu de ajuns la un consens cu Reuniunea Națională, care le contestă apăsat.

De ce îngrijorează Reuniunea Națională

Politico amintește de faptul că, deși partidul lui Marine Le Pen a încercat o cosmetizare - de pildă, a eliminat de pe website-ul său secțiuni care propuneau aprofundarea legăturilor diplomatice cu Rusia, oprirea proiectelor de cooperare cu Germania și părăsirea comandamentului militar integrat al NATO - detestă UE și face tot posibilul să o distrugă.

Partidul a criticat doar slab invadarea Ucrainei de către Rusia. Înainte de asta, în 2014, a luat un împrumut de peste 9 milioane de euro de la o bancă rusă, iar în 2022, unul de 10 milioane euro la o bancă conectată cu premierul ungar, Viktor Orbán, care îl simpatizează pe Putin.

Reuniunea Națională susține că ingerința Rusiei în Siria a fost „bună pentru lume”.

De asemenea, mișcarea lepenistă a fost mereu antiamericană, iar Marine Le Pen a spus că vrea să părăsească comandamentul NATO, pe care îl consideră un instrument al hegemoniei americane.

„Un guvern RN ar fi o lovitură pentru unitatea occidentală, dar și cea europeană”, concluzionează Politico. Ar putea permite infiltrarea rusă în serviciile de informații franceze – și, prin urmare, occidentale.

Marine Le Pen, fosta lideră a partidului Reuniunea Națională, și Jordan Bardella, care ar putea deveni prim-ministru după alegerile anticipate.

O scrisoare deschisă semnată la sfârșitul săptămânii trecute de 170 de diplomați și foști diplomați francezi, publicată de Le Monde, i-a îndemnat pe francezi să nu voteze cu extrema dreaptă.

Aceștia au avertizat că Moscova și Beijingul ar vedea o victorie a extremei drepte „ca pe o slăbire a Franței și o invitație la interferență în viața națională, la agresiune împotriva Europei și la vasalizarea economică a Franței și a continentului”.

În acest context complicat, incompatibilitatea dintre președintele Macron și Reuniunea Națională va face dificilă o coabitare, mijloacele sale de a i se opune fiind reduse. În fond, în cazul unor legi cu care ar fi în dezacord, președintele nu poate decât să le retrimită în parlament pentru o nouă deliberare.

„Dacă mișcarea lui Macron se prăbușește și ajunge la 20%, președintele va fi foarte limitat în acțiuni, cu toate puterile pe care le are”, spune Ștefan Popescu.

Ar putea fi chiar foarte limitat, potrivit intențiilor lui Marine Le Pen. Ea a declarat într-un interviu pentru cotidianul regional Le Télégramme că, în cazul unei coabitări, prerogativa președintelui de șef al armatei este una cu „titlu onorific”, deoarece primul-ministru ține „sforile sacului”.

„Jordan (Bardella) nu are intenția de a se lupta cu el, dar a stabilit linii roșii. În Ucraina, președintele nu va putea trimite trupe”, a adăugat Le Pen, citată de Le Figaro.

Potrivit Constituției, președintele este șeful Armatei și se ocupă de politica externă, dar bugetele, deciziile, numirile trebuie constrasemnate de premier.

Cum s-a ajuns aici?

Cauzele pentru care Franța a ajuns în situația riscantă de a avea la putere partide extremiste nu au legătură cu situația economică. Sigur, unii cetățeni cred că totul merge rău, salariile sunt mici și costul vieții e ridicat, criminalitatea și imigrația sunt scăpate de sub control, iar deficitul explodează, scrie Politico.

Cifrele nu arată bine, într-adevăr, dar Franța a avut rezultate mai bune decât alte state europene.

Numărul locurilor de muncă și inflația au fost ținute sub control, cheltuielile sociale sunt mari, șomajul este cel mai mic din ultimele două decenii, iar inflația are cel mai scăzut nivel din zona euro.

În Franța nu se trăiește deloc mai rău decât în alte țări din UE. Dimpotrivă.

Și atunci? De unde furia care alimentează societatea? Sunt două cauze imediate: partidele tradiționale, moderate, s-au deplasat spre centru, la care se adaugă reacția, vecină cu ura, împotriva lui Macron.

1. Aglomerarea de la centru

În Franța a avut loc o adevărată mutație în ultimul deceniu, partidele tradiționale de dreapta și stânga, care din 1958 încoace și-au disputat puterea, s-au deplasat spre centru și atunci dreapta și stânga au fost lăsate complet descoperite.

Migrarea partidelor tradiționale de dreapta și stânga către centru a lăsat aripile descoperite și cum „istoria are oroare de vid, extrema dreaptă a devenit partidul de dreapta și extrema stângă partidul de stânga”, spune profesorul în relații internaționale Ștefan Popescu pentru Europa Liberă.

Președintele francez Emmanuel Macron.

„Franța cunoaște momentul trumpist cu zece ani întârziere. Este aceeași situație ca în Statele Unite: extremele au devenit mainsteam-ul și zonele politice tradiționale au devenit dizidente. Adică dreapta tradițională, moderată a devenit o simplă rămășită, iar stânga tradițională, socialiștii, social-democrații, aproape că au dispărut cu totul”, mai spune Ștefan Popescu.

De altfel, la alegerile din 2017, exact asta a făcut Emmanuel Macron - La République en marche, partid menit a fi instrumentul său politic, a obținut majoritatea voturilor, marginalizând forțele politice istorice: socialiștii și gaulliștii.

2. Contestarea macronismului

Președintele Macron este contestat și dezavuat de francezi, s-a văzut asta la alegerile europene din 9 iunie, când „Coaliţia Nevoie de Europa” (Coalition Besoin d'Europe), în care rolul principal l-a jucat partidul prezidenţial „Renaşterea” (Renaissance-RE), a obţinut numai 14,6% din voturi, în timp ce partidul de extremă dreapta „Reuniunea Naţională” (Rassemblement National-RN), a luat 31,4% din voturi.

Apropiații încep să-l părăsească, Macron nu mai apare pe afișele electorale ale Renaissance, ministrul de interne Gerard Darmanin a anunțat că dorește să participe la un nou proiect politic condus de fostul premier Edouard Philippe, iar premierul Gabriel Attal, considerat moştenitorul politic al lui Emmanuel Macron, i-a cerut acestuia să facă un pas în spate.

Macron a devenit ca un cui în talpa propriei formațiuni și a susținătorilor, care au ajuns să-i spună să-și țină gura închisă.

„Nu-l putem închide undeva până pe 7 iulie [data votului final]?”, a spus, mai în glumă, mai în serios, un deputat din Renaissance, potrivit The Times.

Președintele care a promis că va fi un alt tip de politician și un revoluționar s-a dovedit a fi un „reformator obișnuit”, care, cu toată elocvența sa, „a pierdut controlul asupra națiunii”, constată Politico.

Protestul față de Emmanuel Macron este cea de-a doua cauză a situației de acum, susține completează Ștefan Popescu.

„Există o respingere puternică atât la stânga, cât și la dreapta a lui Macron, care derivă nu numai din activismul lui, din parti-pris-ul lui evident în favoarea forței politice pe care a patronat-o, dar și ca urmare a faptului că președintele are un rol mult prea central”, mai spune profesorul Ștefan Popescu.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.